Dolniceanu, campion la Moscova

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 5 iunie 2015

dolniceanuRomânul Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo) a câştigat sâmbătă, pentru al doilea an consecutiv, Grand Prix-ul de sabie seniori de la Moscova, informează frscrima.ro. Printre adversarii de la Moscova ai lui Dolniceanu s-au numărat campionul mondial Nicolas Limbach (Germania) şi campionul olimpic Aron Szilagyi (Ungaria). În finală, Tiberiu Dolniceanu s-a impus în faţa lui Matyas Szabo, fiul fostei campioane mondiale a floretei româneşti Reka Lazăr-Szabo şi al lui Vilmoş Szabo, antrenorul echipei de sabie a Germaniei, campioană mondială în 2014.

 

Parcursul lui Tiberiu Dolniceanu la Moscova a fost următorul:

Tabloul de 64

Tiberiu Dolniceanu – Jesus Carvajal (Venezuela) 15-9

Tabloul de 32

Tiberiu Dolniceanu – Ilya Motorin (Rusia) 15-10

Tabloul de 16

Tiberiu Dolniceanu – Nicolas Limbach (Germania) 15-11

Tabloul de 8

Tiberiu Dolniceanu – Joseph Polossifakis (Canada) 15-11

Semifinale

Tiberiu Dolniceanu – Aron Szilagyi (Ungaria) 15-14

Finală

Tiberiu Dolniceanu – Matyas Szabo (Germania) 15-11

La Grand Prix-ul de la Moscova au participat şi Alin Badea şi Iulian Teodosiu. Teodosiu a fost eliminat în preliminarii şi a terminat pe locul 123, iar Alin Badea a încheiat concursul pe locul 16, după următorul parcurs, unul deloc rău:

Tabloul de 64

Alin Badea – Julien Pillet (Franţa) 15-13

Tabloul de 32

Alin Badea – Aldo Montano (Italia) 15-14

Tabloul de 16

Alin Badea – Joseph Polossifakis (Canada) 11-15

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!