E oficial: Medicii nu au voie să primească „atenții”

Articol publicat in sectiunea Social pe data 14 august 2015

Medicii care lucrează în spitalele de stat nu au voie să primească plăți informale sau donații de la pacienți. Așa arată o decizie a Curții Supreme, care a apărut în Monitorul Oficial. Decizia a fost luată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) pe 4 iunie 2015.

Potrivit Digi24.ro, medicii angajați cu contract de muncă în spitalele de stat nu pot primi recompense de la pacienți, deși legea le permite acestora din urmă să îi răsplătească pe medicii care i-au tratat. Aceeași lege le permite pacienților să recompenseze unitatea sanitară în care s-au tratat, prin diverse donații. Însă nici donațiile nu sunt permise, conform aceluiași act normativ publicat la 5 august în Monitorul Oficial.

„Chiar dacă se admite existența unui drept al medicului de a primi plăți suplimentare sau donații, corelativ dreptului pacientului de a oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare ori donații, cu respectarea legii, este evident că «respectarea legii» se referă atât la respectarea legii de «pacient», cât și la respectarea legii de «angajații unității», atunci când, pe de o parte, pacientul oferă plăți suplimentare sau donații, iar, pe de altă parte, «angajații» unității medicale primesc aceste plăți suplimentare sau donații. Este posibil ca pacientul să ofere plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii (împrejurare care poate fi de natură să excludă orice răspundere penală), însă primirea acestora să nu se facă de către «angajați» cu respectarea legii, deoarece chiar legea interzice primirea unor plăți suplimentare sau donații de către aceștia din urmă”, explică judecătorii ICCJ, potrivit evz.ro.

Totodată, în luarea acestei hotărâri, Curtea a ținut cont în mod special și de decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014. Conform acestui document, medicii angajați în spitalele de stat au calitatea de funcționari publici, în sensul legii penale, astfel că pot fi cercetați și pedepsiți pentru luare de mită și/sau primirea de foloase necuvenite.

Deciziile date de Înalta Curte sunt obligatorii pentru toate instanțele de la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial.

Decizia ICCJ vine ca urmare a unei cereri din 20 martie a Curții Militare de Apel care solicită dezlegarea acestei chestiuni de drept, la rândul lor magistrații militari fiind sesizați de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Chestiunea a fost adusă în atenția magistraților militari de procurorii DNA în dosarul medicului militar Iancu Mocanu care a fost achitat de Tribunalul Militar București, în martie 2014, pentru luare de mită și primire de foloase necuvenite. Doctorul a fost prins în flagrant, în 23 septembrie 2013, când lua mită 2.000 de euro pentru a opera un pacient.

Medicul le-a spus anchetatorilor că suma găsită în buzunarul din partea stângă a bluzei a primit-o „ca atenție din partea unui aparținător al pacientului”.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!