Decesul care zguduie România

Articol publicat in sectiunea Social pe data 27 mai 2016

Dan CondreaDan Condrea, patronul Hexi Pharma, firma implicată în scandalul dezinfectanților diluați folosiți în spitale, a murit duminică, după ce a intrat cu mașina într-un copac, pe un drum județean, între localitățile Corbeanca și Buftea. A urmat un lung șir de speculații privind cauzele și implicațiile morții care a zguduit întreaga țară.

Familia a ridicat, marți, trupul neînsuflețit al lui Dan Condrea de la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, după efectuarea necropsiei, informează News.ro.

Accidentul în urma căruia și-a pierdut viața Dan Condrea (41 de ani) a fost anunțat duminică seară, la numărul 112, cu câteva minute înainte de ora 19.00. În autoturism, care s-a izbit violent de un copac, s-au descoperit actele lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, firma implicată în scandalul biocidelor diluate folosite în spitale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Ilfov Claudia Burada, există doi martori ai accidentului, un biciclist și un șofer al cărui autoturism fusese depășit de mașina lui Dan Condrea cu puțin timp înainte de impact, notează Mediafax.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a anunțat, în 13 mai, că procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus efectuarea urmăririi penale față de compania Hexi Pharma pentru infracțiunea de „participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor”, reamintește News.ro.

Procurorul general al PICCJ a declarat că patronul Hexi Pharma trebuia să fie chemat, în această săptămână, de procurori pentru a i se aduce la cunoștință că este învinuit pentru înșelăciune în formă agravantă.

Dosarul privind accidentul va fi preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat pentru Mediafax procurorul general al României, Augustin Lazăr.

 

„Moartea a fost violentă”

Moartea lui Dan Condrea a fost violentă, iar leziunile „constatate s-au putut produce prin loviri de corpuri și planuri dure, cât și prin strivire de componentele unui autovehicul”, a transmis, marți, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, citat de Mediafax.

Potrivit unui comunicat, „concluziile provizorii ale autopsiei efectuate de către Serviciul de Medicină Legală Ilfov au relevat faptul că moartea victimei a fost violentă, iar leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin loviri de corpuri și planuri dure, cât și prin strivire de componentele unui autovehicul, ca urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) și sunt în legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul”.

„Totodată, concluziile provizorii au stabilit că nu s-au constatat leziuni fără caracter vital sau leziuni care pot avea alt mecanism de producere decât cel menționat mai sus”, se mai spune în comunicatul de presă.

Potrivit anchetatorilor, „în cauză urmează a fi efectuate analize ADN”. „Victima a fost recunoscută fără echivoc de către concubina sa, inclusiv după semne particulare”, mai informează Parchetul General.

De asemenea, anchetatorii au găsit în urma cercetării la fața locului telefoanele victimei, „asupra cărora sunt în derulare proceduri de percheziție informatică, precum și cartea de identitate și permisul de conducere ale acesteia”.

În ceea ce privește dosarul de ucidere din culpă, procurorul General al României a precizat că se vor administra în continuare probe.

„În asemenea cazuri se efectuează expertize criminalistice, genetice, se realizează percheziții informatice în mediile de stocare ridicate de la fața locului. Vor fi audiate și reaudiate toate persoanele de câte ori este necesar pentru a se clarifica toate aspectele”, a precizat Augustin Lazăr.

Marți, medicii legiști au făcut autopsia, iar partenera de viață a patronului Hexi Pharma, Uliana Ochinciuc, a recunoscut cadavrul ca fiind al lui Dan Condrea, au declarat surse din cadrul Serviciului Medical Ilfov pentru Mediafax. Potrivit sursei citate, au fost aduse la serviciul de medicină legală și probe din locuința lui Dan Condrea pentru a fi făcute testele ADN.

Autopsia în cazul Dan Condrea a continuat marți, medicii eliminând, în urma unei analize amănunțite la inimă, ipoteza unui infarct la volan sau a unui accident vascular cerebral. Potrivit unor surse medicale, cordul era normal, iar moartea a fost cauzată de impactul violent. „Cauza decesului sunt leziunile traumatice grave. Cordul nu are nimic, este unul normal. Nu se pune problema că ar fi făcut infarct sau accident vascular”, au afirmat sursele citate.

