Design realizat de un român

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 3 iulie 2015

588 medalieCiprian Burzo, un român în vârstă de 20 de ani, a câştigat concursul pentru desemnarea designului medaliilor ce vor fi decernate la Jocurile Olimpice de iarnă ale tineretului din 2016.

Românul a câştigat competiţia cu medalia “To the TOP”, la concurs fiind prezentate peste 300 de creaţii, a anunţat la începutul săptămânii trecute Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) pe site-ul oficial.

“A fost un sentiment minunat când am fost anunţat câştigător. Este un moment deosebit, pentru că ştiu că designul meu va rămâne în istoria Jocurilor Olimpice. Sunt foarte mândru de ceea ce am făcut”, a afirmat Burzo.

Sonali Prasad, reporter din India şi membru al juriului, a declarat că Burzo a realizat o medalie unică: “Designul lui Burzo este unic şi contemporan şi păstrează spiritul Jocurilor Olimpice de tineret. Am căutat ceva diferit, ceva care să reprezinte toate elementele jocurilor, ceva ce să poţi duce acasă nu doar ca simbol al victoriilor, dar şi ca pe o amuletă care să amintească de timpul petrecut la Lillehammer în 2016. Sunt foarte bucuroasă că un tânăr de 20 de ani a reuşit să suprindă aceste lucruri şi chiar mult mai mult în designul său”.

Locul al doilea la concursul organizat de CIO a fost ocupat de medalia “Four Elements”, realizată de Dora Korponay, tot din România, iar locul al treilea a revenit creaţiei “And still I rise” a indianului Nikhil Bapna.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!