DE CE AM RĂMAS FĂRĂ JOB!

Articol publicat in sectiunea Muncă, Reportajul săptămânii pe data 30 mai 2016

Diaspora romaneasca_De ce am ramas fara job

Un român spunea că în zilele noastre cel mai greu lucru nu este să obții un loc de muncă, ci să îl păstrezi. Mare dreptate i-au dat ceilalți, cei care au trăit nefericita experiență de a fi dați afară de la locul de muncă.

Din ce motive? Nenumărate! Unele sunt serioase, sau chiar grave, altora pare că li s-a căutat „nod în papură”, cum spun unii dintre cei peste care s-a abătut un astfel de ghinion. Cert este că angajatorii nu prea mai închid ochii la nicio greșeală. Preferă să concedieze și să angajeze oameni noi, decât să ofere alte șanse vechilor angajați. Bine sau rău, luptele nu se mai dau la interviu, ci abia după angajare.

Câteva povești, câteva motive, câteva experiențe de viață spuse de românii cărora li s-a întâmplat la un moment dat în viața lor să rămână fără job le puteți citi în acest număr.

 

 

Dați afară din „n” motive

 

„Nu mi-am ținut gura”, „am îndrăznit să cer prea mult”, „totul, din cauza colegei”, „și totuși, eu nu am avut nicio vină”. Pe scurt, acestea sunt doar câteva din experiențele românilor care trăiesc de ani buni în Marea Britanie și care s-au trezit la un moment dat în viața lor că au rămas… jobless. Sau, pe înțelesul tuturor: fără serviciu.

În fiecare caz în parte, motivele pentru care au fost dați afară nu li s-au părut românilor unele destul de întemeiate. Cel puțin aceasta este părerea lor. Din păcate, decizia șefilor a fost una radicală! Și fără cale de întoarcere.

 

„Dacă tăceam, filozof rămâneam…”

În septembrie anul trecut, Bogdan, un român în vârstă de 41 de ani din Miercurea Ciuc, se bucura că își găsise un loc de muncă, rapid, la numai câteva zile după ce venise din țară. Din păcate, fericirea lui nu a durat prea mult. Însă ne mărturisește că „și-a făcut-o cu mâna lui”.

„Am stat în concediu, în țară, vreo două luni de zile, anul trecut în vară. Eu lucrez în construcții, ca handyman, și nu mă gândeam că o să găsesc ceva așa rapid. De obicei trebuie să sun la toate agențiile cu care am mai lucrat în trecut și cine știe cum se găsește ceva și pentru mine. Culmea a fost că, la doar două zile după ce m-am întors, am primit un job undeva în centrul Londrei. Mi-au spus că durează în jur de 2 luni de zile, că este un site mare și că mă plătesc cu 15,50 de lire pe oră. M-am bucurat tare mult. Nici că se putea mai bine. Nu era un job care să îmi ofere continuitate, dar am zis că în două luni mai caut, mai trebuie să apară ceva. Ei bine, doar o săptămână am stat… m-au dat afară pe motiv de discriminare. Cum?!

În fiecare zi, după program aveam un coleg (de culoare) care se spăla pe picioare în chiuveta pe care noi toți o foloseam pentru a ne spăla pe mâini, unii chiar beau apă de acolo. În prima zi nu am spus nimic, m-am gândit că e doar un «accident», că a pățit ceva omul, că s-o fi murdărit și nu are cum să se încalțe. Te gândești la tot felul de lucruri când vezi astfel de scene etc. A doua zi, la fel. Omul se spăla pe picioare în chiuvetă, din nou. Am început să îmi pun tot felul de semne de întrebare, am vorbit cu colegii, iar aceștia au început să îl înjure. Însă, deși mulți se plângeau, nimeni nu s-a sinchisit să îi spună. Vineri, după o săptămână de muncă, i-am ajutat pe colegii mei să demoleze un perete. Am ajuns primul în vestiar, plin de praf și în gură și în nas și în ochi și când ce să văd… omul era deja la chiuvetă, bineînțeles cu picioarele acolo. M-am enervat destul de tare, având în vedere că aveam să folosesc de data aceasta chiuveta pentru a putea da jos tot praful de pe mine. Așa că i-am spus că nu este bine ce face și că ar trebuie să se spele pe picioare, la el acasă. În chiuveta de acasă. Mi-a răspuns urât și pe un ton tare răspicat. Că ce treabă am eu și dacă nu îmi convine, să folosesc altă chiuvetă. Și să nu mă mai uit la el. Din nervii ăia nu știu cum mi-a ieșit pe gură, pentru că eu chiar nu sunt rasist, nu am nicio treabă, dar i-am spus și eu un cuvânt urât urmat de culoarea pielii lui. A urmat replica… m-a înjurat și el.

