Drumul unui medic român în străinătate

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 7 martie 2016

Dr. Felicia Buruiana: „La momentul actual nu cred ca ma voi intoarce in Romania ca sa lucrez si sa locuiesc acolo”

S-a vorbit mult despre exodul medicilor români. Se scrie în continuare despre medicii noştri care tratează în prezent bolnavii altor ţări. Şi cu siguranţă subiectul va avea nevoie de multă cerneală şi pe viitor. Cum arată, însă, drumul cadrelor medicale de la kilometrul zero al deciziei lor şi până la mila către apreciere şi succes în carieră… e cale lungă.

Pe această temă, Diaspora Românească vă oferă un interviu cu dr. Felicia Elena Buruiană, care face parte din sistemul de sănătate britanic de mai bine de 10 ani de zile şi în prezent lucrează ca medic în specializarea Obstetrică şi Ginecologie la Spitalul Lister din Stevenage.

 

Diaspora Românească: Când și cum a pornit drumul dumneavoastră către Marea Britanie?

Dr. Elena Felicia Buruiană: Drumul meu în UK a început propriu-zis în noiembrie 2005, când am ajuns pentru prima dată aici. Am venit iniţial temporar, dar eram mentalizată că voi rămâne.

 

D.R.: Ce v-a determinat să lăsaţi în urmă România?

E.F.B.: Am luat decizia definitivă de a pleca determinată fiind de insatisfacţia profesională, de corupţie, de incorectitudinea din mediul profesional. Munceam foarte mult şi în România, aşa cum muncesc şi aici, însă lucram într-un sistem dezorganizat, în care lucrurile se făceau pe ultima sută de metri, şi de formă mai mult decât de fond, ceea ce pe mine mă enerva cumplit. Eram conştientă de faptul că pot face mult mai mult şi am dorit dintotdeauna să contribui la creşterea instituţiei în care lucram, însă în loc să fiu susţinută şi încurajată, am avut parte exact de atitudinea opusă din partea colegilor seniori mie. Am simţit că nu mai pot continua într-un astfel de mediu în care este promovată incompetenţa, superficialitatea, forma fără fond, corupţia… şi am plecat.

 

D.R.: Aţi plecat din ţară cu un contract de muncă în Anglia?

E.F.B.: Nu, nu am plecat din ţară cu niciun fel de contract de muncă. Primul meu job a început în august 2008, la University Hospitals of Leicester, ca şi Foundation Doctor. În cei 2 ani şi jumătate, am făcut diferite cursuri, am dat examene, am făcut clinical attachments, şi în cele din urmă, am obţinut înregistrarea cu General Medical Council (GMC), care ulterior mi-a permis să aplic pentru joburi. România nefiind încă membru al Uniunii Europene, înregistrarea cu GMC dura foarte mult şi implica examene etc.

 

D.R.: Cum a fost începutul?

E.F.B.: Începutul nu a fost nici pe departe uşor. Şi sunt convinsă că nu este uşor pentru nimeni care vine aici, deoarece sistemul medical britanic este complet diferit faţă de orice sistem medical european, implicit românesc. În cazul meu, am început ca Foundation Doctor Year 2 (FY2), poziţie pe care se putea intra în urma înregistrării pe care o acordă GMC-ul, respectiv full registration, însă nu eram realmente pregătită pentru FY2, neavând o expunere anterioară la sistem. Culmea a mai fost că primele mele zile de lucru, la Leicester Royal Infirmary, pe secţia de chirurgie, au fost 7 nopţi consecutive de gardă. În urma acestui început, am fost retrogradată la FY1, respectiv House Officer, întrucât nu cunoşteam sistemul deloc, nu înţelegeam prea bine care îmi era rolul. În consecinţă, pot spune că în Marea Britanie am început de la zero, de la poziţia pe care o are proaspătul absolvent de medicină.

