Dribling printre străini

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 29 aprilie 2016

Dezastru pentru Gâlcă

Echipa românului Costel Gâlcă, Espanyol Barcelona, a fost umilită în deplasarea de la Las Palmas, scor 0-4, într-un meci ce a deschis etapa 35 din Primera Division. Titularizat de Gâlcă în premieră după aproape 3 luni, lituanianianul Giedrius Arlauskis a avut un nou meci negru, în care a încasat 4 goluri, după ce în primele două partide jucate primise 8 goluri.

 

Lucescu, la Galata?

Turcii dau ca sigură revenirea lui Mircea Lucescu la Galatasaray din această vară, după ce acesta ar fi bătut palma cu preşedintele Dursun Ozbek. Cotidianul turcesc Fanatik susţine că între tehnicianul român şi başkanul Galatei au fost purtate negocieri „secrete”, iar cele două părţi au ajuns la un acord.  „Lucescu va pleca din Ucraina, iar noul club va e în proporţie de 85% Galatasaray”, spun turcii.

 

Mățel, integralist

Rijeka şi Dinamo Zagreb, echipele la care evolueză românii Florentin Matei şi Alexandru Măţel, au remizat, scor 0-0, în meciul direct, cele două echipe fiind şi ocupantele primelor locuri în clasamentul campionatului din Croaţia. Dacă Alexandru Măţel a fost integralist pentru Dinamo Zagreb, Florentin Matei (22 de ani) a început meciul ca titular pentru Rijeka, dar a fost înlocuit.

 

Șahtior pierde titlul

Cu trei etape înainte de finalul campionatului, Şahtior Doneţk a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul din deplasare împotriva lui Cernormoreţ Odesa. Golul echipei lui Mircea Lucescu a fost înscris de Bernard ’10, iar pentru Cernomoreţ a marcat Kalitvinţev ’56. În clasament, Şahtior are 57 de puncte şi este pe locul 2, în timp ce Dinamo Kiev este pe primul loc, cu 61 de puncte, şi un joc mai puţin disputat. 

 

Trei goluri pentru Costea

Mihai Costea a marcat trei goluri în victoria formaţiei sale, Al Ittihad Kalba, în meciul cu Ras Al Khaimah, 4-2. După această victorie, formaţia atacantului român este la un pas de promovarea în prima ligă din Emiratele Arabe Unite, după doar un an. Cu două etape înainte de final,  Al Ittihad Kalba este pe locul 2, care asigură promovarea, cu 37 de puncte.

 

Roman, marcator

Mihai Roman a marcat primul său gol pentru NEC Nijmegen în disputa cu Cambuur câştigată de echipa sa cu scorul de 2-1. Fostul atacant al Pandurilor a primit un premiu inedit de la fostul internaţional Ştefan Nanu aflat acum, ca antrenor, în Olanda, la juniorii de 16 ani de la FC Emmen. Nanu l-a invitat pe Roman la partida dintre Vitesse Arnhem şi Heracles încheiată la egalitate, 1-1.

 

Balaci ar putea reveni

Ilie Balaci (59 de ani) a antrenat o bună perioadă de timp în Orientul Mijlociu și în Africa, iar acum e aproape să revină în acea parte a lumii. „Minunea blondă” e foarte aproape să semneze cu Al Hilal Omdurman din Sudan, lideră în campionat. Anunțul a fost făcut de un site specializat pe știrile sportive din Orientul Mijlociu.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!