Diaspora română și fanteziile britanice

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 16 noiembrie 2015

Diaspora română din UK trăiește, acum, două mari provocări.

În țară mai totul se schimbă, și asta cu o viteză neașteptată. De la declanșarea protestelor de stradă în marile orașe, diaspora a fost alături de

cei care doreau o Românie mai curată și mai europeană. De altminteri, atitudinea diasporei pe subiectul corupției românești, ca și pe cel al preferințelor electorale, a rămas neschimbată în ultimii ani. Doar că a devenit mai intens exprimată. Privirile românilor de afară sunt ațintite, acum, asupra deciziilor președintelui Johannis și asupra luptei care se dă, pe mai multe niveluri, împotriva corupției din clasa politică, dar și din economie și numeroase instituții ale statului. Momentul e important, iar cărțile trebuie jucate cu atenție, fără ca cineva să mai aibă șansa de a trișa. Pentru prima dată după alegerile din noiembrie 2014, diaspora simte că România s-ar putea schimba. Ce-i drept, a trecut un an, dar, vorba cuiva, poate lucrurile trebuie luate pas cu pas. În acest sens, schimbările radicale cerute de stradă nu par a fi decât parțial posibile. O țară fără clasă politică și fără partide nu este, totuși, de imaginat. Iar formarea unei alte clase politice, radical diferite, nu este posibilă pe termen scurt. În schimb, este posibilă eliminarea tuturor politicienilor corupți, și dovediți ca atare, indiferent din ce partid fac parte. E adevărat, în urma acestei operațiuni am rămâne fără jumătate din Parlament, iar partidele și-ar pierde poate jumătate din membri, unele ajungând sub pragul electoral. Ca să nu vorbim de instituțiile publice, care ar rămâne, în mare parte, fără conducere.

A doua provocare pentru românii din Marea Britanie este chiar situația politică din Marea Britanie. Fiindcă aici se întâmplă lucruri ciudate. Zilele trecute, premierul David Cameron declara că imigranții români și bulgari constituie o problemă uriașă pentru țară, ajungând chiar la ideea că din cauza lor a devenit posibil ca Marea Britanie să se despartă de UE. O asemenea declarație pare venită dintr-un alt univers, în care nimic din tot ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat de fapt și în care visele unora țin loc de planetă. Sunt două aberații aici. Prima, momentul în care vine această elucubrație. La câteva luni de la declanșarea unui fenomen la scară continentală, anume sosirea valurilor de refugiați din zonele de război din Orientul Mijlociu. Problemele UE în raport cu politica migraționistă au crescut exponențial, iar soluțiile nu au apărut încă. S-au ridicat mii de kilometri de garduri, s-au înăsprit controalele la frontiere, criza a ajuns la tensiuni de neimaginat, iar David Cameron nu-i vede, în toată această realitate gravă și globală, decât pe români și bulgari. Ca și cum ne-am afla în pragul anului 2007. Oricât de conservatori ar fi englezii, o asemenea amnezie distonează acut cu realitatea și nu sugerează decât înclinarea șefului guvernului britanic spre o infinită fantezie. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!