Dragostea e scumpă pentru Kitty și Sparky

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Sănătate pe data 8 octombrie 2015

Animalele de companie sunt o parte foarte importantă din viața britanicilor. Pentru ei, un animal de companie este aproape o necesitate, nu o preferință. Acesta este un membru al familiei. Dar ce înseamnă aceste vietăți pentru românii care trăiesc în această țară? Se pare că și conaționalii noștri au preluat atitudinea britanică în legătură cu Fifi și Azorel.

Marea Britanie a fost prima țară din lume care a avut o asociație caritabilă pentru animalele de companie, care se ocupa de salvarea și întreținerea bunăstării acestora. Asociația a căpătat suport regal încă din 1840. În prezent, statisticile spun că britanicii dețin șase milioane de câini și șapte milioane de pisici, cifre care antrenează o întreagă industrie specializată, care anul trecut valora șase miliarde de lire.

Dragostea britanicilor pentru animalele de companie pare a fi nemăsurată. Ei vorbesc întotdeauna cu drag și respect despre „Tiddles” și „Fido”. De la o româncă ce lucrează ca dădacă am auzit, însă, despre o întâmplare care a ridicat un semn de întrebare în ceea ce privește validitatea acestei iubiri.

 

Mai importante decât copiii?

În cartea „Ghidul xenofobului pentru englezi” am citit pentru prima oară că britanicii își iubesc animalele mai mult decât pe proprii copii. Deși nu e foarte greu de crezut, nu am luat ad-literam această afirmație până când dădaca Angela a povestit:

—————————————

„Lucram la o familie de englezi înstăriți, care, într-o zi, au ținut o petrecere în grădină. Au venit tot felul de invitați «posh». Eu aveam grijă de cei doi băieței ai familiei când am observat, în living, departe de zgomotul petrecerii, un coșuleț cu un bebeluș înăuntru, nesupravegheat. Am încercat să aflu cine sunt părinții și apoi m-am dus să mă ofer să am grijă și de copilul lor. Mama bebelușului ținea în brațe un câine micuț, pe care îl mângâia alene. Ea însă mi-a spus: «Nu-ți fă griji, micuțul e obișnuit să fie ignorat» și i-a spus soțului ei să îl mai verifice din când în când.”

—————————————

Un alt român ne-a povestit despre indignarea lui când a descoperit că cheltuielile cu animalele de companie sunt admisibile în calculele pentru ajutoare sociale.

—————————————

„Am aplicat împreună cu familia pentru ajutorul social «tax credit» într-o perioadă în care nu ne descurcam prea bine. Acolo te întreabă cât câștigi și cât și pe ce cheltuiești, ca să îți verifice bugetul. La cheltuieli poți pune și ce ai consumat cu animalul de companie. Am rămas mirat, pentru că știu că e foarte scump să întreții un câine sau o pisică. Și uite așa poți plusa peste 1.000 de lire pe an lejer la cheltuieli, iar dacă ai mai mult de unul, poți plusa mii de lire. Așa că, m-am gândit eu, dacă îmi iau animale de companie, sigur pot sta pe beneficii de la stat pentru că aș ieși pe minus cu salariul meu.”

Sebastian

—————————————

 

Grădiniță pentru animale

Dar românii care au făcut pasul de a lua în grijă un animal de companie ne spun că nu s-ar întoarce înapoi nicidecum. Deși întreținerea lui costă foarte mult, animalul de companie devine un membru al familiei de care nu se mai pot despărți.

—————————————

„Eu pe Tyler l-am luat din România acum doi ani, când locuiam acolo. L-am adus cu mașina, pentru că pe un drum cu avionul aș fi dat cam 1.500 de lire. Aici, la Londra, plătesc cam 400 de lire pe lună pe centrul de îngrijire unde îl las când sunt la lucru. Uneori e mai mult, alteori mai puțin de 400, în funcție de câte zile lucrez. Mai dau lunar 150 de lire pe mâncare și încă 50 de lire produse de îngrijire.”

Lili, care deține un câine rasa husky

—————————————

Tânăra atrage atenția că mai există și un cost ascuns atunci când deții animale de companie.

—————————————

„E vorba de locuință. Eu am căutat foarte mult o chirie «pet friendly» și am dat și un extra-depozit pentru că am cățelul. Iar chiria e un pic mai mare pentru că sunt puține proprietățile care acceptă animale și cererea e destul de mare, iar proprietarii profită de asta.”

—————————————

Ea mai cheltuiește 30 de lire pe lună pentru asigurarea medicală, 20 de lire lunar pentru abonamentul la clinica veterinară, iar dacă este necesară o vizită la veterinar, trebuie să scoată alți bani. „Chiar dacă am asigurare, primele 75 de lire din factură le plătesc eu. De exemplu, săptămâna trecută, l-a înțepat o albină, am cheltuit 160 de lire pe veterinar și pe injecție, plus transportul cu taxiul. Din ăștia, asigurarea îmi acoperă doar 85 de lire. Cu toate astea, Tyler e cel mai bun prieten al meu și îl tratez ca pe un membru al familiei, singurul pe care îl am în Londra. Aș face orice pentru el”, mai detaliază Lili.

 

Adopția, o altă variantă

Costurile mari nu îi întorc din drum nici pe cei care se gândesc să salveze un animal pierdut. Marea Britanie are un sistem bine pus la punct în ceea ce privește tratamentul animalelor, pentru a evita fenomenul vagabonzilor. Orice animal care ajunge pe stradă este luat în grijă de primărie, dar doar pentru o săptămână. Dacă în acest timp el nu este cerut de nimeni, animalul va fi dus la ecarisaj. Dar în acest context apar asociațiile filantropice pentru animale, care preiau animalele și încearcă să le dea spre adopție.

O româncă ce a adoptat un câine rasa bull-terrier ne povestește: „Am găsit poza lui Edward într-o postare pe Facebook de la o asociație caritabilă mică. I-am arătat-o și partenerului meu și am luat rapid decizia să îl primim în plasament până când i se găsește o casă. Nu a fost ușor să îl primim. Am fost vizitați de o voluntară care ne-a făcut o evaluare la locuință și ne-a trecut prin tot felul de situații și întrebări să vadă dacă suntem potriviți să-l luăm în cazare.” Alina a primit apoi câinele, tot de la un voluntar care l-a adus cu mașina.

 

Al cui e câinele?

Dar asociația nu s-a ocupat de starea lui medicală, așa că facturile de veterinar au fost plătite de tânăra româncă. „Am cheltuit cam 170 de lire pentru castrare, care este încurajată, și pentru instalarea microcipului cu datele lui de identificare. Pentru că asociația nu s-a ocupat de asta, am trecut printr-o situație jenantă la veterinar, pentru că s-a dovedit că el avea deja microcip. Acolo scria că îl cheamă Dylan și că aparținea cuiva din zona de nord a Angliei. A trebuit ca veterinarul să vorbească cu asociația, ca să se convingă că noi îl adoptăm și câinele nu e furat. A durat două luni până când datele noastre au fost transferate pe microcip”, mai spune Alina.

După acest pas, cei doi s-au hotărât să adopte câinele.

—————————————

„Adopția aici nu e gratuită. Adică asociația care l-a salvat se așteaptă să faci o donație substanțială. Un pui de bull-terrier costă cam 800 de lire, asociația se aștepta să le dăm cam 200 de lire. Dar pentru că am plătit noi costurile de veterinar, într-un final am dat 100 de lire.”

Alina, care acum spune că nu l-ar da pentru nimic în lume

—————————————

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!