Eu m-am gândit că asta a fost tot, însă nici pe departe. Omul s-a dus direct la manager, iar după vreo 15 minute m-am trezit cu șeful meu în fața mea anunțându-mă că este ultima mea zi acolo. Și că nu sunt permise atacuri rasiste în acel site, sub nicio formă. Drept urmare, mi-am luat lucrurile și dus am fost. M-au dat afară imediat, cu toate că în sinea mea zic eu că nu meritam…”, este de părere Bogdan.

—————————————

„Dacă m-aș fi spălat eu pe picioare în chiuveta pe care o folosea managerul meu, cred că s-ar fi întâmplat la fel, m-ar fi dat afară, că nu sunt civilizat. Dar așa, a găsit motiv de rasism, cu toate că dacă un alb este înjurat… nu mai ia nimeni măsuri. Părerea mea este că în țara asta mulți oameni, de culoare, profită de aceste legi. Ei tot timpul se simt discriminați. Ce pot să spun este că după acel episod am devenit ușor rasist.”

Bogdan, 41 de ani

—————————————

 

 

Concediere în loc de mărire de salariu!

 

Chiar la începutul anului, Horia, un român în vârstă de 33 de ani din Slatina, a rămas fără job. Lucra atunci pentru o companie de curierat care avea contracte cu Amazon și Ebay. Era deja de mai bine de un an de zile de când muncea acolo și tot auzise de la colegi că managerul le mărise salariul la aproape toți cei care au bătut la ușa lui pentru o mărire.

„Era de fapt un depozit foarte mare, iar eu mă ocupam de comenzile pe care le primeam. Fiecare comandă în parte trebuia introdusă în sistemul nostru, cu adrese, cu opțiunile pentru care clienții optau pentru livrare (special delivery, cu semnătură, cu track number ca să poată verifica locul în care se află pachetul, online etc.). Lucram de mai bine de un an de zile și tot auzisem de la colegii mei, de sector, țin să menționez că am venit toți în același timp, deci nu erau mai vechi decât mine, că șeful le mărise salariul. Cu o liră pe oră. Nu era mult, dar era ceva. La sfârșit de lună, diferența ajungea undeva la 130 de lire.

Însă, cum s-a procedat? Nu a existat o mărire de salariu pentru toată lumea. Numai cine mergea în birou și cerea șefului o mărire, o primea. Rând pe rând, o bună parte din colegi au cerut managerului să le mărească salariul. Trecuse deja o lună de zile și tot auzeam că din ce în ce mai mulți au salariul mărit. Era deja poveste veche, cum s-ar spune, când m-am trezit și eu să îmi iau inima în dinți și să mă duc să bat șefului la ușă. M-a invitat să iau loc și m-a întrebat cu ce mă poate ajuta. Deci, nu știu cum am formulat și ce a ieșit din gura mea că țin să cred că șeful meu a înțeles greșit, altfel nu îmi explic ce s-a întâmplat. Nu am zis decât că aș vrea și eu o mărire de salariu, având în vedere că și alți colegi, care au început odată cu mine, au primit-o și că dacă nu mi se oferă această mărire, plec. Cum să vă explic?! Așa auzisem de la alții. Asta era placa, trebuia să spui că pleci, altfel nu primeai nicio mărire. Așa că am zis și eu că am găsit ceva mai bun, mai bine plătit și că dacă nu îmi mărește salariul, plec. Nici nu am apucat să termin bine speech-ul pe care îl pregătisem, că mi-a spus direct: ești liber. Că îmi pot strânge lucrurile și că pot pleca. Nu este nevoie să îmi termin nici tura.

Ce să o mai dau la întors? Cum să fac asta? Am încercat, dar a fost atât de dur și hotărât, că nici nu a vrut să mai audă. Și uite așa, am rămas fără loc de muncă. Când te iei după alții, așa pățești. Ce rău mi-a părut, nici nu știți!”, ne povestește Horia despre cum a rămas fără locul său de muncă.

