De la curăţenie la curăţătorie

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 12 noiembrie 2015

uk_curatatorie_job

Un job în domeniul curăţeniei poate fi obținut de oricine! Chiar oricine! Cel puţin aşa am crede cu toţii. Doar că ne-am înşela. Pentru că avem dovada clară că există şi excepţii. În cauză este o tânără de 28 de ani care a încercat timp de patru săptămâni să lucreze, ca menajeră, în diferite hoteluri. Nu a rezistat mai mult de două zile într-un singur loc. De fiecare dată, a fost trimisă acasă.

Însă norocul a fost de partea ei, iar destinul a făcut în aşa fel încât să îşi găsească un job, tot printre soluţii de curăţat… Dar, de data aceasta, de haine.

 

Cât de greu este să fii menajeră

În timp ce pentru majoritatea femeilor care ajung în Marea Britanie, un job full-time şi bine plătit în curăţenie înseamnă foarte mult, pentru Ramona, o tânără de 28 de ani din Craiova, munca aceasta a fost un coşmar.

„M-am înscris la o agenţie de cleaning care plasa forţă de muncă în diferite hoteluri din centrul Londrei. Am plătit o taxă de 90 de lire, iar în schimbul acestei sume, agenţia îmi oferea un loc de muncă. Mi s-a explicat încă de la bun început că, dacă se va întâmpla să nu îmi placă hotelul în care lucrez sau dacă nu voi fi pe placul angajatorului, mă pot întoarce oricând la agenţie, iar reprezentanţii de aici mă vor trimite în altă parte. La alt hotel. Fără să mai plătesc nimic. Până când voi găsi un job unde să fie ok. În prima zi am ajuns la un hotel de patru stele din Euston. Nu am stat decât două ore, pentru că doamna care era supervisor a sunat la agenţie şi le-a spus celor de acolo să trimită pe altcineva. Motivul? Nu mă mişc suficient de repede. M-am întors la agenţie. A doua zi, alt hotel. Acolo lucrau numai poloneze. Nu am rezistat decât două zile. Era un colectiv destul de răutăcios şi m-am simţit de multe ori, în timpul acela scurt, oarecum umilită. Ele îşi luau pauze mai mari, aveau mult mai puţine camere pe zi şi se ajutau una pe alta. De exemplu, ceea ce m-a determinat să plec a fost faptul că în a doua zi de muncă eu trebuia să fac curat în 18 camere, iar celelalte fete aveau fiecare câte 13-14 camere. Nu mi s-a părut corect, primeam acelaşi salariu pe lună şi dacă aş fi rămas şi aș fi plecat capul, tot mie îmi făceam rău. Aş fi muncit şi pentru ele. Aşa că m-am întors la agenţie. Şi… altă zi, alt hotel. Şase ore am stat acolo. Am plecat plângând. Era un hotel unde se închiriau doar apartamente. Groaznic. Bucătăriile erau ca după război. Cred că aveai nevoie de o săptămână ca să cureţi toată mizeria de acolo. Cuptoarele şi aragazurile erau pline de grăsime şi de pete. Eu nu ştiu nici în ziua de astăzi cum reuşeau fetele care munceau acolo să termine de făcut curat în câte 5-6 sau chiar 7 apartamente pe zi. M-am întors la agenţie. Din nou m-au trimis la un hotel de pe Liverpool Street. Acolo eram plătită la cameră. Cu cât terminam de făcut curat în mai multe camere pe zi, cu atât salariul creştea. Acolo lumea se certa pe cameră. Care să facă mai multe. Eu, fiind mai înceată din fire, am ştiut că nu e de mine. Şi doamna care era housekeeper şi-a dat seama şi mi-a spus că ar fi mai bine să caut în altă parte. Pentru a cincea oară la agenţie. M-am simţit ruşinată, mai ales că cei de acolo mi-au spus că nu au mai avut pe nimeni care să nu îşi găsească un loc potrivit şi că o singură persoană s-a întors la ei de trei ori. Eu eram a cincea oară. Şi fără prea mari speranţe că voi rămâne într-un hotel”, ne spune Ramona despre încărcările sale de a lucra ca menajeră.

