Dinamo cere depunctare

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 6 martie 2015

572 dinamo baia mareOficialii lui Dinamo au trimis FR de Handbal o hârtie prin care contestă dreptul antrenorului secund de la Minaur, Petru Pop, de a sta pe banca tehnică. Ovidiu Semen, directorul sportiv al lui Dinamo, spune că oficialul băimărean nu a dispus de ecuson. Încă un caz al ecusoanelor, din câte se vede, lovește handbalul românesc.

„Am luat DVD-ul după meci şi în timp ce studiam greşelile noastre, am sesizat faptul că Petru Pop a stat pe bancă tot meciul fără a avea ecuson la gât, nu avea voie. În urma acestor imagini, am sesizat Federaţia Română de Handbal pentru a lua măsuri. Minaur a avut pe bancă un om care nu era legitimat să stea”, a fost declaraţia făcută de Ovidiu Semen. Directorul sportiv susţine că „observatorul jocului, Remus Cojocaru, a fost suspendat tocmai pentru acest aspect, dânsul trebuia să scrie acest aspect în procesul verbal. Federaţia trebuie să ia aceeaşi decizie ca şi în cazul CSM Bucureşti-SCM Craiova, adică 10-0 şi un punct penalizare Minaur.”

Doru Manea, președintele observatorilor, şi observatorul Remus Cojocaru nu au putut fi contactaţi pentru a-şi spune punctul de vedere. Petru Pop a declarat, însă, că a avut ecusonul, „dar nu a fost vizibil pentru că l-am avut pe sub tricou. Poate că a fost o greşeală, dar l-am avut. Eu port permanent ecusoanele la mine, am şi fost la şedinţa tehnică şi am semnat raportul de joc. Toate legitimaţiile şi ecusoanele le ţin în aceeaşi cutie, iar dacă antrenorul principal l-a avut, nu aveam cum să nu-l am tocmai eu.”

Președintele lui Minaur nu s-a lăsat nici el mai prejos, venind cu o declarație care se referă inclusiv la divinitate: „Cum preotul zice slujba după Biblie, aşa vicepreşedintele FRH şi directorul sportiv al lui Dinamo ar trebui să se ia după regulamente. Contestaţia se face înainte, în timp sau după joc, iar dacă observatorul şi arbitrii l-au lăsat pe Pop să stea pe bancă, înseamnă că Minaur a respectat regulamentul. Mai mult, noi avem antrenor A pe bancă, aşa că n-are rost discuţia. Le dorim succes mai departe”, a spus el.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!