De ce trebuie să se teamă România

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 25 martie 2016

Experții în politică europeană și în securitate au comentat pentru Știrile Pro TV atacurile din Bruxelles, iar verdictul lor e unul trist: în acest moment, Europa e într-o situație fără ieșire în lupta cu teroriștii. În opinia lui Dan Dungaciu, specialist în relații internaționale și expert în securitate, în termeni generali, Bruxelles este un episod în războiul pe care Europa îl poartă în acest moment cu terorismul. „Încă nu știm cine a declanșat concret aceste atentate, nu există nicio asumare, dar este foarte plauzibil să credem că are legătură cu arestarea lui Salah Abdeslam. Problema cu aceste atacuri este că în momentul în care arestezi un terorist sau demantelezi o celulă, o alta se activează sau reactivează, ca un soi de replică la potențiala victorie a autorităților. Din punctul acesta de vedere suntem într-o situație aproape fără ieșire, pentru că autoritățile au de luptat cu ceva care seamănă cu o hidră căreia dacă îi tai un cap, altul apare în loc. (…) În România trebuie să ne temem de consecințele unor atacuri în Europa. Dacă Europa se închide, s-ar putea să ne lase pe dinafară. Noi, cei din Est, am putea deveni europeni de mâna a doua, după ce occidentalii ar decide să se închidă între ei. Ar fi cea mai proastă veste pentru România.”

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!