Dribling printre străini

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 11 decembrie 2015

Mutu marchează iar

Atacantul Adrian Mutu a marcat un gol în partida pe care echipa sa, FC Pune City, a pierdut-o în deplasare, cu scorul de 3-2 (3-1), în faţa formaţiei NorthEast United, în etapa a XIII-a a campionatului indian. Mutu, care a jucat tot meciul, a înscris ultimul gol al întâlnirii în minutul 86, aceasta fiind a patra reuşită a atacantului român în acest sezon, în liga profesionistă indiană.

 

Keșeru marchează și el

Claudiu Keşeru a marcat unicul gol al partidei pe care echipa sa, Ludogoreţ Razgrad, a câştigat-o cu scorul de 1-0 în faţa formaţiei Botev Plovdiv, în etapa a XVIII-a a campionatului bulgar, informează site-ul topsport.bg. Keşeru, care a jucat doar în prima repriză, a înscris în minutul 29. Internaţionalul român se află pe locul doi în clasamentul golgheterilor din Bulgaria, cu nouă reuşite.

 

Andone la un nou gol

Florin Andone continuă prestaţiile excelente la Cordoba. Atacantul român de 22 de ani a marcat iar, și asta în deplasarea de la Girona, pentru 2-0, în minutul 59, după ce Fidel deschisese scorul cu cinci minute mai devreme. A fost a şaptea reuşită a internaţionalului nostru în acest sezon din Segunda Division, în 13 partide jucate.

 

Chiricheș, la o nouă șansă

Napoli a ratat şansa de a rămâne pe prima poziţie. Cu Chiricheş doar rezervă, trupa antrenată de Maurizio Sarri a pierdut cu 2-3 la Bologna, după ce în etapa trecută reuşise s-o învingă pe Inter Milano. Antrenorul lui Napoli a dat vina pe lipsa de concentrare şi a arătat cu degetul mai ales spre apărare, în centrul căreia a jucat cuplul Albiol – Koulibaly. Asta ar putea însemna o nouă şansă pentru Vlad Chiricheş.

 

Tătărușanu, victorios

Formaţia Fiorentina, cu Ciprian Tătăruşanu integralist, a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Udinese, într-un meci din etapa a XV-a a campionatului Italiei. În urma acestui rezultat, Fiorentina a urcat pe locul doi în Serie A, la un punct în spatele lui Inter Milano. Golurile au fost marcate de Kalinic ’26, Ilicic ’62 (penalti) şi Rodriguez ’86.

 

Goluri… pentru Pantilimon

Etapa a 15-a din Premier League a adus prima înfrângere pentru Sunderland după două etape în care echipa antrenată de Sam Allardyce a câştigat, iar Pantilimon nu a primit gol. Românul a fost învins de trei ori, de Joel Campbell, Olivier Giroud şi Aaron Ramsey, în meciul susținut de echipa sa, 1-3 pe terenul lui Arsenal.

 

Skoda, bătută

Formaţia Skoda Xanthi, antrenată de Răzvan Lucescu şi la care evoluează Ovidiu Herea, a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Platanias, într-un meci din etapa a XIII-a a campionatului Greciei. Golurile au fost marcate de Milunovici ’28 şi Angulo ’60. Ovidiu Herea a fost integralist la Skoda Xanthi. Echipa Skoda Xanthi se află pe locul 10 în clasament, cu 15 puncte.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!