Don’t know English

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 9 septembrie 2013

… și de la capăt. Pusesem punct, nu demult, ideii de imigrație parțială. De pseudo-imigrație, surogat de imigrație, aventură anulată la mijlocul zborului. De imigrație nedusă până la capăt, lăsată de izbeliște, transformată în sărmăluțe și zeamă de varză, în borș și manele, în ulița satului adusă peste Canalul Mânecii, cu crâșmă și cu biserică cu tot. Cu crâșmă, e de înțeles. Cu biserică… nu fiindcă am căuta adevărul și lumina în depărtările extra-umanului, încercând să simțim fâlfâitul aripilor de îngeri, ci fiindcă ne mulțumim cu paradisul provizoriu al cârnăciorilor în sos de mahmureală, mormăind lucruri inteligibile către interlocutori inexistenți.

Ne place să ne îmbătăm cu propria noastră imigrație, în ciuda ei, tocmai ca să scăpăm de ea, să o fentăm, să fim acasă și să ne prefacem că suntem plecați. Și iată cum vine vorba despre limba română vorbită în UK. Firește, româna este o limbă europeană. Are calități despre care mulți imigranți nici n-au idee, are adâncimile ei, filosofia ei, melodia, armoniile ei. Dar… dacă eram atât de îndrăgostiți de limba română, nu plecam prin cele străinătăți. Rămâneam acasă, să o vorbim, să o studiem, să o cântăm. Dar, totuși, am plecat, și abia acum îi descoperim savoarea. I-o descoperim fiindcă o cunoaștem, nu mai avem niciun efort de făcut în această direcție. Cu engleza în schimb, e cu totul altă discuție. Ce caută engleza în această ecuație? De ce ar trebui să învățăm engleza ca să lucrăm în Anglia? Iată o enigmă demnă de Sherlock Holmes.

În realitate, semi-imigrația română nu are nici cea mai mică intenție de a învăța engleza. Sau de a învăța ceva, în general. Ceea ce nu e nici rău, nici bine. România nu-și dorește o imigrație care să se adapteze la străinătate și să rămână acolo. E preferabil ca românii plecați la muncă să se întoarcă și să investească în țară. În același timp, a fi în străinătate și a nu ști o boabă din limba țării nu e tocmai o onoare pentru România. În general, suntem percepuți ca un popor isteț, iute la învățarea limbilor străine, ușor adaptabili la orice situație mai frământată. Avem, ce-i drept, premianții noștri, aproape peste tot în lume. Dar imigrația nu este făcută doar din premianți, iar abilitatea de a „prinde” o limbă străină nu le e la îndemână tuturor. Este exact momentul în care lipsește școala. Disciplina, exercițiul minții, minimul efort de a învăța ceva. Credeam că, fără prea multă școală, ne descurcăm. Că avem școala vieții. Dar iată că, în străinătate, școala vieții nu există fără școală pur și simplu. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!