Deșanț cinematografic românesc la New York

Articol publicat in sectiunea Cultură, Diaspora în lume pe data 5 decembrie 2014

Stere Gulea1

Regizorul Stere Gulea este invitatul special al celei de-a noua ediţii a Festivalului de Film Românesc de la New York – Making Waves: New Romanian Cinema, o proiecţie specială din timpul evenimentului fiind cea a lungmetrajului „Moromeţii”, din 1987.

Cea de-a noua ediţie Making Waves: New Romanian Cinema începe pe 4 decembrie, la New York, şi va cuprinde în program un portret dedicat regizorului Stere Gulea. Astfel, din filmografia lui Gulea, unul dintre cei mai importanţi cineaşti români, vor fi prezentate lungmetrajele „Sunt o babă comunistă” (2013), în premieră pentru publicul newyorkez, şi „Moromeţii” (1987).

Deşi Making Waves este cel mai important eveniment de promovare a noii cinematografii româneşti în Statele Unite ale Americii, niciuna dintre ediţiile de până acum nu a omis filmele clasice, care, consideră organizatorii, merită (re)descoperite de cinefilii americani, scrie Mediafax.

În anii trecuţi, au fost prezentate, printre altele, retrospective ale filmelor regizorilor Alexandru Tatos şi Liviu Ciulei, iar, în 2013, a fost proiectată trilogia „Ardelenilor”, de Dan Piţa şi Mircea Veroiu.

 

Lăudat de Pintilie

Potrivit lui Lucian Pintilie, Stere Gulea, cunoscut ca regizor, scenarist, dar şi ca membru activ al societăţii civile după revoluţia din ’89, posedă o viziune asupra lumii deopotrivă „severă şi obiectivă”. Printre cele zece filme pe care le-a realizat în cei patruzeci de ani de carieră se numără două dintre celebrele adaptări literare din cinematografia românească: „Moromeţii”, după romanul omonim al lui Marin Preda, şi „Vulpe vânător”, după volumul Hertei Müller „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”. De asemenea, acesta a realizat recentul „Sunt o babă comunist㔸 după romanul lui Dan Lungu.

Stere Gulea a scris şi regizat unul dintre cele mai puternice filme despre Revoluţie, „Stare de fapt”, şi a coregizat documentarul „Piaţa Universităţii – România”, despre protestele din Bucureşti după căderea regimului Ceauşescu.

În secţiunea prin care Making Waves îl omagiază pe Stere Gulea la cea de-a noua ediţie a festivalului, va fi prezentat la Film Society of Lincoln Center, pe 5 şi 7 decembrie, „Sunt o babă comunistă”, în prezenţa regizorului şi a actriţei Ana Ularu, care joacă în film alături de Luminiţa Gheorghiu şi de Marian Râlea.

„Moromeţii” va fi cel de-al doilea titlu semnat de Gulea care va fi prezentat în festival, tot în prezenţa autorului, pe 7 decembrie. Realizată în 1987, adaptarea pentru marele ecran după binecunoscutul roman al lui Marin Preda rămâne un reper fundamental în cinematografia românească. Avându-i în distribuţie, printre alţii, pe Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu, Gina Patrichi, Dorel Vişan, Mitică Popescu şi Florin Zamfirescu, filmul a primit după lansare numeroase premii din partea Asociaţiei Cineaştilor din România, iar Rebengiuc a fost premiat pentru acest rol la festivaluri din Italia şi în Portugalia.

Cea de-a noua ediţie Making Waves beneficiază de susţinerea Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) şi a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Iniţiat şi prezidat de Corina Şuteu, sub direcţia artistică a lui Mihai Chirilov, Making Waves – New Romanian Cinema este un eveniment produs de Romanian Film Initiative (RFI) în cadrul Film ETC., în colaborare cu Film Society of Lincoln Center şi Jacob Burns Film Center.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!