Eba pleacă din PDL. Ce i-a transmis Traian Băsescu?

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 31 martie 2014

basescu+eba

Elena Băsescu a demisionat duminică din Partidul Democrat Liberal, acolo unde și-a început cariera politică și sub emblema căruia, în februarie 2008, a fost aleasă în funcția de secretar general al Organizației de Tineret a PDL.

Elena Băsescu a anunțat luni, într-o conferință de presă, că intră în Partidul Mișcarea Populară, dar că nu va candida la alegerile europarlamentare, deși i s-a oferit poziția a doua pe lista de candidați, motivul fiind unul „moral”.

„La fel ca în anul 2009, am strâns cu foarte mare ușurință numărul necesar de semnături pentru a candida. Am apelat la cunoștințe din toate partidele politice, la prieteni și la familie. Poziționarea mea pe un loc eligibil m-ar dezonora. Trocurile imorale sunt rezervate marilor justițiari. Deși am numărul de semnături, nu voi candida independent pentru că nu doresc să iau 1-2-3 procente din scorul PMP”, a susținut fiica președintelui.

Pentru alegerile europarlamentare precedente ea a demisionat în luna martie 2009 din PDL și a candidat ca independent, susținută în secțiile de votare de PDL, despre care presa a scris că și-a pus toate organizațiile să furnizeze câte 10 voturi în fiecare secție pentru fiica cea mică a președintelui.

Președintele Traian Băsescu i-a trimis un mesaj de încurajare fiicei sale, Elena Băsescu, imediat după ce aceasta a anunțat că nu își mai depune candidatura pentru Parlamentul European, deși avea strânse semnăturile din partea cetățenilor.

„Este prima ta zi ca om politic adevărat, pentru că oamenii politici adevărați știu să pună interesul partidului deasupra interesului personal, iar interesul național deasupra interesului de partid. Tata”, i-a scris Traian Băsescu fiicei sale, a dezvăluit Elena Băsescu pe contul său de Facebook. 

Baconschi: „Nicio urmă de Traian Băsescu în PDL”

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi, care ocupă locul trei pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare, a declarat că de luni „nu mai există nicio urmă de Traian Băsescu în PDL” și a salutat venirea Elenei Băsescu în PMP. Baconschi a făcut această declarație la depunerea listei candidaților PMP pentru euroalegeri, la sediul Biroului Electoral Central.

„De astăzi înainte avem o campanie în față, vom da primul test electoral, avem o echipă excelentă de profesioniști. Tot de astăzi nu mai există nicio urmă de Traian Băsescu în PDL. Salut venirea Elenei Băsescu în PMP și totodată am constatat cu o satisfacție legitimă faptul că, prin decizia Elenei Băsescu, adversarii PMP și-au înghițit brusc discursul moralist”, a spus Teodor Baconschi.

Elena Băsescu a intrat în PMP, a anunțat, luni, președintele formațiunii, Eugen Tomac, într-o conferință de presă susținută alături de Elena Udrea și de fiica președintelui, care a anunțat că nu va candida la europarlamentare. Tomac, însoțit de câțiva colegi din conducerea partidului, a depus, luni, la Biroul Electoral Central dosarele cu semnături și lista candidaților la alegerile europarlamentare din 25 mai. La final, acesta a declarat că PMP este cel mai tânăr partid din România și că speră că el se va putea bucura de prima sa victorie electorală cu acest prilej. La rândul său, Elena Udrea, membru PMP, le-a mulțumit tuturor celor care au semnat pentru participarea acestui nou partid la alegeri, anunțând că au fost strânse 306.000 de semnături în acest scop. 

Grapini demisionează din Parlament

Deputatul PC Maria Grapini și-a anunțat, luni, în plenul Camerei Deputaților, demisia din Parlament, pentru a candida la alegerile europarlamentare. Grapini a spus că își depune demisia datorită participării pe listele alianței PSD-PC-UNPR la alegerile pentru Parlamentul European. Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a spus că hotărârea privind vacantarea locului de deputat se va vota în ședința de marți. Fostul ministru PC se află pe poziția cinci pe listele PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare din 25 mai.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!