Datoria studentului englez, după absolvire: £53.000

Articol publicat in sectiunea Educaţie şi învăţământ, UK la zi pe data 25 iulie 2015

uk_absolventi-facultate-britanici

După ce, conform cu bugetul britanic proaspăt votat, sumele alocate pentru costurile pentru trai acordate studenţilor care provin din familii cu venituri modeste se transformă în împrumuturi, un student englez poate ajunge la absolvire la o datorie acumulată de £53.000.

Ca urmare a acestei hotărâri, Guvernul urmăreşte să economisească două miliarde de lire sterline anual, însă această sumă este transferată, sub formă de datorii, celor mai săraci dintre studenţi. Schimbarea va avea loc de anul viitor.

Până acum, un student britanic putea termina facultatea cu o datorie totală, în medie, de £40.500.

Însă, chiar şi cu această schimbare criticii spun că, în realitate, guvernul nu va face economii aşa de mari, în condiţiile în care doar un sfert din absolvenţi vor ajunge să câştige un salariu de cel puţin £21.000, moment din care vor fi obligaţi să-şi achite datoriile.

Sally Hunt, secretar general al Uniunii Universităţilor şi Colegiilor din UK, a comentat pentru BBC: „Aici vorbim de o taxă pentru aspiraţiile studenţilor şi expune acest guvern ca unul care nu este sub nici o formă de partea celor care se străduiesc din răsputeri să răzbată în viaţă”.

—————————————

„Toţi cei care au pornirea de a reuşi în viaţă trebuie să aibă parte de aceleaşi oportunităţi, indiferent de mediul din care vin sau de abilitatea lor de a restitui banii împrumutaţi.”

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Afaceri, Inovaţie şi Abilităţi

—————————————

 

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!