După 16 ani, David Cameron, primul ministru britanic, merge la Bucureşti (fotocronică)

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 10 decembrie 2015

bucuresti-david-cameron-klaus-iohannis-1

Preşedintele României Klaus Iohannis l-a primit pe premierul Marii Britanii, David Cameron, miercuri după-amiază, la Palatul Cotroceni. Vă prezentăm, mai jos, discursurile acestora.

Cameron face prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu iniţiat în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, dar şi pe fondul crizei imigranţilor şi al riscurilor teroriste, conform presei româneşti. În cadrul acestei vizite, premierul britanic s-a întâlnit cu Klaus Iohannis şi cu Dacian Cioloş, şeful Executivului.

Ultima vizită a unui premier britanic în România a fost cea a lui Tony Blair din 1999, cu 16 ani în urmă. Iar dacă premierii britanici nu se pot lăuda cu vizite frecvente la noi în ţară, nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre membrii familiei regale. Prinţul Charles este un mare admirator al satelor româneşti şi a vizitat România de mai multe ori.

Premierul britanic David Cameron, aflat pentru câteva ore la București pentru întâlniri cu premierul Dacian Cioloș și președintele Klaus Iohannis, a poposit câteva minute și în fața clubului Colectiv, pentru a aduce un omagiu victimelor incendiului din noaptea de 30 octombrie. Premierul Marii Britanii a fost însoțit la clubul Colectiv de ministrul român al sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu.

 

Discursul lui David Cameron la Cotroceni:

David Cameron_Klaus Iohannis2

„E o plăcere să mă aflu aici. Marea Britanie şi România au relaţii importante. Suntem parteneri în UE, NATO şi avem schimburi comerciale bune. Salutăm că România foloseşte 2% pentru PIB pentru domeniul Apărării. România îşi consolidează flota navală şi nu doar.

Am discutat  cum putem aborda cauzele acestei migraţii, cum să reducem sărăcia şi să contribuim la rezolvarea conflictului din Siria. Am discutat şi cum putem să facem UE mai competitivă.

Vreau ca Marea Britanie să rămână într-o uniune reformată. Recunosc că în anumite domenii este mai dificilă reformarea.

Românii, ca şi alţi europeni, aduc o contribuţie serioasă în multe domenii. Nu am crezut că această libertate de mişcare va aduce atâţia oameni. Migraţia netă în Marea Britanie ajunge anual la 300.000 şi nu e sustenabil. Sper să găsim soluţii pentru acest fapt.”

 

Discursul lui Klaus Iohannis la Cotroceni:

David Cameron_Klaus Iohannis4

„E prima vizită a unui premier britanic în ultimii 16 ani. Marea Britanie este unul dintre partenerii noştri importanţi de care ne leagă un parteneriat strategic. Considerăm că dimensiunea militară şi de securitate a cooperării între România şi Marea Britanie joacă un rol major, mai ales pe fondul complex marcat de provocări.

E nevoie de colaborare la toate nivelurile. Unul dintre domeniile care reflectă domeniul de cooperare este cel al politicii de securitate şi parteneriatul în cadrul NATO. România e interesată de securizarea flancului estic al NATO, unde, în ultimul timp, a sesizat modificări semnificative.

De asemenea, schimburile comerciale au fost anul trecut la nivelul cel mai mare din istorie. Trebuie subliniat că foarte mulţi cetăţeni români sunt integraţi şi contribuie la bugetul Marii Britanii prin taxele pe care le plătesc.

Am arătat că, în opinia noastră, locul Marii Britanii e clar în UE. UE e mai puternică cu Marea Britanie în interiorul ei, iar Marea Britanie e mai puternică în UE. Ne dorim identificarea unor soluţii care să ducă la un vot favorabil menţinerii statutului de membră a Marii Britanii în UE. Aceste soluţii trebuie să fie în concordanţă cu tratatele Uniunii, să respecte şi să apere drepturile cetăţenilor.

Am discutat şi despre fluxurile migratorii. Am reiterat că obiectivul comun trebuie să fie abordarea cauzelor profunde care duc la migraţie. În acest context, am discutat şi despre situaţia din Siria. I-am mulţumit premierului Cameron şi pentru ajutorul primit în urma tragediei de la Colectiv prin primirea de pacienţi în spitalele din Marea Britanie.”

