Din septembrie, călătorim noaptea pe metrourile londoneze

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Transport, UK la zi pe data 29 iunie 2015

Tocmai ce a apărut şi harta care arată traseele posibile, la care se vor adăuga la o dată ulterioară şi alte rute. Petrecăreţii care aleg să stea cu prietenii în oraş până după miezul nopţii nu vor mai fi obligaţi să achite sume piperate taximetriştilor care îi vânează în fiecare weekend.

Începând cu 12 septembrie din anul acesta, metroul londonez va fi activ şi în două nopţi din săptămână – vineri spre sâmbătă şi sâmbătă spre duminică. Iar, dacă Transport for London declară că schimbarea vine în sprijinul stilului de viaţă într-un oraş care tinde să nu doarmă niciodată, deocamdată propune doar câteva rute.

Pe Central line trenurile vor circula între Ealing Broadway, Hainault şi Loughton, însă nu se va extinde şi pe ramura West Ruislip a liniei. Pe Jubilee line şi Victoria line vor fi acoperite toate staţiile, în timp ce pe Northern Line trenurile vor circula pe întreaga linie, mai puţin pe ramurile Mill Hill East şi Bank, iar pe Piccadilly line veţi putea urca şi coborî din orice staţie între Cockfosters şi Heathrow Terminal Five.

Trenurile de noapte vor circula la intervale de 10 minute unul de celălalt, excepţie făcând Northern line, unde răstimpul dintre trenuri coboară la doar şapte minute şi jumătate. Abonamentele zilnice vor fi valabile până la 4.30 dimineaţa, iar tarifele sunt cele din categoria standard off peak, adică pornesc de la £1,50 pe călătorie.

Cei care se află în apropierea staţiilor servite de liniile Metropolitan, Circle, District şi Hammersmith & City să nu fie cătrăniţi că ei nu sunt la fel de norocoşi precum alţi londonezi, pentru că sunt planuri ca şi pe aceste linii să se circule în cele două nopţi din weekend rezervate celor abonaţi la nopţile albe.

În acelaşi timp, pe linia Docklands Light Railway, se urmăreşte ca până în 2021 să existe un serviciu activ non-stop.

———————————

„Pe toate liniile metroului de noapte se va putea circula între centrul Londrei şi periferiile oraşului. Va fi de importanţă maximă pentru economia de noapte a Londrei.”

Transport for London

———————————

 

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!