Dorin Goga a revenit în ţară

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 24 iulie 2014

544 dorin gogaDorin Goga şi-a reziliat contractul cu gruparea chineză Harbin Yiteng şi a revenit în România, aşteptând acum oferte. Steaua nu a reuşit vreo mutare în compartimentul ofensiv, iar fostul jucător al lui „U” Cluj şi Timişoara poate fi o variantă. De altfel, Gigi Becali a încercat de două ori să-l aducă pe jucător în Ghencea.

În iunie, Goga a ales o destinaţie mai puţin obişnuită, atras de sumele din Asia, însă şi-a dat seama că nu se va putea adapta. Din fericire, a găsit înţelegere la oficialii clubului, iar cele două părţi s-au înţeles să se despartă mai mult decât amiabil.

Atacantul a revenit în ţară şi a recunoscut că nu duce lipsă de oferte, dar că le va cântări foarte bine înainte să ia o decizie. Nu este exclus ca printre ele să se afle şi Steaua, în condiţiile în care Gigi Becali a recunoscut de mai mult ori că jucătorul este febleţea sa. Goga se şi încadrează în profilul de fotbalist preferat de oficialii din Ghencea: ar veni din postura de jucător liber de contract.

„M-am întors în ţară şi sunt liber. Am reziliat cu chinezii de comun acord. Punând în balanţă lucrurile pozitive şi negative, am hotărât că era mai bine să încetăm colaborarea. Sunt în discuţii cu ceva echipe, dar aştept şi alte oferte! Sunt pregătit psihic după cele două medalii din Georgia: campionat si cupă, dar şi fizic, după pregătirea foarte grea din China. Sunt determinat să dau 100% pentru noua echipă”, a spus Goga.

Dacă ajunge la Steaua, Goga ar putea juca în turul trei preliminar al Ligii Campionilor împotriva fostei sale echipe, Dinamo Tbilisi. În Georgia, vârful român a cucerit în stagiunea anterioară eventul.

În 2011, Goga era anunţat de Becali ca şi transferat în Ghencea: „Totul este cam rezolvat, mai aştept doar un telefon de la impresarul jucătorului. Ne-am înţeles şi cu Marian Iancu şi cu băiatul”, anunţa patronul Stelei. Transferul a intrat în impas după ce Becali a aflat că există varianta ca Goga să fie declarat liber de contract. Deşi se înţelesese verbal cu Iancu, patronul din Ghencea nu şi-a respectat angajamentul, preferând să aştepte verdictul Comisiei LPF.

„O să îl iau pe Goga liber de contract. L-am sunat azi şi i-am zis: bă, tu vrei să ajungi fotbalist odată. Mi-a spus: Gata, nea Gigi, vin”, confirma după câteva zile Becali.

Gigi Becali a mai încercat să îl ia pe Dorin Goga, contactându-l telefonic. S-a întâmplat în mai 2008, înainte de meciul „U” Cluj – CFR 0-1, când CFR a luat titlul. Goga, pe atunci la „U”, a fost sunat de Becali, care a încercat să poarte o conversaţie în aromână pe care, spre surpriza patronului Stelei, acesta nu o ştia. Becali dorea să-l facă pe atacant intermediar între el şi „U” pentru faimoasa valiză cu 1,7 milioane euro, promiţând, desigur, şi transferul în Ghencea pentru fotbalist.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!