Echipamente militare NATO pe teritoriul României

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 3 aprilie 2015

armata NATO

Generalul de aviație Philip Breedlove, comandantul forțelor NATO în Europa (SACEUR), s-a aflat, marți, la București într-o misiune care pare să fi fost punerea la punct a ultimelor detalii înainte de anunțul oficial privind prepoziționarea de echipamente militare grele (artilerie, tancuri, logistică) pe teritoriul României.

Potrivit presei de la București, Breedlove este adeptul unei atitudini ferme față de Rusia, atitudine care a atras nemulțumirea Berlinului și ar putea naște dileme pentru președintele Iohannis.

După o serie de vizite americane de rang înalt, marți, s-a aflat la București comandantul forțelor NATO în Europa, a cărui misiune pare să fi fost punerea la punct a ultimelor detalii înainte de anunțul oficial privind prepoziționarea de echipamente militare grele pe teritoriul României. Întrebat în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o împreună cu ministrul apărării, Mircea Dușa, dacă s-a luat decizia ca România să găzduiască inclusiv tehnică grea de luptă, generalul Breedlove a confirmat:

„Da, această decizie va fi anunțată foarte curând. Sunt sigur că atunci când lucrul acesta se va întâmpla, România va răspunde prompt, ca de fiecare dată, și va fi de acord cu prepoziționarea acestei tehnici, fiind întotdeauna un partener de încredere pentru NATO.”

La rândul lui, Mircea Dușa a precizat că este vorba de discuții la nivel tehnic și survin vizitei efectuate de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, la Washington, unde a discutat cu șeful Pentagonului, Ashton Carter, „stadiul activităților de reasigurare ale NATO” convenite la Summit-ul din Țara Galilor. Dintre aceste activități ar face parte și prepoziționarea în Europa de Est a echipamentelor militare și logistice care să fie puse la dispoziția unei noi forțe de reacție ultrarapidă în curs de alcătuire. Breedlove a apreciat faptul că „România a fost întotdeauna un partener de încredere pentru NATO, amintind că România și Polonia au fost supuse unor presiuni mari de către Moscova pentru a nu găzdui elementele scutului anti-rachetă”, scrie România Liberă.

 

Dileme la Cotroceni?

Potrivit analiștilor, spre deosebire de cei mai mulți dintre predecesorii săi, care s-au limitat strict la rolul lor militar, Breedlove nu s-a dat în lături în trecut să facă declarații publice cu implicații politice majore, fapt care a stârnit nemulțumiri din partea unor aliați europeni. El este adeptul unei riposte ferme față de agresiunea rusă în Ucraina și a lăsat să se înțeleagă că este în favoarea livrării de echipament militar letal Ucrainei. În februarie, Breedlove a avertizat într-un interviu că, în pofida acordurilor de la Minsk, Rusia nu numai că nu respectă condițiile privind retragerea armamentului greu, ci dimpotrivă, mărește miza, alimentându-i în continuare cu armament și trupe pe separatiștii din estul Ucrainei.

Potrivit România Liberă, aceste declarații au stârnit furia Germaniei, care, potrivit Der Spiegel, ar fi denunțat declarațiile comandantului suprem NATO drept „propagandă periculoasă”. Mai mult, ministrul de externe german, Frank Walter Steinmeier, chiar i s-a plâns secretarului general Stoltenberg de atitudinea generalului Breedlove, deși secretarul general nu are absolut nicio autoritate asupra comandantului militar. Incidentul a fost aplanat ulterior, mai ales pentru că s-a dovedit că aprecierile serviciului de informații german, BND, au fost viciate și optimiste, că rușii au continuat într-adevăr să livreze armament și provizii separatiștilor, că armamentul greu nu a fost retras cu adevărat dincolo de graniță, ci doar în spatele liniei frontului, și că, în general, Rusia a ocolit sau a încălcat cât a putut acordul de la Minsk.

Pentru președintele Klaus Iohannis, care 1-a primit pe Breedlove la Cotroceni, această tensiune între poziția conciliantă față de Rusia a Berlinului și atitudinea lipsită de compromis a comandantului militar al Alianței ar putea prezenta o dilemă, dacă va fi nevoit, la un moment dat, să aleagă care dintre cele două abordări ale crizei ucrainene și relațiilor cu Rusia este mai adecvată și servește mai bine interesele României.

 

Expert rus, despre confruntarea NATO-Rusia

Planurile privind instalarea de tehnică grea în România vorbesc despre întărirea Alianței la frontierele geopolitice și pregătirea pentru o confruntare prelungită cu Rusia, a declarat, marți seară, președintele Academiei pentru Probleme Geopolitice din Moscova, doctorul în științe militare Konstantin Sivkov.

„Astăzi, NATO se întărește la acele frontiere pe care le-a atins în limitele Pactului de la Varșovia. Ei (cei din Alianța Nord-Atlantică – n.r.) se pregătesc pentru o confruntare pe termen lung, de aceea își întăresc frontierele militare în acele zone pe care le-au luat sub controlul lor în a doua jumătate a secolului XX, adică in anii ’80-’90”, a afirmat expertul rus, citat de RIA Novosti.

Este vorba, potrivit acestuia, de desfășurarea de vehicule blindate, sisteme de arme antiaeriene, avioane de luptă și artilerie.

„Riscul pentru noi este că direct la granițele noastre, la o distanță de numai două operațiuni de front, apar trupe NATO. O astfel de operațiune durează, potrivit diverselor estimări, între 10 și 20 zile, adică vorbim de limitele unui termen de o lună. În cazul în care pot efectua aceste operațiuni, ei pot ajunge la Moscova”, spune Sivkov. Mai mult, potrivit informațiilor sale, aviația (NATO) ce poate fi desfășurată „dispune de timpul necesar să ajungă până la principalele noastre noduri (de comunicații), iar în mai puțin de o jumătate de oră – până la aerodromurile noastre, unde ar putea să fie instalate sisteme de rachete ATACMS cu o rază de până la 300 km”.

„Toate acestea creează o anumită amenințare în domeniul apărării. Ar trebui înțeles clar și trebuie să luăm măsuri extraordinare pentru contracararea tuturor acestor amenințări ce se formează în prezent”, a subliniat el, în declarația pentru agenția rusă de presă.

Expertul rus a mai adăugat că instalarea de arme grele în România relevă că „în esență, Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE) a eșuat, ceea ce înseamnă că ei (NATO – n.r.) pot plasa orice, oriunde, dar și că noi putem face același lucru”.

Declarațiile expertului rus intervin în contextul în care generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, a anunțat, marți, la București că o decizie privind prepoziționarea de echipamente militare grele ale NATO în România va fi anunțată „foarte curând” și s-a arătat sigur că, atunci când acest lucru se va întâmpla, România „va răspunde prompt (…) și va fi de acord”.

Vizita Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa are loc în contextul desfășurării la București a conferinței organizate de Comandamentul European al SUA (EUCOM), la care participă șefi ai statelor majore generale din Europa Centrală.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!