Drăgulescu se antrenează la șase aparate

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 3 iulie 2015

588 dragulescuGimnastul Marian Drăgulescu, care a revenit la pregătiri în ianuarie şi speră să participe pentru a treia oară la Jocurile Olimpice, a declarat într-un interviu acordat UEG că se antrenează la şase aparate, dar aşteptările sale sunt de la trei şi o calificare cu echipa României la Rio 2016.

Cu opt titluri mondiale câştigate, dar şi nouă medalii de aur europene şi trei medalii olimpice în 2004, Marian Drăgulescu a decis să revină la antrenamente în luna ianuarie, pentru a ajuta echipa României să se califice la JO din 2016.

“Merge foarte bine până acum, mă antrenez la şase aparate, dar am aşteptări de la trei aparate – sol, sărituri şi bară fixă, precum şi de la calificarea cu echipa la Jocurile Olimpice. Partea cea mai grea e să ajung din urmă toţi gimnaştii care au muncit din greu în aceşti 3 ani în care eu am lipsit din gimnastică şi este foarte greu şi să învăţ noi elemente care implică riscuri serioase de accidentare”, a declarat Marian Drăgulescu.

El mai povesteşte că a reluat antrenamentele în luna ianuarie şi că lucrează la o nouă săritură, “Drăgulescu 2”, precum şi că a învăţat cel mai frumos şi dificil element la bară fixă inventat de prietenul său, gimnastul Igor Cassina.

Drăgulescu a făcut referiri şi la perioada de 3 ani de inactivitate din marea performanţă: “Am antrenat copii cu vârste între 6-13 ani de la clubul meu, Steaua Bucureşti, iar cu ceilalţi antrenori de acolo am promovat trei copii la naţionala de juniori. Am activat doar ca antrenor, nu m-am antrenat, am simţit nevoia să iau o pauză şi să fac altceva”, a spus el. Gimnastul a motivat revenirea sa în sala de antrenamente prin faptul că visul său este să cucerească o medalie de aur olimpică, singura care îi lipseşte din colecţie. De asemenea, Drăgulescu a mai spus că speră şi la o calificare în finala olimpică la bară fixă.

Despre echipa olimpică masculină a României, Marian Drăgulescu spune că aceasta a trecut prin mai multe lucruri în ultimii ani: “Generaţiile s-au schimbat, sunt gimnaşti tineri care acumulează acum experienţă în marile competiţii şi, cel mai rău lucru, în echipă au fost multe accidentări. Sper ca până la Mondialele din toamnă să prezentăm o formulă completă de echipă”.

Marian Drăgulescu îşi doreşte pentru 2015 o calificare cu echipa la Jocurile Olimpice şi cel puţin într-o finală pe aparate. El mai spune că va concura la Mondialele din toamnă, de la Glasgow, şi simte că poate aduce o contribuţie semnificativă echipei.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!