Drepturile angajaţilor români din Germania

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 26 aprilie 2016

angajati

Un angajat român în Germania are aceleaşi drepturi şi obligații ca ceilalţi cetăţeni europeni care locuiesc şi muncesc pe teritoriul acestei ţări. Asta înseamnă că va beneficia de remuneraţiile şi celelalte condiții de lucru stabilite de contractele colective de muncă și de prevederile legale privind legislația muncii și asigurările sociale din Germania.

Site-ul socinro.me, care realizează hărţi europene ale serviciilor româneşti, reaminteşte care sunt drepturile angajatului român din Germania.

 

Respectarea timpului de lucru

În Germania, un loc de muncă cu normă întreagă cuprinde aproximativ 40 de ore pe săptămână, prestate într-un program de lucru de luni până vineri. Totuşi, există domenii cum sunt sănătătea, HORECA (hoteluri, restaurante, cafenele), gastronomie, transporturi publice, în care se lucrează şi sâmbăta şi duminica. În aceste cazuri, timpul de lucru maxim pe săptămână este limitat prin lege la o medie de 48 de ore, cel mult 60 de ore cu compensaţie de timp liber în săptâmânile următoare.

 Legea stabileşte şi o durată maximă a unei zile de muncă. Astfel, o zi de muncă nu poate depăşi 10 ore în intervalul luni-vineri şi 8 ore sâmbătă sau duminică.

Pentru o zi de lucru ce durează între 6 şi 9 ore trebuie făcută o pauză de 30 de minute. Dacă se lucrează mai mult de 9 ore, trebuie făcută o pauză de 45 de minute. Pauzele pot fi împărţite în pauze mai mici, de 15 minute. Prima pauză trebuie luată cel târziu după 6 ore de lucru. După o zi de lucru trebuie să urmeze o întrerupere a lucrului de cel puţin 11 ore. Legea prevede posibilitatea ca anumite persoane să aibă timp redus de muncă.

 

Dreptul de a beneficia anual de concediu de odihnă

Concediul minim de odihnă plătit este de 24 de zile lucrătoare pe an, care trebuie efectuat în anul în curs sau, în condiţii excepţionale, în anul următor, dar numai în primul trimestru. Prin contractele de muncă pot fi obţinute zile suplimentare de concediu de odihnă. Pentru tineri cu vârsta între 16 şi 18 ani, durata concediului poate fi prelungită cu 1-2 zile, în funcţie de condiţiile de muncă şi vârstă.

 

Dreptul la zile libere pentru evenimente familiale

În baza Legii civile federale şi a înţelegerilor cu angajatorul, angajaţii români pot beneficia de până la 5 zile lucrătoare libere în cazul unor evenimente familiale: căsătorie, naşterea copilului, deces în familie, etc. În fapt, această perioada este maximă, angajatorul german putând să scurteze această înţelegere cu angajatul cu 1-2 zile, astfel încât să rămână un minim de 3 zile lucrătoare pentru astfel de evenimente.

Angajații români au dreptul la zile libere declarate prin lege sărbători publice, dar mai există și alte sărbători, diferite de la land la land.

 

Dreptul la zi liberă

Teoretic, angajații în Germania nu au voie să lucreze duminicile. Dar există multe sectoare în care se muncește în schimburi sau la foc continuu, cum sunt restaurantele, unele magazine de prin gări, fast food-urile, hotelurile, căile ferate, aeroporturile etc. Ceilalți angajatori însă, pentru a putea convoca angajații proprii la muncă în ziua de duminică, sunt obligați să depună o cerere la „Amt für Arbeitsschutz und Sicherheitstechnik” cu patru săptămâni înainte de efectuarea muncii. În acest caz, angajatorul trebuie să acorde angajatului o zi de pauză compensatorie în următoarele două săptămâni.

 

Dreptul salarial în caz de boală

În cazul în care un angajat se îmbolnăvește, angajatorul va trebui să îi plătească timp de şase săptămâni salariul complet. Dacă durata bolii se prelungește la mai mult de şase săptămâni, casa de asigurări sociale la care este înscris angajatul îi va achita 70% din salariu. În cazul asigurărilor de sănătate private sunt valabile și alte reguli, diferite de la casă la casă.

Trebuie reținută însă și o obligatie legală la acest capitol. Când se îmbolnăvește, angajatul trebuie să îi prezinte angajatorului în termen de 3-4 zile certificatul medical.

 

Dreptul la protecţia impotriva concedierii colective

Legislaţia muncii („Arbeitsrecht”) stabilește că în companiile cu mai mult de zece angajaţi funcționează legea cu privire la protecţia împotriva concedierii colective de care beneficiază mai multe categorii de personal, dar și femeile gravide, mamele cu contract, angajaţii în concediu de maternitate şi persoanele cu handicap grav.

Cu cât un angajat a lucrat mai mult pentru o companie, cu atât mai lungă este şi perioada de preaviz. Perioadele de preaviz pot rezulta însă şi dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare.

În cazul în care cineva se consideră abuzat la locul de muncă sau dorește să semnaleze situații de „muncă la negru”, poate face reclamații la Poliţia Locală sau Ministerul Finanțelor Publice, departamentul Finanzkontrolle Schwarzarbeit  (FKS). În cazul în care dorește să deschidă un litigiu cu angajatorul, angajatul trebuie să consulte unul sau mai mulți avocați specializați în dreptul muncii.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

O parere la “Drepturile angajaţilor români din Germania”

  1. luca Spune:

    buna ziua eu am lucrat in germania la un grajd de cai toate bune si frumose pana am venit in concediu data 08.02.2017 si acum zilele astea ma anuntat colegul meu ca nu mai vrea seful sa ma ia la lucru dupa 6 luni de lucru ce trebuie sa fac bani pe concediu nu iam primit

Spune-ti si tu parerea!