Dribling printre străini

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 10 iunie 2016

Andone va juca la EURO

Florin Andone s-a accidentat în meciul cu Georgia, ultima partidă de pregătire înainte de Campionatul European, şi a fost imediat transportat la Spitalul Militar, însă prezenţa sa în lotul naţionalei României nu este pusă în pericol. Medicii au dat verdictul oficial: fractură la degetul inelar al mâinii drepte, o accidentare similară cu cea a lui Denis Alibec. În aceste condiţii, Andone poate juca fără probleme.

 

Mutu, premiat

Adrian Mutu a fost invitat special la amicalul cu Georgia, unde a fost premiat de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pentru întreaga activitate, după ce fostul atacant al lui Chelsea şi Juventus şi-a anunţat retragerea din activitate. Atacantul în vârstă de 37 de ani a anunţat săptămâna trecută că renunţă la cariera de fotbalist, una impresionantă, cu peste 100 de goluri înscrise în Serie A.

 

Cantonament în România

Victor Piţurcă a ales România pentru cele două cantonamente pe care le va face în această vară. Iniţiativa este o urmare a situaţiei financiare prin care trec „tigrii”. Al Ittihad are datorii de 55 de milioane de euro şi mai mult de jumătate din această sumă este scadentă în următoarele 10 luni. Drept urmare, Piţurcă a ales ţara natală, unde costurile sunt mult mai mici.

 

Nu joacă Andone!

Internaţionalul român Florin Andone şi Xisco nu vor putea evolua în meciul cu Almeria, în care Cordoba are nevoie de un singur punct pentru a fi sigură de prezenţa în play-off, iar cei doi fotbalişti sunt văzuţi drept cei mai importanţi jucători ai grupării, conform site-ului diariocordoba.com. Ambii sunt reținuți la naționalele lor, Andone este și accidentat, și nu pot intra pe teren.

 

Chiricheș, la mâna destinului

Vlad Chiricheş ar putea primi o veste bună chiar înaintea începerii Campionatului European din Franţa. Kalidou Koulibaly, fundaşul francez care i-a luat faţa în acest sezon, e aproape de o mutare la Londra, Chelsea oferind nu mai puţin de 30 de milioane de euro în schimbul apărătorului central. În aceste condiții Vlad ar începe să joace mult mai des pentru echipa sa.

 

Crotone îl vrea pe Pușcaș

Atacantul român George Puşcaş, aflat sub contract cu Internazionale Milano, este primul obiectiv de transfer pentru formaţia Crotone, nou-promovată în Serie A, potrivit cotidianului italian Corriere dello Sport. George Puşcaş (20 de ani) este dorit sub formă de împrumut de Crotone, după ce a jucat bine din aceeaşi postură la Bari în sezonul recent încheiat din Serie B.

 

Lucescu face flotări

Un filmuleţ a devenit viral în Ucraina după ce Mircea Lucescu a părăsit-o pe Şahtior Doneţk după 12 ani, perioadă în care antrenorul român a câştigat 22 de trofee. Plecat la Zenit, el este regretat de fanii clubului ucrainean. În imaginile filmate în această primăvară, Lucescu apare într-o postură în care nu a mai fost filmat niciodată: face flotări în timp ce jucătorii îl numără.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!