Dribling printre străini

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 17 iunie 2016

Contract prea bun

Paul Papp a semnat pe trei ani cu FC Will, liga a doua din Elveţia. Fostul fundaş al Stelei susţine că a fost o ofertă excelentă din punct de vedere financiar. Papp s-a despărţit în această vară de Steaua şi a ales liga a doua din Elveţia, unde a semnat cu FC Will. Fundaşul în vârstă de 26 de ani susţine că a fost singura ofertă care l-a convins să plece de la Steaua, deoarece contractul propus a fost mult prea bun.

 

Ofertă pentru Stanciu

Nicolae Stanciu a avut un sezon foarte bun în tricoul Stelei, iar în ultima vreme a confirmat și la naționala României. Drept recompensă, echipele importante se bat pentru semnătura sa. Jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb.com scriu că de serviciile mijlocașului de 23 de ani se interesează și Chievo Verona, din Serie A, care i-a pus deja lui Gigi Becali pe masă suma de 3,2 milioane de euro.

 

Costea joacă bine

Mihai Costea traversează o perioadă excepțională, chiar dacă evoluează în liga secundă din Emiratele Arabe Unite, la Al Ittihad Kalba. Fratele mai mic al familiei Costea a împrumutat seturi de îmbrăcăminte tradițională și l-a convins și pe Florin să se fotografieze alături de el. În prezent, Florin nu mai evoluează nicăieri, după ce în noiembrie 2015 a fost dat afară de la formația irakiană FC Zakho.

 

Mitriță, promovat

Alexandru Mitriță a promovat în Serie A cu Pescara după rezultatul de egalitate obținut de echipa sa în returul barajului de promovare cu Trapani, scor 1-1 (în tur a fost 2-0). În partida tur Mitriță a jucat doar 12 minute, iar în jocul decisiv românul a fost doar pe bancă. Astfel, Pescara revine pe prima scenă fotbalistică din Italia după patru ani de pauză.

 

Nou antrenor în Franța

Fostul petrolist Adrian Ursea va fi secundul lui Lucien Fevre la Nice, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul 4 în Ligue 1. Cei doi au semnat pe 3 ani cu formația franceză. Aceștia au mai lucrat împreună în sezonul 2001-2002 la Servette Geneva, cu care au ajuns atunci în optimile de finală ale Cupei UEFA. Adrian Ursea, 48 de ani, e stabilit de două decenii în Elveția.

 

Tătărușanu, nedorit?

Ciprian Tătărușanu (30 de ani) a fost om de bază la Fiorentina în sezonul abia încheiat, însă jurnaliștii italieni anunță că portarul român ar putea pleca. Trupa „viola” e în căutarea unui nou goalkeeper, iar directorul sportiv Pantaleo Corvino și-a trecut pe listă deja cinci nume de înlocuitori, anunță calcionews24.com.

 

Stranieri în Turcia

Tolga Gul, președintele clubului turc Karabukspor, nou promovat în prima ligă din Turcia, a confirmat într-o conferință de presă ceea ce scrisese anterior Digi Sport: „1-2 jucători din naționala României sunt foarte aproape de a semna cu noi”. Gul a dezvăluit încă o dată că bătuse palma cu Dan Petrescu, dar că acesta s-a răzgândit ulterior, după ce primise o ofertă mai bună, de la Kuban Krasnodar.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!