DE UNDE DIN ROMANIA?!

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 26 august 2013

Diaspora romaneasca_De unde din Romania

Vin din aceeasi tara, vorbesc aceeasi limba, au la baza aceleasi obiceiuri, dar chiar si asa, diferenta dintre romani tot se vede. Tot se simte. Dar mai ales se aude. In cele mai multe cazuri este suficient chiar si un cuvant rostit „ca acasa” pentru a ne da seama de regiunea din care provin romanii din Anglia.

Daca un ardelean iese in evidenta prin obisnuitele „no” si „ioi” spuse aproape la fiecare fraza, graiul moldovenesc este usor de descoperit pentru toti cei care au citit macar o data in viata celebrele „Amintiri din copilarie” ale lui Ion Creanga.

Romanii si-au pastrat accentul si departe de tara. Astfel ca Moldova,  Ardealul, Banatul si Dobrogea au reprezentanti peste tot in Anglia. Care este,  insa, regiunea cu cei mai multi romani plecati peste hotare este greu de spus… dar usor de auzit.

 

 

Unde sunt radacinile romanilor din UK?

 

Se aude romaneste aproape peste tot in Londra. Pe santiere. In mijloacele de transport in comun. Pe strada. In centrele comerciale. Unul dintre criteriile prin care romanii se clasifica, intre ei, atunci cand aud un conational vorbind in limba materna este provenienta. Accentul ii da de gol in fata „alor nostri” si imediat, in functie de pronuntie, se dau etichetele: e moldovean, e ardelean, oltean, muntean sau dobrogean.

 

Din Moldova in toata Anglia

Nu exageram cu nimic atunci cand spunem ca o buna parte din romanii care isi au radacinile in zona Moldovei au ajuns in Anglia. Nu este cert daca ei ocupa primul loc in ierarhia provenientei romanilor din Anglia, dar este cat se poate de concret ca accentul lor se aude peste tot. Si avem dovezi concrete: povestile lor.

Romanii au parasit tara inca de pe vremea cand granitele erau inchise. S-au riscat, au strans din dinti, au venit pe sub tiruri, au trecut inot ape la temperaturi foarte scazute, au dormit pe strada, si-au pus viata in pericol, au fost curajosi si au reusit sa traiasca „visul european” si sa ajunga in Anglia. Odata ajunsi aici, nu a mai durat mult si si-au adus cu ei familia, rudele, cunostintele, prietenii, vecinii. Intr-un cuvant, s-au tras unul dupa altul.

 

A fost de ajuns sa plece unul…

Cristian are 42 de ani, este din Suceava si a pus piciorul „numai el stie cum” pentru prima data in Anglia in anul 2000. „Am plecat cu inca trei prieteni din Suceava, am trecut la unguri, apoi la slovaci, si am ajuns in Bratislava. Drumul nostru s-a oprit, insa, in Austria. Ne-am ratacit si nu am mai ajuns in locul in care ar fi trebuit sa ne intalnim cu un alt prieten care traia aici, si astfel ne-ar fi ajutat sa traversam mai usor aceasta tara. Pentru ca dorinta si ambitia de reusita au fost prea puternice, nu am vrut sa ne predam autoritatilor și am ajuns sa dormim sub un pod. Durerea a fost si mai mare pentru ca asta s-a intamplat exact in ziua de Paste. Chiar m-am gandit mult timp la acea zi, si acum imi vin in minte vorbele pe care mi le spuneam atunci: «Doamne, unde am ajuns sa fac Paștele.» Dupa multe, multe, dar multe peripetii, am ajuns in Marea Britanie cu feribotul, sub un tir. O bara la cap si una la picioare. Atat imi tinea tot corpul. Am reusit in cateva luni sa imi gasesc de munca si sa strang niste bani. Bani cu care am cumparat bilete de avion pentru sotia mea si cele doua fiice. Unul dintre unchii sotiei mele era aici de cativa ani si el a reusit sa ii faca chemare. Sotia a luat viza si asa am ajuns sa fim impreuna in Londra. Doar ca…sotia mea «a adus cu ea» si cateva rugaminti: de a-i ajuta si pe alti prieteni de-ai mei sa vina aici. Sa le gasesc de munca si eventual, unde sa stea pana se pun pe picioare. Si i-am ajutat. Pe toti. Mai intai au venit prietenii mei cei mai buni, apoi rudele, apoi vecinii, apoi cunoscutii. Daca ar fi sa ii numar pe toti… cred ca sunt, fara exagerari, 100 de oameni pe care i-am ajutat. Le-am cautat la fiecare in parte o casa, o camera unde sa stea, le-am gasit de munca. Cu multi dintre ei si acum pastrez legatura. Sunt 13 ani de cand sunt aici. Cred ca in fiecare an ma roaga cel putin 10 persoane din tara sa ii ajut sa vina in Anglia. Numai pe strada pe care locuiesc eu stau fratele meu, cumnata mea si alti doi prieteni pe care eu i-am ajutat sa vina aici. Toti sunt cu familiile. Si va dati seama ca in atatia ani si ei si-au adus la randul lor cunoscutii…”

