DE CE AM RĂMAS FĂRĂ JOB!

Articol publicat in sectiunea Muncă, Reportajul săptămânii pe data 30 mai 2016

Diaspora romaneasca_De ce am ramas fara job1

 

Greu de obținut, ușor de pierdut

 

În ziua de astăzi, cel mai greu lucru nu este să obții un loc de muncă, ci să îl păstrezi. Este concluzia la care au ajuns destul de mulți români cu ani și experiență în Marea Britanie. Angajatorii nu mai fac niciun compromis, nu te mai iartă dacă s-a întâmplat să greșești și rare sunt cazurile în care unui angajat i se mai oferă o a doua șansă.

Dacă nu ești pe placul vreunui manager sau dacă ai dezamăgit vreun supervizor cu sau fără voia ta, ești dat afară, ne povestesc cei care au participat cu experiența lor la acest material.

Câmpul de luptă nu mai este în timpul interviului, ci abia după ce începi să muncești, la locul de muncă.

 

Când un lucru dispare…

Cea mai urâtă experiență din viața Florinei s-a întâmplat în urmă cu doi ani de zile, pe vremea când lucra ca dădacă pentru o familie de englezi care locuiesc în sudul Londrei. Deși se afla în casa lor de aproape patru luni de zile, în momentul în care a dispărut un lucru de valoare, englezii nu au stat să cerceteze. Au concediat-o, în secunda doi!

„Stiloul Montblanc. Cred că atât timp cât voi trăi, voi avea coșmaruri când voi auzi de stilourile Montblanc. Lucram la acea vreme pentru o familie de englezi. Făceam curat, aveam grijă de cei doi copii, îi duceam la școală, îi aduceam, pregăteam lecțiile. Mă acomodasem și eu cu ei, dar și ei cu mine. Nu lucram de multă vreme la ei, doar de patru luni de zile, dar uneori simțeam că sunt acolo de ani buni. Era chiar o perioadă în care începuseră să mă cunoască mai bine, să capete încredere când s-a întâmplat să… se întâmple. Așa a fost să fie.

Vinerea aveam de făcut curățenie în toată casă, să șterg praful, să pun la spălat, să așez lucrurile și toate cele prin casă. Toate bune și frumoase. Am plecat de la serviciu, iar luni când m-am întors, de la ușă m-au luat. Căutaseră tot weekendul, în toată casă, un stilou cu peniță din aur și cu nu știu ce cristale… care valora undeva la 2.500 de lire. Sarcina zilei nu a fost curățenie, dus copii la școală sau așezat prin casă, ci căutat stiloul. Ea, doamna pentru care lucram, mi-a spus că a dispărut de pe biroul lui, unde avea actele și unde lucra de acasă. Bineînțeles că m-am panicat și am căutat în acea cameră peste tot. Sinceră să fiu, nici nu știam cum arată acel stilou. Am dat la o parte tot. Din păcate, deși m-am uitat peste tot, nu am găsit nimic. Seara m-au anunțat, cu părere de rău, că este pentru prima dată când le dispare ceva din casă și că din acest motiv se simt nevoiți să mă concedieze.

Am fost în șoc. Nu mă așteptam! Simțisem de dimineață așa o oarecare tensiune în ceea ce mă privește, dar nu m-am gândit că mă bănuiesc pe mine. Am început să plâng în hohote chiar, le-am spus că nu aș face așa ceva nici dacă nu aș avea ce mânca. Le-am zis și că mă dau afară doar pentru că sunt româncă, nici eu nu mai știu ce am mai spus. În fine, m-am simțit atât de umilită, cum nu cred că mă voi simți vreodată în viața mea. Am plâns vreo trei zile de toată situația asta, am lăsat apoi depresia să lucreze. Mai mult, mă simțeam mai prost că m-au acuzat de furt decât că rămăsesem fără job.