—————————————

„Problema mea cea mai mare este că sunt o fire lentă. Nu am cum să schimb asta. Vorbesc lent, merg lent. Aşa că, şi muncesc în acelaşi ritm. Mi-am dat toată silinţa să am jobul meu în curăţenie. Nu am reuşit. Chiar este o muncă grea şi acum le apreciez pe toate doamnele şi domnişoarele care lucrează în cleaning.”

Ramona, 28 de ani, despre munca în curăţenie

—————————————

 

Nici la coffee shop…

Dacă au văzut că nu este cu putinţă să rămână într-un hotel, cei de la agenţie i-au oferit Ramonei şansa de a lucra în alt domeniu.

„Cei de la agenţie au fost foarte buni cu mine. Chiar şi-au dat interesul să îmi găsească un loc de muncă. Managerul de acolo a sunat un prieten care avea o agenţie ce oferea locuri de muncă în catering. Şi aşa am ajuns la un coffee shop de pe Oxford Street. Acolo trebuia să prepar cafele pe bandă rulantă. Nu era de mine. M-au trimis acasă după câteva zile, timp în care le-am dat peste cap totul. Dimineaţa era haos. Trebuia să iau comenzi şi să prepar cafele. Care erau de 6-7 sortimente: double, espresso, latte, lungă, cappuccino, macchiato, americano. Unii voiau o lingură de zahăr, alţii doar jumătate, unii voiau lapte, alţii fără… nu reuşeam să ţin minte. Clienţii se întorceau înapoi cu paharele de cafea, alţii se plângeau. A fost crunt. Crunt a fost şi că a trebuit să mă întorc la agenţie. Cei de acolo şi-au pus mâinile în cap. La propriu. M-au trimis la un fast-food care vindea sandwich-uri. Am plecat şi de acolo, după câteva zile cu băşici pe degete după ce m-am fript în maşinăriile acelea”, povesteşte tânăra de 28 de ani.

 

Muncă printre detergenţi

După patru săptămâni în care a încercat în zadar să îşi găsească un loc de muncă în curăţenie şi apoi în coffee shop-uri, Ramona povesteşte că a luat în calcul să revină în România.

„M-am gândit că dacă nici măcar în munca de jos nu reuşesc să lucrez, atunci nu are rost să mai stau în Londra. Mă gândeam serios să îmi fac bagajele şi să mă întorc în ţară. Doar că am avut mare noroc. Într-o dimineaţă, cei de la agenţie m-au sunat şi mi-au spus că un domn care avea o curăţătorie în Chelsea a sunat la ei. Urma să deschidă un centru nou şi avea nevoie să angajeze pe cineva. Aşa că oamenii s-au gândit la mine. M-am dus alergând. Mi-am spus că dacă nici aici nu reuşesc, atunci chiar pot pleca împăcată în România. Lucrez de două luni de zile la curăţătorie. Îmi place pentru că patronul a fost înţelegător, a avut răbdare cu mine şi mi-a explicat fiecare lucru în parte. Mi-a arătat cum funcţionează fiecare maşină, mi-a vorbit despre fiecare detergent, soluţie şi balsam în parte. Mi-a făcut demonstraţii pe câteva haine. Acolo nu este nevoie să te mişti repede, ci doar să fii atent la materiale şi la culori. În funcţie de material şi de culoare se stabileşte detergentul şi soluţiile de curăţat. În funcţie de material se stabileşte temperatura la care poate fi călcat. Sau nu. Sunt mai multe secrete pe care nu pot să le spun”, spune tânăra de 28 de ani.

—————————————

„Îmi place că este un job unde nu îmi suflă nimeni în ceafă: faster, faster. Îmi place că îmi pot face munca în ritmul meu. Doar că aici este nevoie de foarte, foarte, foarte multă atenţie. Avem rochii de mii de lire, de la Valentino sau Chanel, şi trebuie să cunoşti foarte bine soluţiile de curăţat. În caz contrar rişti să strici hainele. Deocamdată, când vin clienţi cu haine scumpe, şeful meu este cel care se ocupă de acestea.”

Ramona

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!