Ecranul cu miracole

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 26 iunie 2011

Aprindem televizorul aproape din reflex, adeseori fara sa ne intrebam care e motivul. Ne armonizam cu altceva decat existenta noastra exterioara. Cu o dorinta de relaxare sau de informare sau de divertisment. Sau de adrenalina. Sau toate la un loc, fiindca simplul gest de a aprinde televizorul declanseaza o asteptare pe care ne-o regasim parca mereu surprinsi. Odata cu acest gest, locul nostru in lume se schimba total, ca si raporturile noastre cu realitatea. Ne aflam in UK si venim de la lucru, si deodata ne pomenim acasa, in spatiul nostru preferat, in realitatea noastra virtuala. Evadam, cu televizorul, in propria noastra lume. Nu ne-o construim singuri, ca pe un blog sau ca pe o pagina web, ci ne balansam intr-o dulce pasivitate. Nu avem decat sa privim, tolaniti unde ne taie capul. Ba mai mult, singul efort care ni se permite este acela de a alege. Un cadou regal, un miracol care ne lasa libertatea gandirii, dar fara sa ne extenueze cu gasirea solutiilor. Solutiile sunt gata pregatite, ele se insira in memoria telecomenzii, iar lumile paralele defileaza prin fata noastra incercand sa ne atraga intr-un vis sau in altul.

Este, oare, televizorul altceva pentru imigrant decat pentru localnic? Fara indoiala. Pentru localnic televizorul este iesirea, pentru imigrant este intoarcerea. Nu neaparat acasa, fiindca imagini cu casa noastra, la propriu, sau macar cu locul in care se afla familia noastra nu vom gasi. Dar e un alt fel de „acasa”, un acasa al imaginatiei noastre, care isi regaseste culorile si ritmul. Ne putem simti acasa cu un film bun, cu un meci de fotbal, cu o muzica romaneasca, americana, italiana, cu o emisiune culinara, in sfarsit, cu orice intra in ritm cu un gand sau o curiozitate a noastra. Fiindca, pana la urma, secretul televiziunii nu e forta de informare sau de divertisment, ci capacitatea de a intra in ritmul vietii noastre imaginare si de a oferi o mult asteptata armonie intre ceea ce suntem si ceea ce am vrea sa fim. Privind, ne punem intr-un acord intim cu lumea din jur. Ne gasim puncte de reper, ne descoperim motive de furie sau de bucurie, aruncam ancore in porturi abia descoperite. Pe scurt, revenim la o intensitate a vietii pe care, uneori, o credeam pierduta. O fi ea viata prin procura, traita imaginar in fata ecranului cu miracole, dar, totusi, este o forma de a gusta realitatea. Artificiala, filtrata, colorata, machiata, dar, totusi, ademenitoare. Ecranul umple golul dintre noi si noi, aducandu-ne intr-un spatiu familiar de care, in strainatate, avem o uriasa nevoie.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!