Dribling printre străini

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 18 decembrie 2015

Adversari grei

Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, va juca în 16-imile de finală ale Ligii Europa împotriva echipei Schalke 04. Echipa Fiorentina, la care evoluează Ciprian Tătăruşanu, va întâlni formaţia Tottenham Hotspur, iar adversara formaţiei Lazio Roma, la care joacă Ştefan Radu, va fi Galatasaray Istanbul. De asemenea, echipa lui Vlad Chiricheş, Napoli, va întâlni formaţia Villarreal.

 

Piți, în tribune

Al Ittihad a pierdut usturător în faţa lui Al Nasr, cu 0-3, în primul meci fără Boloni antrenor. Victor Piţurcă, noul tehnician, a stat în tribune la acest meci, urmând să treacă pe bancă abia la următoarea partidă. Arabii au surprins şi l-au readus pe Victor Piţurcă antrenor, deşi parcursul lui Ladislau Boloni n-a fost chiar slab. Primul meci pentru Al Ittihad fără Boloni pe bancă a fost deplasarea de la Al Nasr.

 

Tătărușanu, învins

Deplasare grea pentru în această etapă pentru Fiorentina, una dintre cele mai în formă echipe din acest sezon de Serie A. Trupa la care este legitimat şi Ciprian Tătăruşanu a mers pe terenul lui Juventus, o echipă cu un start slab de sezon, dar care este în revenire. Meciul dintre Juventus şi Fiorentina s-a încheiat 3-1. Echipa lui Tătăruşanu rămâne însă pe locul secund în campionatul italian.

 

A marcat Rusescu

Transferul în Turcia nu a fost foarte inspirat pentru Raul Rusescu. Atacantul de 27 de ani este mai mult rezervă. Însă Rusescu încearcă să-şi convingă antrenorul că merită mai multe şanse. Fostul atacant al Stelei a intrat titular în meciul din deplasare cu Bursaspor şi n-a dezamăgit. În minutul 31, Rusescu a scăpat singur cu portarul şi a făcut 3-0 cu un lob de toată eleganţa.

 

Chiricheș este fericit

Fundaşul Vlad Chiricheş a declarat, într-un interviu acordat pentru ediţia din decembrie a revistei eAzzuro, că se simte ca acasă la Napoli şi că învaţă cu ajutorul colegilor săi dialectul care se vorbeşte în regiune. „Pentru titlul de campioană sunt patru echipe la acelaşi nivel. La Napoli, mă simt bine, suntem o mare familie şi mă simt ca acasă. Învăţ limba italiană”, a declarat Chircheş.

 

Lucescu, dorit la Trabzonspor

Noul preşedinte al clubului Trabzonspor, Muharrem Usta, a declarat că l-ar putea aduce în Turcia pe antrenorul Mircea Lucescu pentru sezonul viitor, însă tehnicianul a afirmat pentru presa din Ucraina că este fericit la Şahtior Doneţk. „La finalul sezonului probabil ne vom înţelege cu Lucescu. Sunt prieten bun cu Lucescu. Nu vreau să îl pun într-o situaţie dificilă”, a spus Usta la televiziunea naţională din Turcia.

 

Andone marchează iar

Florin Andone continuă prestaţiile excelente la Cordoba. Atacantul român de 22 de ani a marcat iar, în deplasarea de la Girona, pentru 2-0, în minutul 59, după ce Fidel deschisese scorul cu 5 minute mai devreme. A fost a şaptea reuşită a internaţionalului nostru în acest sezon din Segunda Division, în 13 partide jucate, iar Andone are șanse mari să prindă naționala la EURO 2016.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!