În discuții cu un nou producător auto

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 15 iulie 2016

Reprezentanții statului român poartă discuții pentru a aduce în România un al treilea producător auto important, după Renault și Ford, în discuții fiind cel puțin două companii internaționale, dintre care una din Europa, potrivit declarațiilor făcute de vicepremierul Costin Borc într-o emisiune difuzată la Digi 24, scrie News.ro.

Oficialii au mai făcut anterior referire la intenția de a aduce în România un al treilea producător auto, însă până acum nu au fost date detalii în acest sens.

„Este loc pentru un al treilea producător. Sunt discuții. Sunt două companii, una din Europa, una din afara Europei”, a spus Borc.

Vicepremierul a refuzat să dea detalii, precizând că companiile cu care au loc discuții nu doresc ca astfel de informații să fie făcute publice.

Principala piedică pentru atragerea de investiții noi în sectorul auto este starea infrastructurii, consideră economiștii.

La începutul lunii mai, gigantul auto german Daimler a anunțat că a preferat Polonia, și nu România, pentru investiția a circa 500 de milioane de euro în construcția unei noi fabrici de motoare, în vederea extinderii activităților de producție în afara Germaniei.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!