—————————————

„M-am făcut și de tot râsul. Când am ieșit din birou, toți colegii au venit să mă întrebe cum a fost… Toată lumea era sigură că voi primi mărirea, mai ales că știau că îmi fac bine treaba, nu întârzii, nu fac greșeli. Când au auzit ce mi s-a întâmplat, nu le-a venit să creadă. Însă, după mine nu s-a mai dus nimeni să mai ceară mărire de salariu. Cred că șeful și-a dat seama că era de fapt o minciună, faza cu alt loc de muncă. A crezut la început și le-a mărit celor care s-au dus atunci. Sau poate, eu știu, a avut ceva cu mine. Nu am de unde afla vreodată. Ăsta mi-a fost ghinionul.”

Horia, 33 de ani

—————————————

 

 

Ați bârfit? Afară!

 

„Chiar de la primul meu job în Londra, am fost dată afară”, ne povestește, acum cu zâmbetul pe buze, Elena, o româncă în vârstă de 29 de ani din Constanța. Se întâmpla în urmă cu câțiva ani, când tânăra își găsise un loc de muncă într-un coffee-shop.

„Era cafeneaua unui italian, de fapt și de drept era o afacere de familie. O prietenă care lucrase acolo a vorbit pentru mine și așa am ajuns să lucrez și eu. Un job destul de solicitant. Începeam undeva la ora 7 și terminam la ora 5 după-amiaza. Nu erau mulți bani, ci undeva la 300 de lire pe săptămână. Era mereu aglomerat, nu aveai timp să respiri. Mâncarea, cafeaua, prăjiturile, croissantele și toate celelalte preparate pe care le serveam erau minunate. Proaspete și foarte bine pregătite, tocmai de aceea erau mulți clienți. Proporțiile, felul în care arătau, servirea. Totul era jos pălăria. Aveam clienți care mergeau și 20 de minute pe jos, de la serviciu, numai să își bea cafeaua de acolo. Șeful, adică italianul, se ocupa de tot. Pregătea sandviciurile, cocea croissantele, făcea cafea, servea.

Lucram cu o rusoaică și cu o unguroaică. Erau foarte rapide, își făceau treaba bine, însă îl bârfeau pe italian și nevasta lui de nu aveai timp să le asculți. Lucrau de vreo trei ani acolo și știau aproape tot de familia lui. Încetul cu încetul, ce să fac și eu, m-am băgat în gașca lor. Am aflat tot felul de secrete despre familia italianului, cum că făcea parte din mafie etc. În gașcă cu fetele astea, colegele mele, când plecam de la muncă până acasă vorbeam numai despre italian. Râdeam, bârfeam, să ne treacă timpul.

După vreo trei luni de zile, cam de atât timp lucram acolo, s-a iscat o ceartă, dar o ceartă aprinsă între mine și rusoaică. Am ars niște croissante în ziua aceea, dar de fapt era vina ei, pentru că ea trebuia să le verifice. După care și-a luat pauză după pauză și m-a lăsat pe mine să mă ocup de tot. Plus că dispăruseră și niște bani din casa de marcat. Fusese o zi plină, așa că înainte să plecăm acasă italianul s-a supărat și a început să țipe la noi, chiar a amenințat-o pe rusoaică că o dă afară. Asta, nebună, nu știu ce a apucat-o, și a început să îi spună șefului că eu îl bârfesc, că îi știu secretele (pe care tot de la ele le aflasem), că vorbesc urât de soția lui (ceea ce toate făceam).

Vai de mine! S-a făcut ăsta roșu la față, a început să urle, să gesticuleze pe acolo, să ne înjure (cred) în italiană, a aruncat pe acolo cu niște cutii și ne-a dat pe amândouă afară. Am plecat de acolo cu scandal, nici nu am apucat să îmi iau toate lucrurile. După ce am ieșit pe ușă, mi-am dat seama că mi-am uitat umbrela și o pereche de balerini, dar nu am mai avut curaj să mă întorc. A fost o scenă extrem de urâtă. A reacționat foarte impulsiv italianul, dar așa a fost să fie. S-a supărat când a auzit că îl vorbim pe la spate…”, ne povestește Elena despre motivul pentru care a fost dată afară.

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!