 

——————————————

Toata lumea are un prieten in Anglia

 

Diaspora Romaneasca: De unde sunteti din Romania si cum ati ajuns in Anglia?

Elena Moroian, 41 de ani, Barlad: „Am ajuns in Anglia in 2004. Fratele meu era deja aici cu familia. Am primit viza si cu ajutorul lui am reusit sa ajung in Anglia.”

Constantin Avram, 30 de ani, Iasi: „In Londra am venit in 2007 la un prieten. Initial, am venit in vizita, insa lucrurile s-au schimbat de la o zi la alta si am decis sa raman definitiv, desi aveam doar un rucsac de haine cu mine. Prietenul la care venisem in vizita m-a luat la el la munca. Mi-a placut, mai ales ca am castigat intr-o zi cat castigam in Romania in doua saptamani.”

Nicusor A., 33 de ani, Suceava: In 2010 am venit in Anglia cu intentia de a ramane. Aflasem de la cunostintele pe care le aveam aici ca «poti avea o viata decenta» si am zis sa imi incerc norocul. Un var de-al meu era deja aici si el a fost cel care m-a ajutat.”

Sandra B., 29 de ani, Campulung Moldovenesc: Prima data am venit in anul 2009. O fosta colega de liceu care era casatorita cu un englez m-a ajutat cu munca, cu un loc unde sa stau. In rest, m-am descurcat singura.”

Maria D., 57 de ani, Suceava: In 2008 am ajuns in Londra, la fiica mea. Era insarcinata si am venit sa o ajut, dar nu am mai plecat de atunci.”

——————————————

 

 

Cu toata familia la Londra

 

La cei 33 de ani, Anca spune ca Londra i-a redat zambetul pe buze si increderea in sine. A lasat orasul natal, Bacau, in urma cu cinci ani, dupa ce divortul prin care trecuse a impins-o sa o ia de la capat intr-o alta tara. A aplicat pe internet la mai multe agentii pentru a lucra ca si au-pair si a fost acceptata. „Mi-a fost greu sa imi las familia acasa, mai ales fetita care atunci avea doar patru ani. Dar nu aveam incotro. Divortasem, imi pierdusem locul de munca, iar parintii mei nu ma puteau ajuta. Am lucrat ca si au-pair un an de zile pentru o familie din sudul Angliei. Am reusit in acest timp sa economisesc bani care m-au ajutat sa ma mut intr-un apartament (one bedroom flat) si, in acelasi timp, mi-am gasit si un loc de munca la o tipografie din centrul Londrei. La cateva zile dupa ce m-am asezat cu totul in noua locuinta, am chemat-o pe mama mea impreuna cu fetita mea. Mama urma sa stea cu mine cateva saptamani, insa am convins-o sa ramana pentru mai mult timp sa aiba grija de fetita mea. Preferam sa ii dau ei banii cu care as fi platit o nanny. Si uite asa, pentru ca dorul era prea mare si pentru ca niciodata nu au stat atat de mult unul fara altul, in urmatoarele trei luni a venit si tatal meu. S-au acomodat destul de repede, mama mergea in fiecare zi cu fetita mea la scoala, avea grija de casa, gatea, iar un vecin de-al meu roman l-a luat pe tata la munca. Dupa alte trei luni, a venit si fratele meu impreuna cu sotia si cei doi baieti. Am inchiriat o casa mult mai mare si ne-am mutat cu totii.”

