Deșeuri ilegale din UE, oprite la graniță

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 22 iulie 2016

Ministrul mediului, Cristiana Pașca Palmer, a făcut luni o declarație așteptată de multă vreme.

La graniță au fost oprite 16 transporturi de deșeuri ilegale care veneau din Germania, Austria și Ungaria. Este știut că sub protecția unei legi care permite intrarea în țară a unor deșeuri reciclabile, unele țări „exportă” în România, ca într-o groapă de gunoi mereu cu porțile deschise, deșeuri toxice, periculoase, interzise.

„E o bună realizare a autorităților, pentru că am reușit să stopăm 16 transporturi, nu din Italia, ci din Germania, Austria și Ungaria. Cele mai multe din Germania. A fost o surpriză pentru noi. Au fost 16 transporturi, aproape 300 de tone de deșeuri ilegale care s-au încercat să se introducă în țară, sub codul de deșeu verde, deșeu valorificabil, dar de fapt, s-a văzut că în acei peleți nu era ceea ce era declarat în hârtii”, a spus Palmer, la Digi FM. Ministrul a mai spus că este vorba de o afacere ilegală cu ramificații în Europa.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!