Doar Chiricheș știe…

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 11 martie 2016

620 chirichesVlad Chiricheş a fost înger şi demon pentru Napoli, în partida cu Chievo, prima jucată de român în Serie A după o pauză de aproape 3 luni.

Internaţionalul român a fost folosit titular în partida Napoli – Chievo pentru a suplini absenţa lui Raul Albiol (suspendat pentru cumul de galbene) şi a comis o gafă imensă în chiar primul minut de joc, dar s-a revanşat în minutul 38, când a marcat golul de 2-1 pentru formaţia sa, după un corner.

Chievo a deschis scorul în secunda 60 a partidei, prin Rigoni, după ce mijlocaşul lui Chievo i-a „furat” mingea lui Chiricheş, în timp ce acesta încerca un dribling din postură de ultim apărător. Fără să fie iniţial presat, Chiricheş şi-a preluat prea larg o minge, după care a încercat să-şi repare greşeala printr-un artificiu tehnic, în loc să paseze. Rigoni a fost pe fază şi l-a deposedat, după care a scăpat singur cu Reina şi a deschis scorul.

Din fericire pentru Chiricheş, Higuain a restabilit egalitatea rapid, cu un gol marcat în minutul 6. Însă nu a fost suficient pentru fundaşul român! Acesta s-a revanşat în faţa colegilor săi şi a fanilor cu un gol marcat în minutul 38, prin care Napoli a preluat conducerea pe tabelă (2-1). Chiricheş l-a învins pe Bizzarri cu o lovitură de cap, după o centrare perfectă a lui Jorginho (foto jos).

Până la final, pentru Napoli a mai marcat şi Callejon (70), iar trupa lui Sarri continuă cursa de urmărire a liderului Juventus.

Napoli are 61 de puncte după 28 de etape, fiind la egalitate cu liderul Juventus, care are un meci mai puţin disputat. Torinezii o întâlnesc pe Atalanta, duminică, de la 16:00.

Chiar şi aşa, gafa românului nu a trecut neobservată de fanii lui Napoli. Aceștia nu au așteptat mult și l-au ironizat pe român pe rețelele de socializare.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!