 

 

Lantul prieteniilor are un capat in Anglia

 

Valentin are 37 de ani, este din judetul Neamt si a ajuns in Anglia in 2011. A venit la un prieten, care ajunsese si el la randul sau in Anglia ajutat… tot de un prieten. A lasat Romania din cauza problemelor economice care nu mai aveau rezolvare in cazul sau. „Situatia era din ce in ce mai grea in Romania, mai ales in zona noastra, in Moldova, unde s-a inchis tot ce se putea inchide: fabrici de incaltaminte, uzine, foarte multe magazine au dat faliment. Era si este in continuare foarte greu. Nu ai cum sa traiesti pentru ca nu ai unde sa te angajezi. Iar un salariu, pentru care muncesti o luna intreaga de dimineata pana seara, nu iti ajunge nici macar o saptamana sa traiesti. Cel putin asa este in zona noastra. Cine este de acolo stie foarte bine. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care au plecat multi. Aveam un prieten, de fapt un coleg de scoala, care era in Anglia de cativa ani si care venise in vizita in Romania in august 2011. Am fost destul de apropiati in trecut si cand ne-am revazut, i-am spus ca as vrea sa plec si eu din tara. Mi-a spus sa astept cateva saptamani sa ajunga si el inapoi in Anglia, sa se intereseze la munca la el daca este vreun loc liber si…ma anunta. Asa s-a intamplat. In trei saptamani am primit telefon si am plecat. M-a ajutat foarte mult, mi-a cumparat bilet de avion pentru ca stia ca stau foarte prost cu banii, mi-a gasit o camera unde sa stau, mi-a gasit un loc de munca si m-a imprumutat si cu bani. I-am fost foarte recunoscator si ii sunt si in ziua de astazi. Iar ajutorul pe care mi l-a dat el atunci cand am avut nevoie l-am dat si eu mai departe. Spun asta pentru ca i-am ajutat pe toti, dar pe toti prietenii mei sa vina in Anglia. Vecini de bloc, colegi de scoala care m-au contactat si m-au rugat sa le gasesc un loc de munca sau sa le dau un sfat sau sa le gasesc o locuinta… i-am ajutat. Sunt de doi ani aici, dar in tot acest timp, foarte multi prieteni de-ai mei au venit prin intermediul meu. Cred ca sunt in jur de 20, chiar 30. Culmea este ca unii dintre ei nici nu ma mai saluta, dar asta e! Viata merge mai departe. Nu regret ca i-am ajutat… pentru ca stiu ca in Romania este greu de trait, cel putin in zona noastra.”

 

——————————————————–

Prietenul din Anglia… pasaport catre UK

 

Diaspora Romaneasca: Ati mai ajutat si alte persoane sa vina in Anglia?

Elena Moroian, 41 de ani, Barlad: „Da. Prima data a venit sotul meu, apoi copiii. Dupa care sora mea cu sotul si copiii. Sotul meu a ajutat-o pe sora lui sa vina aici si apoi tot asa… prieteni, cunostinte. Am ajutat pe multa lume.”

Constantin Avram, 30 de ani, Iasi: „Familia si cativa prieteni.”

Nicusor A., 33 de ani, Suceava: O, da! Dupa ce au aflat ca am ajuns in Londra, multi de acasa pe care aproape ca nu ii cunosteam au devenit peste noapte prietenii mei. Am ajutat si eu la randul meu pe multi. Nu i-am ajutat sa ajunga aici, pentru ca oricine poate, ci le-am gasit un loc de munca, o casa unde sa stea. Ajutorul acesta de inceput, care este foarte important si pe care multi nu il apreciaza.”

Sandra B., 29 de ani, Campulung Moldovenesc: „Prietenul meu si doi fosti colegi de munca. Dar a fost suficient. Mi-au facut foarte multe probleme.”

Maria D., 57 de ani, Suceava: „Fratele meu si familia lui, dar si o buna prietena de-a mea.”

———————————————————

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!