Echipele așteaptă mai mult

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 14 aprilie 2014

530 ioan horobaIoan Horoba a vorbit despre noul contract pe care LPF urmează să-l semneze în ceea ce privește drepturile de televizare. Culmea, ironia sorții am spune, a făcut asta exact în ziua în care mai multe persoane care au fost implicate în tranzacţionarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I, printre care şi Dumitru Dragomir, au intrat în atenţia DNA pentru evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

Directorul general al celor de la Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, a comentat față de noul contract pe care LPF îl va încheia pentru cedarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I. Horoba susţine că valoarea înţelegerii va fi mai mare decât suma negociată de forul fotbalistic în perioada în care acesta era condus de Dumitru Dragomir.

„Suma noului contract va fi cu 5% mai mare. Am încredere în Gino Iorgulescu, el nu se poate juca cu 18 cluburi. Sunt convins că el va asigura suma promisă conducătorilor. Tot în AG s-a discutat să se încheie un contract mai mare de 3 ani, pe 5 ani. S-a hotărât în unanimitate să se dea curs acestui contract.

Săptămâna aceasta se va vota şi Cupa Ligii, se mai adaugă un milion de euro, plus 20% pentru publicitatea care se va afişa în timpul transmisiilor meciurilor.

RCS-RDS a desconsiderat campionatul, probabil s-ar fi continuat cu ei, dar acum oferă numai jumătate din banii pe care i-au dat până acum”, a declarat Ioan Horoba despre viitorul acord de televizare.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!