Dracula

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 16 martie 2015

Printre cele treisprezece lucruri care definesc românii, în varianta publicată în ziarul nostru de astăzi, se află câteva normale, câteva hazlii și una care pare simplă, dar ne poate pune

pe gânduri. Îl cunoaștem pe Dracula cu totul altfel decât toți ceilalți. Puțini s-ar fi gândit la o astfel de delimitare a națiunii noastre față de toate celelalte de pe fața Pământului. Mai degrabă ne-ar fi trecut prin cap că știm să vorbim limba română sau să facem sarmale, dar ne-am fi înșelat amarnic. În primul rând, nu prea mai vorbim corect limba română, și asta mai ales în țară. Vorbim un dialect amestecat, de fostă română literară cu regionalisme redescoperite și cu termeni de IT, mess, twitter sau simplu sms. Lol! În al doilea rând, româna a devenit deja limbă internațională, vorbită pe toate continentele, căci rareori mai există magazin în care să ceri ceva în românește și să nu ți se răspundă în aceeași limbă. Cât despre sarmale, rețeta s-a cam furat și prin alte țări, și, dacă nu s-a furat pe bune, a ajuns în mod legal, prin magazinele românești care apar în tot mai multe orașe europene. Cu Dracula, însă, e cu totul altceva. Aici suntem în conflict total și nemilos cu toată lumea. Între istorie și legendă nu e nici un pod, nici o înțelegere, nici un compromis. De fapt, „legenda” nu se prea potrivește. E doar un best-seller scris în secolul al XIX-lea, care a creat un teritoriu imaginar denumit (din lipsă de inspirație) Transilvania și un personaj care nu are nicio legătură cu familia Drăculeștilor din secolul al XV-lea. Nici cu tatăl, adevăratul Vlad Dracul (deținător, adică, al Ordinului Dragonului) și cu atât mai puțin cu fiul, Vlad Țepeș, căruia nici nu i se spunea, de fapt, Dracula. Asta e istoria pe care noi o știm (dacă trecem pe la școală) și ei nu. Dar, până la urmă, nu adevărul istoric contează, ci faptul că trebuie să ne adaptăm la o aiureală de mare succes. Nu despre viteazul voievod e vorba, ci despre o plăsmuire grotescă, de care conștiința artistică a lumii avea nevoie ca să-și exprime o diversitate de stări terifiante. Ne e frică de ceva și nu știm de ce anume, iată un loc liber în imaginarul colectiv. „Cazul Dracula” a sosit la timp ca să umple un vid literar, devenind, apoi, o industrie a groazei. Trebuie să acceptăm această industrie, să aprobăm ideea că totul s-a petrecut în Transilvania, să fim fericiți că neamul nostru l-ar fi putut da pe Dracula, chiar dacă nu l-a dat, și să ne gândim, cu puțină malițiozitate, că toată lumea a auzit de Dracula cel român, dar nimeni nu-l mai ține minte pe Bram Stoker cel englez, autorul cărții. Ca să vezi ghinion.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!