De la voluntariat, la ofițer de poliție

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 15 decembrie 2015

uk_voluntari Fire and Rescue Service

O fostă sportivă de performanţă, un actual voluntar şi un viitor poliţist. Nu, nu vorbim despre mai multe persoane, ci despre o tânără de 25 de ani, despre care putem spune fără să exagerăm că „a luptat şi luptă pe toate fronturile” pentru a-şi transforma visul în realitate. Acela de a îmbrăca, cât mai curând cu putinţă… uniforma de poliţist. A încercat să se înroleze în Armată, face voluntariat pentru Pompieri, dar visează să lucreze în Poliţie. Faceţi cunoştinţă cu Alexandra Rus.

 

Diaspora Românească: Alexandra, de când a pornit pasiunea pentru Poliţie?

Alexandra Rus: Cred că dintotdeauna, dar am trecut la fapte abia după ce am terminat liceul în România. Iniţial, mi-am dorit să intru în Armată. Am aplicat, dar… nu s-a putut, pentru că am picat proba medicală. Apoi am luat în calcul Academia de Poliţie. Însă, la acel moment, era deja prea târziu pentru mine să încep pregătirile. Iar cursuri la facultate pentru a lucra în Poliţie… nu prea există în România. Mama mea era stabilită în Anglia, şi ea a fost cea care mi-a spus că aici se pot face cursuri cu ajutorul cărora pot ajunge să lucrez în Poliţie. M-a tentat, iar prima dată când am venit a fost într-o vacanţă, după care am luat hotărârea de a rămâne definitiv. Ajunsă aici, m-am interesat de toate cursurile care îmi puteau oferi ceea ce îmi doream eu. Am aplicat. Şi iată că acum am terminat Canterbury Christ Church University, specializarea Forensic Investigations (Investigaţii medico-legale).

 

D.R.: Acum eşti voluntar pentru Pompierii din Kent (Kent Fire and Rescue Service). De ce ai ales să faci voluntariat?

A.R.: Am făcut voluntariat în România pentru Crucea Roşie. În principiu ştiam că vreau să fac voluntariat şi aici, în Anglia. Am încercat să fac acest lucru la Poliţie, pentru că în mare măsură se potrivea cu ceea ce făceam la facultate. Dar nu a fost să fie. La momentul respectiv, când am aplicat eu, ei nu aveau nevoie de voluntari. Mi-au spus că îmi păstrează datele, dar să nu mă bazez prea mult pe acest lucru în viitor. Astfel că am început să mă gândesc… unde aş putea aplica. Şi aşa mi-a venit ideea să încerc la Pompieri, mai ales că în anul III, proiectul de diplomă a avut ca temă Reconstrucţia incendiilor. M-am gândit că în cazul în care voi avea nevoie de mai multe informaţii, le pot obţine mult mai uşor făcând voluntariat cu ei.

 

D.R.: Este greu să devii voluntar pentru Pompieri?

A.R.: Pentru mine nu a fost. Unul din lectorii mei mi-a spus că cei de la Kent Fire and Rescue Service primesc voluntari. Am sunat şi mi s-a trimis acasă o aplicaţie pe care a fost nevoie să o completez… unde ţi se cer foarte multe detalii personale. După două săptămâni, m-au chemat la un interviu. Când le-am spus că ştiu şi limba română, au fost foarte încântaţi, pentru că în Kent trăiesc mulţi străini, printre care şi români. Este un mare avantaj să cunoşti încă o limbă, exceptând engleza. Şi m-au acceptat. Am fost foarte bine primită în echipă, colegii au fost drăguţi şi deschişi, coordonatoarea la fel. Când avem nevoie unul de altul, ne sunăm. Voluntariatul e ceva diferit. Este genul acela de muncă pe care chiar îţi place să o faci. Este un mediu în care vrei să fii mereu.