Potrivit unor surse judiciare, Dan Condrea conducea cu o viteză ridicată înainte de a se produce accidentul, urmând ca în urma unei expertize să se stabilească exact ce viteză a avut. De asemenea, s-au solicitat imagini de pe camerele de supraveghere din zonă, înregistrarea apelului la 112, unul dintre cei doi martori oculari fiind cel care a anunțat accidentul. Anchetatorii vor verifica dacă omul de afaceri a lăsat un testament, au precizat aceleași surse.

Procurorii citați de Digi24 au afirmat că patronul Hexi Pharma vorbea la telefon cu iubita sa în momentul accidentului. Aceasta le-a declarat procurorilor că Dan Condrea i-ar fi spus că iese să ia o gură de aer și că nu se simțea bine.

Dan Condrea_accident

Percheziții informatice

Procurorii au efectuat marți percheziții informatice la locuințele deținute de Dan Condrea, fiind ridicate laptopul și telefonul. În plus, ar fi fost ridicate anumite obiecte pentru a fi folosite în efectuarea testului ADN.

Perchezițiile informatice au avut loc în contextul în care ancheta Parchetului General în cazul dezinfectanților diluați continuă, iar un angajat al Hexi Pharma ar fi declarat, sub protecția anonimatului, că Dan Condrea ținea într-un apartament secret arhiva cu documentele în care erau înregistrate firmele cu care existau contracte, relatează Ziare.com.

De asemenea, acesta a mai susținut că în laptopul lui Dan Condrea ar exista un registru al șpăgilor date pentru încheierea acestor contracte, potrivit B1 TV și Antena3.

Conform ProTV, procurorii au vrut să verifice dacă omul de afaceri a lăsat vreun mesaj de adio. Tot marți au fost audiați mai mulți martori cheie în dosarul deschis după accident. Dan Condrea a plecat de la domiciliu duminică seara, în jurul orei 17, paznicii complexului rezidențial în care locuia declarând că patronul Hexi Pharma era abătut.

Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, printre care și sinuciderea, mai ales că la locul accidentului nu au fost găsite urme de frânare înainte ca mașina să se zdrobească în pom.

De asemenea, în mass-media au apărut informații conform cărora Dan Condrea se temea de arestare, el spunându-i avocatului său că a fost chemat la audieri pe 23 mai, urmând să i se aducă la cunoștință că va fi reținut.

În plus, conform unor surse, Dan Condrea și-ar fi schimbat testamentul la începutul acestei luni.

 

Era sau nu filat?

Georgian Pop, președintele comisiei parlamentare de control al SRI, a anunțat că s-a decis declanșarea unui control în urma căruia să se stabilească oficial dacă Dan Condrea a fost sau nu filat de serviciul secret, în contextul în care era sub anchetă. Pop a susținut că a discutat cu directorul SRI care a negat acest lucru, dar că este nevoie de un document în care să fie scris negru pe alb că SRI nu l-a filat pe Condrea.

Hexi Pharma ceruse insolvența

Reprezentanții Hexi Pharma au transmis că accidentul lui Dan Condrea „a zdruncinat pe toată lumea” și că este incredibil cum trebuie să moară oameni pentru ca o situație ca cea a firmei patronate de acesta să fie privită rațional și „să nu se mai exagereze cu apelative crude”. Potrivit reprezentanților companiei, Dan Condrea era modest, timid și retras, dar își dorea ca angajații lui să se simtă cât mai bine, scrie News.ro.

Cu câteva zile înaintea decesului, a apărut informația că firma Hexi Pharma a solicitat Tribunalului București demararea procedurii de insolvență.

Pe rolul Tribunalului București este înregistrată o cerere a Hexi Pharma, firma în legătură cu care există suspiciuni că a comercializat dezinfectanți diluați pentru spitalele din România, privind intrarea în insolvență. Dosarul a fost înregistrat la data de 10 mai pe rolul instanței, notează Mediafax.

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost de altfel audiat, la 17 mai, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul în care se fac investigații în cazul dezinfectanților diluați din spitale.

Procurorii Parchetului General au anunțat că au început urmărirea penală in rem pentru „zădărnicire a combaterii bolilor” și „falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse” în cazul dezinfectanților din spitale.