A trecut și, în cele din urmă, mi-am găsit altceva după vreo săptămână. Însă povestea nu s-a terminat așa. Cam la vreo două săptămâni, primesc un mesaj de la ea, doamna englezoaică pentru care lucrasem. Își cerea scuze și mă întreba dacă aș dori să mă întorc. Dădaca cu care mă înlocuise nu era pe placul lor și, culmea, găsiseră stiloul. Era în camera copiilor într-o cutie cu jucării. Atât de tare m-au necăjit că le-am trimis un mesaj foarte hotărât. Le-am spus că nu mă întorc nici dacă mă plătesc dublu, că mi-am găsit de muncă la o familie care are încredere în mine și că îmi pare bine că și-au găsit stiloul cel scump. Atât! De atunci nu mai știu nimic de ei, dar oricum experiența a fost destul de traumatizantă pentru mine. M-am simțit ultimul om…”, ne povestește Florina despre motivul pentru care a fost dată afară.

—————————————

Alți români, acuzați pe nedrept

 

„Și eu am fost dat afară dintr-un site, după ce a dispărut un jigsaw. Șeful nici nu a întrebat cine, ce, cum. Erau numai englezi, iar eu eram singurul român printre ei, așa că a fost simplu să arate cu degetul spre mine. Deși nici nu pusesem mâna pe acel jigsaw. Am plecat cu așa un gust amar… de nici acum, după ani de zile, nu mi-a trecut în totalitate.”

Nelu, 46 de ani

 

„La primul meu job în Anglia, după ce am lucrat opt ani de zile în construcții în Italia… m-au dat afară a doua zi, pe motiv că nu știu să montez bucătării. Nu era niciun plan, nu se potriveau multe din corpurile pe care trebuia să le suspendăm și pentru că terminasem de montat bucătăria în două zile, și nu într-o singură zi, așa cum cereau ei, m-au dat afară. Supervizorul care m-a pârât mai departe managerului din site era un român la vreo 20 și ceva de ani…”

Cristian, 42 de ani

 

„Eu am lucrat într-un coffee shop, pentru niște turci. Spălam vase acolo. După o săptămână, au verificat nu știu ce apometru și când au văzut câtă apă se consumase m-au dat afară, pe motiv că îmi trebuie prea multă apă ca să spăl niște vase, iar apa costă. Cel puțin asta mi-au spus. Numai că în acea săptămână li se spărsese o țeavă și toate toaletele fuseseră inundate. Nu le-am mai pomenit de acest detaliu. Erau oricum niște zgârciți, mă puneau să spăl chiar și cutiile acela de take-away de unică folosință, pentru a le folosi din nou la alți clienți.”

Răzvan, 37 de ani

—————————————

 

 

Concediată… cu drepturi

 

Emil ne povestește experiența prin care a trecut soția sa atunci când s-a aflat în căutarea unui loc de muncă. Românul spune că partenera sa de viață a rămas fără job de două ori.

„Eu m-am uitat pe site-uri și am căutat joburi unde se cereau vorbitori de limba română, pentru că așa și-a găsit soția mea un job, în urmă cu ceva timp. Îmi amintesc că primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns în Anglia, venise doar de o lună de zile, a început să caute joburi după acest criteriu. Un loc de muncă unde se cerea limba română. În primă fază a tot căutat în acest fel, a aplicat și a fost chemată.

În câteva săptămâni își găsise deja un job, asta se întâmpla în anul 2008, când încă era criză. Și-a găsit de lucru la o companie de telemarketing. Era o hală mare numai cu birouri și telefoane, un call center cu zeci de angajați. Ea trebuia să sune numai clienți din România. Era un call center care primea comenzi de la firme care căutau clienți în România și trebuia să sune și să prezinte oferta companiei care a plătit serviciul respectiv către acel call center. Și prezenta ofertele la o listă întreagă de zeci de firme din România. Vorbea numai în limba română. Singurul lucru pe care nu l-a știut legat de acest job a fost faptul că era un contract temporar. Era doar pe o perioadă limitată și după câteva săptămâni i-au spus… gata!

