De cinci ani „homeless”

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 2 martie 2015

sad man2

Toată experienţa de viaţă în Regatul Unit a lui V.M. – un român de 48 de ani din Londra – se reduce la noţiunea de „homeless”, adică „om al străzii”. Bărbatul nu a reuşit să îşi găsească un loc pe care să îl poată numi „acasă” din vara anului 2010, de când călca pentru întâia oară pe acest pământ şi până în prezent…

V.M. a ajuns la Londra singur şi fără să cunoască pe nimeni în această ţară. A părăsit România natală într-un moment în care nu mai avea un loc de muncă şi trecuse printr-un divorţ dureros. „Am considerat că nu mai există nicio şansă pentru un om ca mine, fără şcoală, fără relaţii şi lipsit de posibilităţi financiare”, mărturiseşte bărbatul.

Românul între două vârste auzise poveştile de succes ale altor conaţionali care s-au încumetat să părăsească continentul european şi să traverseze Canalul Mânecii pentru a începe o nouă viaţă în Regatul Unit. Aşa că s-a încumetat şi el să viseze. „Banii pe care îi aveam mi-au ajuns doar pentru a cumpăra un bilet de avion şi a trăi câteva zile în străinătate. Nu mai plecasem niciodată din România, dar mă gândeam că în felul acesta poate o să îmi refac viaţa. Aşa că m-am suit în avion şi am zburat de la Cluj la Luton; era 1 august 2010…”, continuă povestea sa.

 

Un acoperiş deasupra capului

A ajuns în metropola de pe Tamisa într-o zi din vara lui 2010, fără a şti să rostească nici măcar câteva vorbe în limba engleză. „La început, am pornit-o pur şi simplu prin Londra cu metroul… Aşa am ajuns în Leyton (cartier din estul Londrei – n.r.). Erau nişte români pe autobuz, cu care am intrat în vorbă şi ziceau că mă iau la ei…”

Bărbatul a trăit sub cerul liber primele nopţi petrecute în capitala Marii Britanii. „Am stat câteva nopţi în parc. Apoi am vorbit cu singurii români pe care i-am cunoscut în autobuz şi m-am mutat la ei. Am stat acolo două luni. Era o familie cu copii; bărbatul muncea, iar soţia nu. Eu nu plăteam nimic pentru că stăteam în casă, dar făceam curăţenie, grădinărit şi treburi gospodăreşti. Mi-au promis că îmi vor da de lucru, dar au încercat să mă pună să cerşesc. Am spus că nu am de gând să fac aşa ceva şi am pornit din nou pe străzi. Mă simţeam exploatat şi dezorientat şi întâmplarea a făcut să ajung la un loc de adunare al unor creştini penticostali. Am intrat în acea biserică şi am început să plâng. Celor de acolo li s-a făcut milă de mine…”, mai spune V.M.

————————————–

„Am încercat să mă înscriu şi la diferite fundaţii care spun că îi ajută pe cei care nu au locuinţă, adică pe cei care sunt «homeless». Dar aici, în Marea Britanie, dacă nu ai muncit cel puţin câțiva ani legal în această ţară, nimeni nu te bagă în seamă. Nici nu stau de vorbă cu tine…”

V.M., homeless la Londra

————————————–

 

La mila altora

De aproape cinci ani, românul V.M. are „un acoperiş deasupra capului” doar cu îngăduinţa unor creştini penticostali care îl găzduiesc la locul lor de adunare din nordul Londrei. Spaţiul acela pe care bărbatul are voie să îl ocupe doar noaptea este departe de a putea fi numit o locuinţă.

„Aproape 70 de oameni dorm în acea sală de rugăciune şi marea lor majoritate sunt români. Toţi se strâng acolo numai seara, iar pe timpul nopţii, aerul devine irespirabil. Sunt oameni care nu se spală, iar unii nici măcar nu au obiceiul să folosească toaleta. Îşi fac nevoile pe unde pot…”, povesteşte bărbatul cu necaz.

Clădirea pe care o comunitate de africani o folosesc ca biserică are doar trei băi mici dotate cu câte o singură chiuvetă. „Există şi o cabină mică de duş, dar locul e foarte mic. Dacă vrei să te speli, trebuie să stai la coadă. Iar după ce este folosită de câteva persoane, cabina de duş se umple de mizerie. Trebuie neapărat să faci curăţenie, altfel rişti să te îmbolnăveşti”, ne-a dezvăluit V.M. despre condiţiile în care îşi duce traiul în capitala Marii Britanii.

————————————–

„De o vreme mi-a apărut şi o ulceraţie la picior, de la o infecţie, din cauza mizeriei în care trăiesc. Nu mai ştiu cum să fac să îmi schimb viaţa. Trăiesc tot timpul cu o mare greutate şi o supărare pe sufletul meu.”

V.M.

————————————–

 

Visând la o baie caldă

O baie cu cadă, un pat călduţ şi o pernă pe care să îţi aşezi liniştit capul în fiecare noapte par doar elemente ale unui minim confort, la care oricine ar trebui să aibă acces în Londra secolului XXI. V.M. tânjeşte după aceste beneficii care par fireşti de aproape cinci ani.

„Când am bani, mă mai duc la baia comunală. Acolo sunt condiţii mult mai bune decât la biserica penticostală unde stau în prezent. Este totul curat şi ai intimitate. Poţi să te duci şi la saună… Dar costă trei lire, preţ pe care de multe ori nu mi-l permit…”, recunoaşte bărbatul cu deznădejde.

 El şi-ar dori să poată plăti măcar un abonament lunar la aşa-numita „baie comunală” din Tottenham. Pentru aceasta ar avea nevoie, însă, de 36 de lire sterline. Iar dacă ar avea atâţia bani, s-ar putea spăla în fiecare zi, visează V.M. cu ochii deschişi.

 

De-aş avea un loc de muncă…

Românul V.M. este conştient că nu va scăpa de eticheta de „homeless” pe care o poartă de cinci ani la Londra decât atunci când va reuşi să obţină un loc de muncă stabil.

„Am căutat tot timpul de lucru, dar nu am muncit decât ocazional. Fac curăţenie în casele altora de câte ori mi se oferă un astfel de job. Dar întotdeauna lucrez «la negru», fără acte şi pe bani foarte puţini”, mărturiseşte bărbatul.

El ne-a povestit cum nu a putut intra în legalitate în primii patru ani de şedere în Regatul Unit din cauza procedurii dificile de acordare a unui National Insurance Number (NINo), numărul de asigurare pe care trebuie să îl obţină orice om al muncii din această ţară.

„Am obţinut NINo doar după 1 ianuarie 2014, după eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari. Şi de atunci tot umblu pe la agenţii de muncă în speranţa că voi putea lucra ca angajat cu acte în regulă”, susţine V.M.

————————————–

„Recent, mi-am depus actele pentru un loc de muncă la o agenţie de recrutare a unor africani. Le-am spus că îmi doresc foarte mult să am de lucru permanent, în fiecare zi, nu aşa, o săptămână da şi una ba. Le-am spus să mă ajute că eu aici vreau să rămân, nu mai am de gând să mă întorc în România…”

V.M.

————————————–

 

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

O parere la “De cinci ani „homeless””

  1. Kosty Spune:

    Dacă mai e de actualitate situația acestui roman, l-aș îndemna să se deplaseze pana laStockton-on-tees. Ar putea lucra pe taxi. Acolo foarte multi romani lucrează pe taxi. Nu sunt venituri foarte mari, dar poate fi un început bun!

Spune-ti si tu parerea!