Depresie la superlativ după 81 de zile ploioase

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 24 ianuarie 2016

uk_ploaie

Într-un sat din Țara Galilor, Marea Britanie, în care trăiesc aproximativ 700 de suflete, plouă zilnic din luna octombrie a anului trecut. Practic, de 81 de zile, picăturile vin din cer fie sub forma unor ploi ușoare de scurtă durată, fie sub forma unora torențiale, care udă până la piele, cerul înnorat aducând în pragul depresiei atât oamenii, cât și animalele.

Vineri, 15 ianuarie, a fost prima zi în care ploaia, care a început să cadă în data de 26 octombrie, s-a oprit, făcând o scurtă pauză, scrie The Mirror. Din fericire, localnicii din Eglwswrw sunt feriți de inundații, pentru că micul orășel este situat la înălțime.

Fermierii au fost cei mai afectați, ei fiind nevoiți să țină animalele în staul.

Consilierul local John Davies, în vârstă de 52 de ani, a declarat că ploaia a avut „proporții biblice”:

—————————————

„Cu toții suntem sătui până peste cap. Prognoza meteo arată că, în sfârșit, scăpăm de ploaie, dar, să fiu sincer, am mai auzit asta și nu a fost așa. Unii sunt la pământ, atât fizic, cât și psihic. Oile noastre sunt zdravene, dar până și ele par deprimate. Lâna lor nici nu se mai usucă din cauza acestei ploi care pare fără sfârșit. Și eu a trebuit să îmi țin vaca în staul din octombrie.”

—————————————

Recordul absolut a fost stabilit în 1923, când la Eallabus, Isle of Islay, Scoția, a plouat continuu între 12 august și 8 noiembrie, adică 89 de zile consecutiv.

Un alt localnic, Brian Llewellyn, care ține un mic magazin și un service auto, spune că ploaia a început să-i afecteze serios pe oameni și la buzunare. „Fermierii, constructorii și toți cei care lucrează în aer liber sunt puternic loviți în acest moment”, spune Llewellyn.

Situația unei familii care s-a mutat în noiembrie la Eglwyswrw este și mai stranie. Practic, de când au venit, nu au prins nici măcar o zi uscată. „Sper ca oamenii să nu creadă despre mine că sunt Vrăjitoarea cea rea”, glumește Sarah-Jane Absalom, 44 de ani, care a venit să predea muzică la școala locală.

Autor articol: Cristian Enache
Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!