Sâmbătă, procurorii și polițiștii au făcut percheziții la clădiri care aparțin Hexi Pharma, dar și acasă la patronul Dan Condrea, anchetatorii ridicând documente și probe și din spitalele unde au fost găsite probe neconforme.

Polițiștii au ridicat probe de la 25 de unități sanitare din București și alte 21 de județe.

În urma informațiilor apărute pe tema dezinfectanților diluați care se presupune că au fost folosiți în spitalele din România, Patriciu Achimș-Cadariu a demisionat din funcția de ministru al sănătății.

 

Contracte de peste 50 de milioane lei

Pe de altă parte, Parchetul General a informat marți că firma Hexi Pharma a încheiat, în perioada 2014-2016, contracte de vânzare de produse biocide cu 152 de unități medicale din România, valoarea contractelor fiind de 51 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat, „în intervalul 2014–2016, Hexi Pharma a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu un număr de 152 de unități medicale din România”. Anchetatorii au stabilit că „valoarea contractelor încheiate de Hexi Pharma cu aceste unități medicale, având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care s-au constatat nerespectări ale concentrației substanțelor active este de circa 51 milioane lei”.

 

Legătura cu Colectiv

Ministerul Sănătății (MS) a făcut publică la începutul lunii mai o listă cu 50 de unități sanitare din întreaga țară unde au fost găsite nereguli în urma unor teste care au vizat eficacitatea dezinfectanților Hexi Pharma, printre acestea fiind unități din București și 22 de județe.

Așa-numitul scandal al dezinfectanților a izbucnit după ce o serie de anchete ale lui Cătălin Tolontan și echipei de jurnaliști de investigații de la Gazeta Sporturilor au arătat că spitalele din România folosesc pe scară largă dezinfectanții proveniți de la firma Hexi Pharma, dezinfectanți în care substanțele active au fost diluate de până la zece ori.

O analiză a mișcării civice „Inițiativa România” arată că Hexi Pharma a avut, în anul 2015, 20 de contracte cu Spitalul de Arși (Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București), cu o valoare totală de peste 26.000 euro. Contractele au fost obținute prin încredințare directă, nu prin licitație, scrie Hotnews.

Reprezentanții „Inițiativa România” spun că au demarat această analiză proprie după ce compania Hexi Pharma l-a acuzat pe jurnalistul Cătălin Tolontan de defăimare și a susținut că firma nu a avut niciun contract cu Spitalul de Arși în 2015, anul tragediei din clubul Colectiv.

La Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică (Spitalul de Arși) au fost internate mai multe victime ale tragediei din clubul Colectiv, care au murit din cauza infecțiilor din spital.

În perioada 2012-2015, compania Hexi Pharma a avut cu spitalele din București un număr total de 2.482 de contracte cu o valoare totală de aproape 6 milioane directă, dintre care 2.381 de contracte prin încredințare directă – cu o valoare de circa 2 milioane de euro de euro și 101 de contracte obținute prin licitație – cu o valoare de circa 4 milioane de euro.

 

În spitale se moare pe capete

Un raport publicat marți de Eurostat, biroul de statistică al UE, arată că aproape jumătate din decesele care au avut loc în spitalele românești, în anul 2013, ar fi putut fi evitate având în vedere evoluția tehnologică și cunoștințele medicale actuale.

Raportul, care analizează sistemele de sănătate din Europa, plasează România pe ultimul loc în ceea ce privește eficiența sistemului de sănătate și capacitatea acestuia de a salva vieți. Mai exact, datele Eurostat arată că 49,4% din cazurile de deces înregistrate în spitalele românești în 2013 puteau fi evitate având în vedere tehnologiile și cunoștințele medicale actuale. Este cel mai mare procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

Datele arată că din cele peste 54.800 de decese care au avut loc în spitalele din România în 2013, peste 27.400 de persoane nu ar fi trebuit să moară.

Aproape la fel de prost ca noi stau țări precum Letonia (48,5%), Lituania (45,4%) și Slovacia (44,6%).

Țara cu cele mai puține cazuri de decese care puteau fi evitate este Franța (23,8%), fiind urmată în clasament de Danemarca (27,1%), Belgia (27,5%) și Olanda (29,1%). Media europeană este de 33,7%.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!