Deziluzie în UK, o familie de români se întoarce acasă

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 8 iulie 2016

uk-est-europeni-santier

Remus Lupu şi soţia acestuia, Gabriela, sunt doi români din Timiş stabiliţi în Marea Britanie de doar şase luni. Zilele trecute cei doi au luat hotărârea, potrivit adevărul.ro, că e mai bine să se întoarcă acasă, pentru că Londra nu este deloc ceea ce se aşteptau, „aici nu rezişti mult psihic dacă cunoşti binele şi răul”, pentru că, în realitate, aici banii nu se strâng cu uşurinţă şi sunt condiţii extrem de grele pe care mulţi români din Anglia evită să le facă cunoscute acasă, iar toată tevatura cu Brexitul n-a făcut decât să pună foc pe paie.

Gabriela a deschis drumul Marii Britanii, sosind aici cu trei luni înaintea lui Remus. Tânăra şi-a găsit de muncă la un azil de bătrâni, iar soţul ei, la scurt timp după ce a sosit în UK, a intrat la muncă pe un şantier. Nu era el încântat de ce-a văzut la britanici, dar ce s-a întâmplat la locul de muncă în ziua ce a urmat referendumului parcă a pus capac la toate: Remus susţine că aproximativ 400 de europeni, dintre care 30 de români, aflaţi la muncă pe şantierul la care lucra, au fost înştiinţaţi că ar fi ultima lor zi la lucru. La locul de muncă ar fi apărut şi o pancartă pe care scria „Go home!”, mai spune acesta.

Remus Lupu susţine că mulţi români, bulgari, polonezi trăiesc un fel de sclavie modernă. „Un european nu are ce să facă la Londra în afară de a munci şi a face 2-3 poze la roată sau la Big Ben cu care se mândrească apoi că sunt la Londra. Nu mulţi vor să vorbească despre viaţa adevarată de la Londra. Ştiţi de ce? Pentru că au un job de mai mulţi ani, de care trag şi cu dinţii, să-l păstreze, iar dacă spun ceva de rău, sunt daţi afară din companii. Sunt mulţumiţi că primesc £1.700 – £1.800 lunar, însă condiţiile de trai nu vi le poate povesti nimeni, nici eu. România nu e pregătită pentru a-şi primi românii acasă. E un joc politic murdar din care avem de suferit”, a spus lugojeanul care a decis să îşi ia famillia şi să se întoarcă acasă.

„Pentru o familie tânără care visează să îşi facă un viitor în Anglia este o experienţă de viaţă care te lasă cu un gust amar. Este ca şi cum mănânci o cireaşă foarte frumoasă şi te lasă cu un gust amar. Am văzut foarte multe aici în două luni de zile, de la paradele homosexualilor până la drogaţi, beţivi, beţive, bătuţi pe stradă. Mi-a povestit un coleg de-al meu că pentru cinci lire, un negru a pus cuţitul la gât. Românii şi în general europenii care vin aici trăiesc traume, dar nu vor să şi le arate pentru că ştiu ce e acasă. Se complac în ceea ce este aici şi devine un mod de viaţă, dar pentru cineva cu principii sănătoase, Anglia nu e o ţară în care să îţi realizezi un vis. Când spuneai Anglia, spuneai că e un nivel superior, dar dacă vii aici să locuieşti şi vezi câteva dedesubturi nu mai ai aceeaşi părere. Să vezi în fiecare zi femei moarte de bete pe stradă, să vezi drogate în faţa ta, să-i vezi morţi de beţi în staţiile de autobuz. Nu e ţara care îţi oferă maxima siguranţă”, a declarat Remus.

Acesta a mai declarat pentru adevărul.ro că decizia de a se întoarce acasă ar lua-o mai mulţi, dar că nu au curajul să o facă: „Ar vrea să plece, dar în momentul de faţă nu mai pot pentru că sunt prinşi de sistem, de contracte. De exemplu, eu câştig undeva la £1.300 – £1.400, dar dau chiria £600, plus mâncare, plus abonament la transport, pe haine, mai rămân cu £100 sau £200. Trăieşti cu gândul că familia spune «wow, eşti la Londra», dar nu mulţi povestesc chestiile astea pentru a nu se face de râs în ţară”.

Remus şi-a continuat tirada, relatând condiţiile la limită în care trăiesc românii din Londra: „Chiria pe o cameră de trei pe patru este £600. Sunt zece oameni la o toaletă şi zece oameni la bucătărie. (…) Te gândeşti că ai un câştig, dar câştigul tău se duce pe altceva. Îţi trebuie haine, echipamente de lucru, scule dacă eşti muncitor şi la sfârşitul lunii când tragi linie nu rămâi cu nimic”, a mai declarat Remus Lupu, potrivit căruia mulţi români ar duce-o mai bine acasă decât la Londra.

„Aici câştigi £1.700 şi în România câştigi 1.700 de lei. Din banii ăştia, în Londra nu te alegi cu foarte mult. Să zicem că pui deoparte 200 de lire dacă nu bei şi nu fumezi. Ei, în România dacă ai un salariu de 1.700 de lei, 600 de lei îi pui deoparte. Şi eşti acasă, nu te aşteaptă nimeni cu pancarte «Căraţi-vă acasă». (…) Foarte mulţi ar pleca, numai că nu pot din cauza sistemului sau pentru că nu au bani”, a mai spus lugojeanul. 

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!