Am avut întotdeauna joburi de training, progresul în carieră nu a fost uşor, este un sistem extrem de competitiv, care nu te lasă să te relaxezi. Există evaluări anuale, la care ai de îndeplinit diferite condiţii pentru a progresa mai departe (examene, audituri, publicaţii, teaching, management etc.).

 

trimiteri-sus-4

Doi doctori români la BBC: unul din ţară, unul din UK

DoiMedici romani, victimele xenofobiei in UK

ANGLIA, TRATATA DE MEDICI ROMANI

Când sistemul „te omoară”, salvarea vine din țară!

trimiteri-jos-4

 

D.R.: Un medic român poate profesa din prima zi în Marea Britanie sau este nevoie de alte cursuri în plus?

E.F.B.: Teoretic, un medic român poate profesa în Marea Britanie imediat ce a obţinut înregistrarea cu GMC-ul, dar este de dorit să înceapă de pe o poziţie joasă, deoarece nu cunoaşte sistemul. Dacă ne referim la medicii rezidenţi, anii de rezidenţiat din România nu au niciun echivalent în sistemul britanic.

 

D.R.: Care credeţi că sunt avantajele sistemului de sănătate britanic, faţă de cel românesc? Dar dezavantajele?

E.F.B.: Avantajele clare ale sistemului britanic sunt următoarele:

  1. este un sistem public (de stat) 100%, nu se plăteşte asigurare medicală şi toată lumea este tratată în mod absolut egal, se fac toate investigaţiile şi tratamentele necesare, indiferent de poziţia socială a pacientului: sărac, bogat, inginer, şomer, medic etc.;
  2. este un sistem bine structurat, în care fiecare categorie de medici are un rol bine determinat;
  3. se practică medicina bazată pe evidenţă, experienţa personală contează, fără îndoială, însă orice investigaţie şi tratament trebuie justificate prin prisma evidenţelor;
  4. comunicarea între medici, asistente, moaşe şi alţi membri ai staff-ului: nimeni nu ţipă la nimeni, tonurile şi atitudinile exaltate nu sunt permise, ceea ce face un mediu de lucru mai plăcut;
  5. comunicarea cu pacientul. Orice investigaţie şi opţiunile de tratament sunt discutate cu pacientul. Medicul trebuie să explice avantajele şi dezavantajele oricăror opţiuni, iar pacientul decide în urma dialogului cu medicul. Nimeni nu impune nimănui nimic. Pacientul are dreptul să refuze, înţelegând repercusiunile. Pacientul este propriul său stăpân;
  6. nu este un sistem corupt, ceea ce, atât ca pacient, dar şi ca medic, îţi oferă un anumit confort. Se practică o medicină pentru binele omului, nu pentru buzunarul medicului.

Dezavantaje: probabil cel mai mare dezavantaj este acela al listelor lungi de aşteptare pentru a fi văzut de specialist în cazul patologiilor benigne şi care nu sunt urgente, dar care cu certitudine cauzează un disconfort pacientului.

 

D.R.: Ce spun românii care ajung în spital şi sunt trataţi de un medic român?

E.F.B.: Am întâlnit foarte mulţi pacienţi români, mai ales anul trecut când am lucrat în Watford General Hospital, mai corect paciente, eu făcând Obstetrică şi Ginecologie. Reacţia la aflarea faptului că sunt româncă era de o imensă bucurie.

 

D.R.: Mai aveți și alți colegi români?

E.F.B.: În specialitatea mea nu am colegi români, dar am întâlnit medici români în anestezie, chirurgie, traumatologie şi ortopedie în spitalele în care am lucrat în anii anteriori.

 

D.R.: Cum arată o zi de muncă sau o gardă într-un spital britanic?

E.F.B.: O zi de muncă, mai ales de gardă, într-un spital britanic este deosebit de intensă. În gărzi nu se stă deloc, este un lux să ajungi să mănânci. Gărzile sunt de 12 ore (însă se mai stă peste program de foarte multe ori), de zi sau de noapte. Spitalul nu asigură nimic medicului de gardă, cum ar fi masa/mesele sau o cameră pentru a se odihni.