Dar întâmplarea a făcut ca firma pentru care lucrase să fie una cunoscută și imediat a contat acest aspect în CV. Pentru că după câteva săptămâni și-a găsit un alt job. Era o firmă care dezvoltase un proiect special pentru mașinile produse în estul Europei. Îmi amintesc că mi-a spus că din proiect făceau parte doi moldoveni, o lituaniană, doi ruși… era o echipă de zece oameni care lucrau numai pentru țările est-europene. Asta era condiția. Ei trebuia să vorbească o limbă est-europeană. Făceau baze de date pe vânzări, iar ea făcea doar din România. Erau de fapt baze de date pentru piața auto. Acolo a lucrat timp de un an de zile. Din păcate, cei din firmă au tras linie după 12 luni și au văzut că nu le-au adus niciun profit acel proiect, așa că i-a disponibilizat pe toți zece. Atunci au fost declarați redundant și au primit și trei salarii compensatorii”, ne povestește Emil despre experiența prin care a trecut soția sa.

 

 

Ai întârziat? Mare grijă!

 

Un job în aeroport este un job destul de stresant. Și destul de solicitant. Programul de lucru poate fi infernal pentru cei care nu se pot trezi cu noaptea în cap, ne povestește Vali, o româncă în vârstă de 30 de ani din București.

„Am ture chiar și de la ora 3 dimineața, astfel că sunt nevoită să mă trezesc când alții se duc la somn, adică la 12 noaptea, și să plec din casă la ora 1, pentru că am nevoie de două ore pentru a ajunge la muncă. E stresant din simplu motiv că nu avem voie să întârziem. În cazul în care se întâmplă să întârziem trei minute, atunci trebuie să completăm un formular în prezența unuia dintre supervizori. De ce am întârziat, ce s-a întâmplat, trebuie să le dăm toate informațiile.

Ei bine, nu avem voie să întârziem, cumulat, mai mult de jumătate de oră pe lună. Cine nu se încadrează primește o scrisoare de disciplină, o numim noi. Cine are ghinionul să i se întâmple așa ceva, are parte de o întâlnire cu unul dintre manageri. Este destul de stresant, pentru că dacă ajungi să ai două-trei astfel de scrisori, ei îți pot termina contractul în orice clipă.

Am avut o colegă care a fost dată afară pentru că a întârziat de mai multe ori într-un timp scurt, cred că în două luni de zile a întârziat de vreo patru ori, plus că pe lângă acest aspect mai sunt multe altele pe care trebuie să le respecți. Dacă nu porți pantofi corespunzători, dacă dresurile sunt altă culoare decât cele prevăzute de companie, dacă porți ojă de altă culoare decât cea cu care ai voie, dacă nu ai părul strâns în coc… atunci ești penalizată. Și cu cât ai mai multe penalizări, cu atât îți poți pierde jobul oricând. La prima vedere par niște lucruri minuscule, dar pentru ei sunt foarte importante. Nu contează că ai experiență, nu contează că lucrezi în aeroport de 2 sau de 10 ani, dacă ai greșit sau dacă nu respecți regulile… ești dat afară”, ne povestește tânăra din București.

—————————————

„Ultimul caz a fost al unui coleg care lucra, de patru ani de zile, ca passenger service agent. Mai avusese în trecut câteva astfel de scrisori de avertisment, ba întârziase, ba își luase prea multe pauze de cafea și de țigări, astfel că în momentul în care nu a fost atent, nu a verificat și a lăsat un pasager să călătorească, deși îi expirase viza. A fost dat afară a doua zi. Motivul a fost că, în astfel de situații, compania aeriană a fost nevoită să plătească 12.000 de lire pentru greșeala sa…”

Vali, 30 de ani

—————————————

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!