Decât pe schele, mai bine printre saltele

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 3 martie 2016

uk_curier livrari paturi si saltele

Nu este jobul visurilor, dar este cel mai bun loc de muncă ce se putea ivi pentru un român de 25 de ani care a ajuns recent în Londra. A scăpat ca printre urechile acului de construcţii, deşi era pregătit, cu tot cu bocanci, vestă şi cască, să înceapă să lucreze într-un site ca şi labour (muncitor necalificat). Însă norocul a fost de partea sa, iar tânărul a scăpat de schele şi munceşte acum printre saltele. La Dreams. Compania britanică cu peste 25 de ani de experienţă în fabricarea paturilor şi a saltelelor.

 

Visul de a avea noroc

Începuturile sunt grele. Mai ales în străinătate. Doar că uneori, lucrurile se aşează atât de bine pentru unii dintre românii aflaţi la început de drum, încât recunosc aceştia, că nici prin vise nu s-ar fi aşteptat. Noroc sau intervenţie divină. Oricare ar fi la mijloc, pentru Victor C., un tânăr de 25 de ani din Târgu-Jiu, prima lună din Londra a început bine. De fapt, foarte bine, ne povesteşte acesta.

„Mă aşteptam la ce este mai rău şi mai greu. Toţi îmi spuneau cât de dificil va fi. Cu actele, cu munca, cu tot. Eram oarecum pregătit psihic încă dinainte de a părăsi România. Am luat în calcul şi varianta de a mă întoarce într-o lună de zile, înapoi în ţară, dacă lucrurile s-ar fi desfăşurat aşa cum povestește lumea şi inevitabil, mă gândeam şi eu: că nu voi rezista în construcţii, că nu îmi voi găsi de muncă, că poate nu mă voi obişnui. Poate a fost şi puţină iresponsabilitate din partea mea, dar în momentul în care am ajuns în Londra, mi-am zis: ce-o fi, o fi! Ce atâtea gânduri negre!”, spune Victor.

 

Cum a scăpat de construcţii

Cum toţi prietenii săi lucrează în construcţii, Victor nu s-a gândit nici măcar o secundă că există posibilitatea să muncească într-un alt domeniu. Era deja pregătit cu tot ce trebuie pentru a începe munca pe un şantier.

„Am fost la testul pentru cardul CSCS. L-am luat. Urma doar să mă programez la training-ul acela de o zi. Mi-am cumpărat bocanci, am primit vestă de la un băiat din casă, prietenul meu mi-a dat o cască şi aşteptam răspuns să încep în câteva zile munca pe şantier. Nu mă îngrozea. M-am gândit doar că este ceva temporar până când mă pun pe picioare. Dar din fericire, nu am mai ajuns să lucrez în construcţii pentru că un coleg de casă a venit într-o seară cu un prieten de-al său care lucra ca şofer la Dreams. Deşi am stat de vorbă mai mult de jumătate de oră, nu am ştiut cu ce se ocupă acesta. Culmea este că ne-am luat şi la revedere. El a plecat, iar colegul de casă l-a condus afară. Norocul meu a fost că am ieşit în curtea din faţa casei să fumez o ţigară, iar ei încă mai discutau în faţa van-ului. Ne-am luat iar la vorbă şi atunci am aflat că mai avea nevoie de cineva care să îl ajute la căratul saltelelor şi al paturilor. Nici nu ştiam în ce constă munca, nici nu am stat să mă gândesc, nici nu am întrebat şi m-am oferit să încerc. Era în jur de 9 seara şi eu primisem loc de muncă pentru a doua zi la ora 5 dimineaţa”, ne povesteşte tânărul de 25 de ani.

—————————–

„Am intrat în pâine, cum se spune, încă din prima zi în care am ajuns în Londra. Am fost la interviul pentru National Insurance Number, pentru că prietenii mei mă programaseră deja şi nu a fost de speriat, aşa cum am tot auzit. Cinci minute. Atât a durat. Cei de acolo m-au întrebat când am venit în Anglia, dacă este pentru prima dată când ajung aici şi dacă sunt căsătorit. Mi-au xeroxat documentele şi mi-au spus că, în patru săptămâni, primesc scrisoarea acasă.”

Victor C., 25 de ani, despre experienţa sa la interviul National Insurance Number

—————————–

 

Nu e greu, dar nici uşor

Deşi a scăpat ca printr-o minune de munca cea mai grea – în construcţii –, Victor spune că în cele două săptămâni de când lucrează ca ajutor pentru un român care este şofer la compania Dreams, primele zile au fost cam dificile.

„Cred că în primele două zile nu am ştiut exact ce fac. A fost totul la foc automat. Au fost şi foarte multe comenzi de livrat. În jur de 20. Pe lângă faptul că noi transportăm saltele, paturi şi diferite obiecte de mobilier, trebuie să le şi montăm. Asta a fost cel mai greu. Un pat cu sertare este destul de greu de asamblat, mai ales când nu ai făcut acest lucru niciodată în viaţă. Tot felul de placaje, şuruburi, ţinte, mânere, şurubelniţe speciale, oglinzi. Era haos în capul meu. Nu ştiam de unde să mă apuc mai întâi. Dar în câteva zile am învăţat. Orice pat are şi o carte, de fapt un manual cu fotografii unde ţi se explică totul. Pas cu pas. Şi dacă urmezi instrucţiunile de acolo, cred că oricine poate face acest lucru. Îţi trebuie în schimb îndemânare şi rapiditate, pentru că eşti mereu contra timp. Când sunt 20 de livrări de făcut, trebuie să te mişti repede să le termini pe toate. Nu este uşor. Trebuie făcut traseul cu toate destinaţiile, trebuie să te încadrezi în timp, depinzi şi de trafic, dar şi obiectele pe care clienţii le comandă. Unele sunt mai uşor de asamblat, altele îţi mănâncă nervii. Este interesant pentru că nicio zi nu seamănă cu alta. Ajungi în diferite case, întâlneşti oameni noi şi înveţi nişte lucruri pe care într-o bună zi le poţi folosi în scop personal”, spune tânărul din Târgu-Jiu.

—————————–

„Este un job ok. Cărăm mult, sunt lucruri foarte grele, dar suntem doi oameni, uneori chiar trei, şi ne ajutăm. Este destul de dificil să transporţi un pachet mare, din van într-o casă. La unii sunt scări înguste, la alţii nu există spaţiu sau uşile sunt prea mici. Tu trebuie să faci tot posibilul pentru a face clientul fericit. Avem 15 comenzi minimum şi peste 20 maximum. De exemplu, într-o zi, am avut de asamblat trei paturi. Ne-a luat cam o oră şi jumătate. A fost greu la început, dar chiar şi aşa, nu cred că este mai greu ca în construcţii. Am avut noroc şi sper să am şi în viitor…”

Victor C., 25 de ani

—————————–

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!