 

trimiteri-sus-4

Patru solicitări în faţa UE, dar lui Cameron îi lipseşte agresivitatea

Cameron ar vrea să strângă în braţe UE-ul

Compromisuri la referendumul UE. Modificarea întrebării

Interviu cu europarlamentarul Mircea Diaconu: „Voi sunteți adevărații noștri ambasadori în Europa!”

trimiteri-jos-4

 

Premierul Dacian Cioloş îi spune lui Cameron că

„românii plătesc taxe în UK”

David Cameron_Dacian Ciolos1

La întâlnirea de miercuri dintre cei doi premieri s-a discutat despre propunerile pe care Marea Britanie le-a avansat pentru a rămâne în Uniunea Europeană. Cioloş a spus că „propunerile Marii Britanii de îmbunătăţire a activităţii Uniunii Europene” care să ducă la rămânerea acestui stat în UE pot fi susţinute de România, „în mare parte”.

El a declarat că a discutat cu David Cameron despre nevoia de a găsi soluţii care să nu contravină drepturilor sociale înscrise în tratatele Uniunii şi a subliniat că românii care merg să muncească în Marea Britanie plătesc taxe. În plus, şeful Executivului României şi-a arătat încrederea că „se vor putea găsi soluţii pe viitor”.

Un alt subiect abordat a fost cel al dezvoltării relaţiilor economice bilaterale, premierul declarând că investitorii britanici sunt interesaţi de oportunităţile de afaceri din România.

 

Discuţii pe cifre

Înainte de sosirea premierului britanic la Bucureşti, revista Capital a publicat un material în care a subliniat contextul economic şi nu numai în care are loc această întâlnire.

Printre altele, în material se arată că, de la începutul crizei şi până anul trecut exporturile României în Marea Britanie s-au dublat. În 2014 schimburile comerciale au înregistrat un nivel record de aproape 3,5 miliarde de euro, din care 2,15 miliarde de euro au reprezentat exporturile către Marea Britanie, iar restul de 1,33 de miliarde de euro au totalizat importurile, România beneficiind de un excedent comercial de mai bine de 800 de milioane de euro în relaţia cu Marea Britanie.

Capital arată că în 2014 peste un sfert din exporturile realizate în Marea Britanie au fost maşini şi aparate, echipamente electrice şi părţi ale acestora. Au urmat apoi produsele şi materialele textile (22,11%), vehicule, aeronave, vase şi echipamente auxiliare de transport (19,02%), mărfuri şi produse diverse (7,33%, din care 7,19% a reprezentat-o mobila), produse agroalimentare (5,37%), produse ale industriei chimice, în majoritate produsele farmaceutice (4,82%), materiale plastice, cauciuri (4,76%), respectiv metalele comune (4,76%).

În aceeaşi perioadă, importurile s-au axat pe următoarele grupe de produse: mașini, aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (28,39%), materiale textile și articole de îmbrăcăminte (21,04%), produse ale industriei chimice (15,70%), vehicule, aeronave și echipamente auxiliare de transport (11,74%), metale comune și articole din acestea (5,50%) și materiale plastice, cauciuc și articole din cauciuc (5,27%).

Cât despre investiţiile britanice pe piaţa românească, diplomatul britanic Brian Wilson, ambasador comercial al UKTI (Agenţiei guvernamentale britanice pentru comerţ şi investiţii), anunța în primăvara acestui an, în timpul vizitei în România, că acestea au ajuns la 6,5 miliarde de euro.

Însă, la capitolul investiţii străine directe, doar 1,5 miliarde de euro aveau ca provenienţă Marea Britanie din totalul de 60,2 miliarde de euro. Astfel, Marea Britanie se situează abia pe locul 10 într-un clasament al investitorilor străini direcţi în care Olanda ocupă primul loc cu un procent de 23,6% ce corespunde celor peste 14 miliarde de euro investite. În acelaşi clasament Olanda este urmată de Austria, Germania, Cipru, Franţa, Italia, Elveţia, Luxemburg, Grecia şi, pe locul 10, se află Marea Britanie, cu un procent de investiţii din total de numai 2,5%.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!