Drogurile, legalizate în România?

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 30 octombrie 2015

Agenția Națională Antidrog (ANA) din România susține că în țara noastră nu se pune problema legalizării drogurilor, după ce ONU a fost acuzată că plănuiește să ceară guvernelor din toate țările lumii să legalizeze consumul și posesia tuturor substanțelor acum ilegale.

„În momentul de față, în România nu se pune problema lansării unor astfel de dezbateri, existând teme de interes în domeniu, legate de reducerea cererii și a ofertei de droguri, pornind de la analize atente ale zonelor de consum, substanțele folosite, bolile asociate consumului, rutele de traficare sau destructurarea rețelelor de distribuție”, a declarat directorul ANA, chestorul de poliție Sorin Oprea, într-un răspuns la solicitarea Ziare.com.

Directorul ANA a precizat că mai multe discuții pe această temă vor avea loc anul viitor, la New York, unde se va desfășura Sesiunea Specială a Adunării Generale a ONU.

„În luna aprilie 2016, va avea loc, la New York, Sesiunea Specială a Adunării Generale a Națiunilor Unite, ocazie cu care vor fi analizate stadiul îndeplinirii obiectivelor asumate prin Declarația politică și Planul de acțiune pentru Cooperarea Internațională în vederea implementării în mod integrat și echilibrat a Strategiei pentru combaterea problematicii drogurilor la nivel mondial, dar și oferirea oportunității pentru discutarea și elaborarea unor documente sau rezoluții cu implicare la nivel național și regional”, a detaliat acesta.

Sorin Oprea a punctat că „România este stat membru al Uniunii Europene, iar o decizie cu privire la noile politici antidrog propuse la nivel național va fi analizată în context comunitar, regional și național, în concordanță cu evoluția și necesitățile comunității”.

Comentariile acestuia vin după ce ONU a fost acuzată că plănuiește să ceară guvernelor din toate țările lumii să pună capăt „războiului împotriva drogurilor” și să legalizeze consumul de stupefiante, în prezent ilegale. Dezvăluirea a fost făcută, lunea trecută, de omul de afaceri britanic Richard Branson, fondatorul Virgin Group, care a postat pe internet un document trimis de ONU sub embargo marilor trusturi de presă. El a fost singurul care a decis să îl facă public.

Din acel raport al Biroului pentru Droguri și Infracțiuni din cadrul ONU (UNODC) ar reieși că organizația pentru pace va propune legalizarea stupefiantelor la nivel mondial. Totuși, reprezentanții instituției au explicat imediat că este vorba despre un document în lucru, care nu prezintă punctul de vedere oficial al ONU, însă nu au negat existența textului. La rândul său, directorul ANA a lămurit că „materialul UNODC reprezintă un document de analiză, elaborat pentru fundamentarea unei propuneri de viitor”.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!