—————————————

„Toată lumea vrea să fie plătită pentru ceea ce face. Este un lucru normal, dar atunci când mergi la un eveniment şi vezi că ești apreciată pentru ceea ce faci, te simţi altfel. Asta nu înseamnă că voi face acest lucru la nesfârşit… dar la final îmi aduce o linişte sufletească, realizezi că încă mai este bine în lume. Şi mă gândesc că pot să îmbunătăţesc situaţia cuiva chiar şi cu o vorbă.”

Alexandra Rus, voluntar Kent Fire and Rescue Service

—————————————

 

D.R.: Povesteşte-ne cum arată o zi…

A.R.: De obicei ni se dau tot felul de săculeţi cu brăţări, broşuri, fly-ere pe care le împărţim la diferite evenimente sau din casă în casă. Vorbim cu copiii, cu oamenii în vârstă, dar şi cu adulţii, şi le dăm sfaturi… în cazul în care au nevoie de cineva specializat care să le verifice alarmele de incendiu sau dacă au nevoie de sfaturi în legătură cu incendiile sau electricitatea. Vara, de exemplu, le dăm sfaturi celor care fac grătare. Cum să întreţină un foc, să nu ţină copiii pe lângă foc. Sfaturi care poate unora li se par logice, însă sunt mulţi cei care nu ştiu cum să reacţioneze într-o situaţie de criză.

 

D.R.: Ai întâlnit femei-pompier?

A.R.: Eu fac voluntariat cu cei de la Pompieri de aproape un an de zile. De exemplu, sunt pompieri care pe lângă munca în sine fac şi voluntariat. Cred că este un lucru extraordinar pentru că făcând voluntariat, ai şansa în viitor să ajungi pompier. Sunt câteva cursuri pe care trebuie să le faci, dar ai şansa de la voluntar să ajungi pompier. Am întâlnit şi femei care fac această meserie. Dacă îţi place ceea ce faci, poţi face orice. Nu contează că eşti femeie. Eu, de exemplu, nu ştiu dacă aş vrea să fac acest lucru, dar experienţa aceasta mă ajută. Cu facultatea pe care am terminat-o pot să intru pe Investigarea Incendiilor. Cum, de la ce a pornit? Care este cauza? Cine este de vină? Ce se poate face ca să nu se mai întâmple?

 

D.R.: Care sunt planurile tale de viitor?

A.R.: Mi-am propus ca în cazul în care se întâmplă să nu reuşesc nimic cu voluntariatul în Poliţie, să îmi găsesc un loc de muncă normal, să strâng nişte bani şi să plec cu firmele de Forensic care au proiecte în voluntariat, în tot felul de locuri din lume: Bolivia, Argentina, Afganistan. Sunt proiecte care se derulează pe şase luni, iar când te întorci, ai şi experienţa de care ai nevoie. Sunt firme care îţi plătesc cazarea, mâncarea, chiar drumul, iar tu ca voluntar ai nevoie doar de bani de buzunar.

 

D.R.: De ce vrea un om să lucreze fără să fie plătit?

A.R.: Sunt persoane care mă întreabă de ce fac voluntariat. De ce vreau să lucrez fără să fiu plătită. Eu cred că este un lucru care îţi face bine şi ţie ca om, dar care are un efect pozitiv şi asupra celorlalţi din jurul tău.

—————————————

„Aş sfătui pe oricine să facă măcar o dată în viaţă voluntariat… o săptămână… o lună, nu contează unde. Oriunde. Îţi dă încredere în tine şi să te face să crezi că poţi să faci ceea ce ţi-ai propus. Este ceva ce îţi schimbă percepţiile faţă de lume… te face să crezi că eşti important ca individ şi, în acelaşi timp, eşti important şi pentru lume. Şi poţi să faci o schimbare în lume, nu majoră, dar poţi schimba ceva.”

Alexandra Rus

—————————————

Cei care sunt interesați și vor să aplice ca voluntari pentru Kent Fire and Rescue Service, adresa la care se pot înregistra este volunteering@kent.fire-uk.org. Vor fi contactaţi când vor începe recrutările. De asemenea, cei care au nevoie de sfaturi gratuite în ceea ce priveşte alarmele de incendiu sau cum să previi incendiile, pot suna gratuit la numărul de telefon 0800 923 7000.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!