Doar despre rugby

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 18 aprilie 2010

Nu scapam de noi. Nici de noi insine, nici de compatriotii nostri. Hai sa o marturisim: uneori ne e rusine ca suntem compatriotii infractorilor romani. Nu ne-ar fi mai moale nici daca am fi compatriotii infractorilor britanici sau americani sau italieni, dar destinul face sa fim romani. Ca atare, ne mandrim cu Eminescu si cu Cioran si cu cine mai credem noi ca merita mandria asta (de la Hagi la Gheorghe Doja si de la Mutu la Emil Racovita, in functie de cultura si de pasiuni), si, in acelasi timp, ne ferim de ai nostri ca de lepra. Ne dam britanici sau francezi sau spanioli sadea. Cand auzim vorba romaneasca ne apucam sa sporovaim in limbi straine si sa privim lumea ca loviti cu leuca, de parca am fi fost teleportati de pe planeta Sirius. Nu vrem sa avem de a face cu ai nostri, fiindca am suferit destul de pe urma lor, fie ei oarecare politicieni, sau oarecare afaceristi, sau oarecare escroci. Ne-am ars cel putin o data, altfel nu ne-am fi cautat norocul pe „alte coclauri”.

Ghinionul este ca, tocmai cautand norocul, sa dam tot peste ai nostri, nu peste aia buni, ci peste ailalti. Zeci de romani care visau sa castige bani din constructii au dat peste firmele fratilor Boldor, care suna bine, cu „Easter Building” si cu „LTD” la coada. S-au apucat de treaba, au carat, adica cu spinarea, blocuri intregi si au asteptat, cu emotie, prima leafa. Apoi pe a doua. Fratii cu pricina (romi de etnie, daca asta nu e considerata discriminare in materie de escrocherie) au platit olecuta din prima leafa, radical din olecuta din a doua si mai nimic din a treia. De la a patra, Dumnezeu cu mila. Evident, patronii britanici au platit intreaga suma, pe durata efectuarii lucrarilor. Numai ca durata era destul de nebuloasa, fratii gasind motiv de pricina si anuland contractul inainte de scadenta. Nu e mare filosofie aici, e doar un „tun” sanatos, romanesc, tras in plin. Adica in concetatenii nostri. Desigur, e o chestiune de patriotism sa-ti escrochezi conationalii. Doar n-o sa-i tratezi cu aceeasi atentie pe straini. In ordinea fraierilor, pentru un roman adevarat, primii clienti sunt ceilalti romani. Cum spune celebra anecdota: „De obicei, ucid pentru bani. Dar tu esti prietenul meu, asa ca pe tine te ucid pe gratis.”

In aceasta dilema romano-romana (indiferent de nationalitate), britanicii nu joaca nici un rol. Ei sunt doar martorii unei tragi-comedii din care nu inteleg decat ca cineva a fost pacalit si altcineva a parasit Marea Britanie cu toti banii. Nefiind, totusi, bani din bugetul national, politistii britanici pot sa mute canalul pe cel mai tare meci de rugby. Este, totusi, mult mai interesant.

Autor articol: Radu Ciobotea
Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!