Drăgulescu, a doua medalie la Berna

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 3 iunie 2016

631 dragulescuGimnastul Marian Drăgulescu, legitimat la CSA Steaua Bucureşti, a câştigat duminică medalia de argint în finala de la sărituri a Campionatelor Europene de gimnastică artistică masculină de la Berna (Elveţia), după ce reuşise aceeaşi performanţă la sol, notează presa.

Drăgulescu (35 de ani) a încheiat finala de la sărituri pe locul 2, cu un total de 15.316 puncte (15.432 la prima săritură şi 15.200 la a doua), la egalitate cu armeanul Artur Davtyan. Aurul i-a revenit ucraineanului Oleg Verniaiev, cu 15.399 (15.366 şi 15.433).

În calificări Marian Drăgulescu obţinuse a opta medie la sărituri (14,745). Gimnastul român are patru titluri mondiale la sărituri, două medalii de argint şi trei titluri europene.

Cu doar câteva ore mai devreme, Marian Drăgulescu a câştigat medalia de argint în finala de la sol a Campionatelor Europene de gimnastică artistică masculină de la Berna, cu o notă de 15.333 (exerciţiu cu o dificultate de 6.800).

Marian Drăgulescu este calificat şi la Jocurile Olimpice de vară la Rio de Janeiro (Brazilia), graţie medaliei de argint pe care a cucerit-o la sărituri, la Mondialele din acest an. Drăgulescu a fost vicecampion olimpic în 2004, la Atena, la sol.

România mai are doi reprezentanţi în finala de la paralele, Marius Berbecar şi Andrei Muntean.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!