Doar două milioane de şomeri

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 24 septembrie 2014

Numărul persoanelor fără un loc de muncă din Marea Britanie a scăzut cu 146.000, ajungând la cifra de două milioane pe parcursul intervalului 1 mai – 31 iulie din acest an, conform ultimelor date oficiale publicate de Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Rata şomajului a ajuns astfel la 6,2%, fiind la cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii şase ani.

Cifra totală a persoanelor fără un loc de muncă este în prezent mai mică cu 468.000 faţă de 1 ianuarie 2014, aceasta reprezentând cea mai importantă descreştere consemnată în acest domeniu din 1988.

În paralel, a crescut numărul celor care muncesc cu 74.000, se arată în cel mai recent raport ONS. Peste 30 milioane de oameni muncesc în prezent pe teritoriul Regatului Unit, ca urmare a acestei evoluţii.

Statisticile mai arată că cererile pentru ajutor de şomaj s-au diminuat de asemenea, cifrându-se în prezent la numai 966.500 de astfel de solicitări, mai puţine cu 37.200 decât în primăvara acestui an. Este pentru prima oară în ultimii şase ani când această cifră scade sub un milion, subliniază cei de la ONS.

În acelaşi timp, câştigurile salariale medii au crescut în Regatul Unit cu 0,7% faţă de perioada mai-iulie a anului trecut, mai rezultă din datele furnizate de ONS şi preluate de BBC. Creşterea veniturilor rămâne totuşi sub nivelul indicelui inflaţionsit, care este în prezent de 1,5%, avertizează specialiştii Oficiului Naţional de Statistică.

„Ultimele date statistice comunicate arată că suntem în direcţia cea bună cu privire la situaţia ocupării forţei de muncă. Dar încă mai avem multe de făcut”, a comentat George Osborne, ministrul finanţelor britanice, pe website-ul de socializare twiteer.

„Scăderea şomajului anunţată de ONS este binevenită”, a recunoscut şi laburistul Stephen Timms, ministrul muncii în guvernul din umbră alcătuit de opoziţia parlamentară. El a remarcat, însă, că veniturile populaţiei rămân scăzute în raport cu costurile de trai. „Salariile anuale au scăzut în medie cu 1600 de lire pe an din 2010 de când ţara este condusă de actualul guvern”, a adăugat Timms.

Datele prezentate de ONS sunt rezultatul sondajului de opinie intitulat Labour Force Survey realizat cu o frecvenţă trimestrială. Circa 60.000 de subiecţi au răspuns specialiştilor ONS în vederea realizării acestui studiu. Cifrele prezentate au un nivel de încredere de 95%, precizează reprezentanţii Oficiul Naţional de Statistică.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!