Despăgubiri pentru Dacia

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 26 mai 2014

Statul va despăgubi persoanele fizice care şi-au transferat după 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia în limita unui plafon de 100 milioane de lei, prin emisiuni de titluri de stat, prima fiind lansată pe 4 august, cu scadenţă la o lună, fără dobândă. Decizia a fost luată de Guvern prin hotărâre.

Actul normativ prevede şi majorarea cu peste 200.000 de lei a valorii totale a despăgubirii pentru persoanele fizice care au depus bani la CEC până la 15 februarie 1992 pentru achiziţia de maşini Dacia. Suma suplimentară reprezintă cumulul despăgubirilor rezultate din necesitatea recalculării despăgubirilor acordate pentru patru deponenţi, din neincluderea în lista iniţială a unui deponent, precum şi a despăgubirilor rezultate din şase hotărâri judecătoreşti executorii.

Pentru cei care şi-au transferat banii de la CEC la BRD, statul a prevăzut despăgubirea printr-o lege din 2008, însă nu a putut fi pusă în practică din cauza unor necorelări legislative. 

Condiţiile rambursării

Pentru a-şi recupera banii, deponenţii trebuie să se prezinte în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern la o agenţie BRD cu documente doveditoare în original ale sumei depuse la CEC, un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, precum şi declaraţie pe proprie răspundere autentificată notarial că nu au încasat despăgubirea.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!