Dileme handbalistice

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 3 aprilie 2015

576 handbalSăptămâna în care se va decide câştigătoarea Cupei României la handbal programează şi un meci pentru titlu, partida dintre HC Odorhei şi Minaur. Ambele formaţii se confruntă cu un moment dificil, în care au de ales dintre a forţa locul 1 în Liga Naţională la sfârşitul sezonului regulat sau a-și păstra resursele pentru finalul de săptămână, când au de câştigat două partide pentru a pune mâna pe Cupa României.

Până la sfârşitul sezonului normal, în handbal au mai rămas de jucat patru meciuri cu mize importante, două pentru locurile 1-4, unul pentru poziţia a opta şi unul pentru evitarea zona de play-out.

Dacă Minaur joacă pe două fronturi în acest an, ambele pe plan intern, HC Odorhei este în cursă şi pentru Challenge Cup. Formaţia lui Vlad Caba se află într-o postură nouă, este aproape de câştigarea a trei trofee. După calificarea în semifinalele Challenge Cup, harghitenii au pierdut cumva ritmul şi au trecut prin două eşecuri în LN, cu Dinamo şi Dunărea Călăraşi. Antrenorul s-a decis să sune deșteptarea şi să stabilească priorităţile: „Dacă mergem într-un mod galopant, s-ar putea să nu prindem nimic!”

Pe ordinea priorităţilor la HC Odorhei vine semifinala de Challenge Cup cu Benfica Lisabona şi apoi câştigarea titlului: „Dacă avem două succese, în finala Cupei României şi calificarea în finala Challenge Cup, atunci titlul ar putea fi atacat pe un fond de entuziasm. Competiţiile trebuie luate pe rând şi jucată fiecare şansă în parte atunci când ţi se oferă ocazia”, a mai spus Caba.

La rândul ei, Minaur parcă n-ar vrea să rateze șansa de a câştiga sezonul regulat, mai ales că misiunea în Cupa României pare mai accesibilă decât a harghitenilor, în condiţiile în care va evolua în faţa propriilor suporteri. „Jucăm fiecare meci la victorie. Vom vedea dacă băieţii pot susţine trei jocuri tari în cinci zile. Ei sunt, însă, profesionişti şi ştiu ce au de făcut”, a spus şi Nicolae Făt, preşedintele echipei Minaur. Oficialul băimărean a căzut de acord cu Vlad Caba: „Meciul cu HC Odorhei este important, dar nu crucial. Până la urmă, obiectivul nostru este locurile 1-4 şi o calificare în cupele europene, iar cel mai uşor ajungem prin Cupa României. Aceasta este importantă pentru că jucăm acasă, ne-am dorit să aducem  competiţia în Baia Mare pentru fanii noştri”, a concluzionat el.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!