 

D.R.: Din interviurile anterioare, am observat că schimbaţi spitalul destul de des…

E.F.B.: Atât timp cât un medic se află în training, respectiv în formarea într-o anumită specialitate (Specialty Training), acesta trebuie să schimbe spitalul în luna august a fiecărui an. Medicul lucrează în spitale atât de ordin secundar, cât şi terţiar în anii de training, în cadrul Deanery-ului (decanatului) în care a obţinut National Training Number. În cazul meu, numărul meu de training este în East of England Deanery (decanat cu sediul la Cambridge), deci eu lucrez în diferite spitale care ţin de acest decanat. Schimbarea spitalelor are la bază conceptul unei expuneri cât mai mari la populaţii diferite, cu diferite niveluri sociale, diferite spitale, diferite modalităţi de lucru, diferite echipe, astfel încât medicul să aibă o formare cât mai complexă.

 

D.R.: Credeţi că medicii români pleacă din ţară doar din cauza salariilor mici?

E.F.B.: Din punctul meu de vedere, fără îndoială medicii români pleacă din ţară datorită aspectului financiar, este o realitate care nu poate fi negată sau ascunsă, dar şi datorită insatisfacţiilor profesionale. O altă categorie pleacă din motive personale, dar cred că aceasta din urmă este mai mică.

 

D.R.: Unde vă vedeți peste cinci ani de zile?

E.F.B.: Peste cinci ani de zile… îmi doresc să fiu sănătoasă şi să pot munci la fel de mult, să îmi termin specialitatea şi să continui să am o viaţă personală cel puţin la fel de frumoasă ca cea pe care o am acum. Ca şi locaţie, deşi nimeni nu poate prevedea ce îţi oferă ziua de mâine, mă văd tot în UK.

 

D.R.: Există şanse ca la un moment dat să vă întoarceţi să lucraţi în România?

E.F.B.: Cum spuneam şi mai sus, nu poţi şti ce îţi oferă secunda următoare, dar la momentul actual nu cred că mă voi întoarce în România ca să lucrez şi să locuiesc acolo. Fac, însă, tot posibilul şi îmi doresc să contribui pe cât de mult pot la îmbunătăţirea sistemului medical românesc şi a învăţământului medical românesc.

—————————————

Despre dr. Felicia Elena Buruiană

Dr. Felicia Elena Buruiană s-a născut în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii „Ovidius”, Constanţa, promoţia 2001.

Ca şi studii postuniversitare ale dr. Felicia Elena Buruiană, se pot menţiona un master în specializarea Morfofiziologia Normală şi Patologică a Structurilor Anatomice, dar şi un master în specializarea Chirurgie.

În iunie 2012 a susţinut teza de doctorat „Boala Crohn – particularităţi diagnostice şi terapeutice” la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

 Dr. Felicia Elena Buruiană a plecat în Marea Britanie în noiembrie 2005 și a început să lucreze ca medic în această țară în luna august 2008 la Spitalul Universitar din Leicester, făcând chirurgie pediatrică, câteva săptămâni de obstetrică și ginecologie, cardiologie și dermatologie. A avansat apoi și, începând din august 2009, a lucrat la Spitalul din Bedford în traumatologie și ortopedie, urgențe şi terapie intensivă. Au urmat doi ani de rezidenţiat în chirurgie în East of England Deanery (decanat cu sediul la Cambridge), lucrând un an la Princess Alexandra Hospital, Harlow (8 luni în traumatologie și ortopedie și 4 luni în chirurgie generală) și un an la Bedford pe traumatologie și ortopedie, specialitate pe care intenționa să o urmeze. Lucrurile au fost de așa natură încât a obținut „National Training Number” (specializarea propriu-zisă) pe obstetrică și ginecologie tot în East of England Deanery. În prezent, lucrează ca medic în specializarea Obstetrică şi Ginecologie la Spitalul Lister din Stevenage.

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!