Dosarele în cazul Corlățean, desigilate

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 10 iunie 2016

Titus Corlatean_presa_1Senatorul Titus Corlățean a afirmat marți că dosarele referitoare la solicitarea Justiției de începere a urmăririi penale în cazul său au fost desigilate în fața membrilor Comisiei juridice și va începe să le studieze pentru că, până în prezent, nu a avut acces decât la informațiile din presă.

Procurorii DNA au cerut, recent, Senatului României încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi împiedicarea drepturilor electorale faţă de Titus Corlăţean, în dosarul Diaspora, vot care este mereu amânat.

„Comisia, la solicitarea Biroului permanent, a transmis calendarul, el fiind acela că astăzi (marți, 7 iunie, n.r) s-a deschis dosarul. Dl senator (Titus Corlățean — n.r.) și senatorii din comisie vor putea să vină și să studieze materialele, urmând ca marțea viitoare să ne pronunțăm prin raport și să transmitem Biroului permanent pentru a intra în plen”, a declarat președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc.

„Am fost invitat la Comisia juridică pentru a vedea exact care sunt pașii procedurali și care vor fi termenele pentru că până astăzi eu nu am fost informat și nu aveam detalii. A fost o discuție în Comisia juridică și în fața membrilor Comisiei, dosarele s-au desigilat și voi avea acces la studiul acestor dosare. Comisia va stabili exact agenda, dar vor fi măcar câteva zile. Vă spun cu tot respectul: nu este în regulă faptul că de fiecare dată cei care sunt vizați în astfel de proceduri — o spun pentru presă și pentru instituția emițătoare – citesc fragmente din referatul procurorilor în presă cu mult timp înainte ca membrii Comisiei juridice să aibă acces la aceste documente. Și abia din acest moment, spre deosebire de jurnaliștii care au avut acces la referatul procurorilor de două – trei săptămâni, eu abia acum voi începe să studiez, dar puțin mai târziu, pentru că membrii Comisiei juridice au și alte puncte pe ordinea de zi”, a spus Corlățean, după desigilarea dosarelor la Comisia juridică a Senatului.

„Nu am apucat să văd absolut nimic. Este anormal să citesc în presă elemente din dosar înainte ca membrii Comisiei juridice să desigileze aceste dosare. Asta este o chestiune care tinde să devină o practică”, a adăugat Corlățean.

Întrebat dacă prin acest dosar se va ajunge și la Victor Ponta, Corlățean a spus: „Nu doresc să fac speculații. Sunt un om care de 22 de ani lucrez pentru statul român și pentru interesul său și întotdeauna am respectat legile și procedurile. Și acum doresc să respect aceste proceduri și să merg până la capăt cu acestea”.

El a precizat că va spune unele aspecte despre alegerile din 2014 în plenul Senatului. „Voi discuta aceste lucruri (n.r. – despre alegerile din 2014), așa cum am avut răbdare un an și jumătate și nu am făcut comentarii publice, și nu întâmplător. Vom discuta aceste lucruri, voi avea câteva lucruri de spus în plenul Senatului și cred că va fi mult mai multă lumină la acel moment. Cei care își aduc aminte, din primele zile am spus că am regretat profund și am prezentat și scuze publice instituțional și personal pentru că oameni de bună credință au stat ore în șir la rând și au votat cu întârziere sau nu au reușit să voteze. Și am regretat în ceea ce privește oamenii de bună credință, nu și în cazul altora”, a conchis Corlățean.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!