Dinu Gheorghe încă speră

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 7 aprilie 2014

529 dinu gheorgheAstra a câştigat în deplasare, pentru prima oară în acest an, 2-0 la Piatra Neamţ, și încă speră la o minune până la finalul campionatului. Florin Marin a fost foarte mulţumit de evoluţia jucătorilor săi.

Dinu Gheorghe, preşedintele Astrei, s-a declarat și el extrem de mulţumit de victorie, mai ales că jocul a fost controlat de Astra de la început până la final.

„A fost un meci controlat de noi de la început până la final. Victoria este fără nicio discuţie într-un mod meritat. Mai sunt de jucat nouă etape, nu e nimic încheiat încă. Avem un program dificil în continuare”, a declarat Dinu Gheorghe. Preşedintele Astrei a vorbit şi despre cei doi jucători aduşi la Astra la dorinţa sa, Yazalde şi Yoda, fotbalişti care, spune el, vor deveni două nume importante ale echipei în sezonul viitor. Desigur, dacă la vară nu vor părăsi echipa. „Yazalde e un jucător foarte bun, am avut şi cu el dreptate, sper să reuşim să-l mai ţinem măcar un an. La Yoda a fost o problemă de acomodare, e un jucător mai sensibil. Va fi unul dintre cei mai buni jucători sezonul viitor, dacă va rămâne la noi”, a spus el.

După ce Laurenţiu Reghecampf a anunțat că speră să se lupte pentru campionat cu o echipă care să dispună de mai mulţi suporteri, Dinu Gheorghe a dat replica antrenorului Stelei. „Cei două-trei sute de suporteri ai Astrei se bucură de rezultate obţinute fără ajutorul arbitrilor uneori. Botoşani nu are nicio şansă cu Steaua”, a spus Dinu Gheorghe, lăsând să se înțeleagă că Steaua ar fi aranjat meciul cu moldovenii. Cu toate acestea, orice ar spune președintele Astrei, ceea ce s-a văzut în teren nu se poate pune la îndoială, Steaua trecând la pas și fără probleme de o echipă incapabilă să o oprească.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!