Dribling printre străini

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 27 mai 2016

Prim transfer

Antrenorul român Mircea Lucescu, în vârstă de 70 de ani, a parafat o înţelegere valabilă două sezoane cu formaţia rusă, Zenit Sankt Petersburg, şi şi-a fixat deja prima ţintă pentru următoarea perioadă de transferuri, fundaşul Jeison Murillo de la Inter, anunţă ziarul columbian Publimetro. Pentru semnătura sa se va bate cu cei de la Leicester.

 

Gâlcă, dat afară

Constantin Gâlcă, antrenorul român al echipei Espanyol Barcelona, va fi înlocuit cu Paco Jemez, fostul tehnician al lui Răzvan Raţ la Rayo Vallecano, formaţie care a retrogradat în liga secundă din Spania, anunţă cotidianul iberic Mundo Deportivo. Şefii clubului Espanyol Barcelona au purtat mai multe runde de negocieri în ultimele zile cu antrenorul Paco Jemez, pentru a prelua echipa de pe Cornella-El Prat. 

 

Hoban, campion

Hapoel Beer Sheva, echipa la care evoluează internaţionalul român Ovidiu Hoban, în vârstă de 33 de ani, a câştigat meciul cu Bnei Sakhnin, scor 3-1, şi a cucerit primul titlu de campioană din ultimii 40 de ani şi al treilea din istorie. Fostul mijlocaş al Petrolului a fost integralist pentru formaţia sa în partida cu Bnei Sakhnin. Acesta a contribuit la realizarea performanţei cu trei goluri în cele 22 de meciuri ale sale.

 

Dublă pentru Andone

Florin Andone a marcat din nou pentru Cordoba, în partida câştigată pe teren propriu în faţa lui Elche, scor 3-1, contând pentru etapa 39 a sezonului din Segunda Division. Atacantul român de 23 de ani a deschis scorul în minutul 28 al partidei, după o pasă din flancul drept a închizătorului Luso. Andone a realizat dubla în prelungirile partidei, când a transformat un penalty şi a închis tabela la 3-1.

 

Sepsi, marcator

Fundaşul român Laszlo Sepsi a fost integralist la FC Nurnberg în remiza echipei sale, scor 1-1, în deplasare cu Eintracht Frankfurt, în prima manşă a barajului de menţinere/promovare în prima ligă germană de fotbal. Returul va avea loc luni seară, de la ora 21:30, pe arena din Nurnberg. Eintracht Frankfurt s-a clasat pe locul 16 în Bundesliga, FC Nurnberg a încheiat pe locul 3 în Bundesliga 2.

Pușcaș, spre Spania

La 20 de ani, George Puşcaş, atacantul naţionalei de tineret a României, e văzut de Internationale Milano drept o soluţie de viitor pentru linia ofensivă. Pentru moment, însă, conducătorii nerazzurrilor consideră, însă, că vârful crescut de FC Bihor s-ar putea dezvolta mai bine dacă ar fi împrumutat la o altă echipă. Una din formațiile interesate de el este Sporting Gijon, astfel că românul ar putea merge în Spania.

 

Raț vrea-n Primera

Rayo Vallecano a retrogradat la finalul acestui sezon de La Liga, iar Răzvan Raț a anunțat că nu va evolua în liga a doua spaniolă. Conform presei de la București, Raț și-ar putea urma antrenorul la Espanyol, aproape fosta echipă a lui Costel Gâlcă. Paco Jemez îl va înlocui pe Gâlcă la formația catalană, iar cu el vor pleca și o parte dintre jucătorii lui Rayo.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!