Dan Puric vine la Londra cu VIS/DREAM, un one-man show extraordinar!

Articol publicat in sectiunea Cultură, Evenimente românești pe data 24 aprilie 2016

Londra_Dan Puric_Vis

15 aprilie 2016, Londra

Seria de spectacole de teatru Poveşti spuse-n româneşte îl are invitat pe 15 mai, la Cadogan Hall, pe celebrul actor Dan Puric în spectacolul extraordinar VIS/DREAM.

VIS/DREAM este un one man show care combină pantomima, actoria, dansul și mai ales tăcerile, și pune în lumină talentul extraordinar al actorului, crezul lui artistic și sensibilitatea sa deosebită. 

În VIS, corpul lui Dan Puric spune o poveste, o întreagă colecție de povești, ca în 1001 de nopți. Spectacolul VIS/DREAM a călătorit în toată lumea, având reprezentații la Berlin, Oslo, Chicago, Tel Aviv, Belfast, Zurich, Damasc, ajungând în sfârșit și la Londra.

—————————————

„Incomparabil, inimitabil, irezistibil – trei atribute care-l caracterizează pe Dan Puric. Cu umorul său, Dan Puric se apropie şi ne aminteşte de Charlie Chaplin. Cu arta sa de a improviza, Dan Puric reuşeşte de fiecare dată să prezinte alt spectacol.”

Theaterbrett, Viena

„Totul explodează la Dan Puric. Privirea sa, bucuria de a trăi, viziunea poetică, talentul său de actor, de regizor, de coregraf… Creaţiile lui constituie chintesenţa paradoxurilor şi incoerenţelor naturii umane.”

Le Figaro, Paris

„Dan Puric este un dansator debordant de step şi un pantomim. Astfel el reuşeşte, de unul singur, să pună pe picioare un program care entuziasmează publicul.”

Nordwest Zeitung, Germania

—————————————

Când: 15 mai, ora 17.00

Unde: Cadogan Hall, 5 Sloane Terrace, London SW1X 9DQ (la 2 minute de mers de stația de metrou Sloane Square, de pe liniile District și Circle, la o stație de Victoria Station)

Bilete: £37, £30, £27, £20 + £booking fee

Autor articol: Claudia Cîrlig

Producător Povești spuse-n românește

claudia.cirlig@gmail.com


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!