EI CONDUC LUMEA

Articol publicat in sectiunea Auto, Reportajul săptămânii pe data 26 mai 2014

Diaspora romaneasca_Ei conduc lumea

Călătoriile cu transportul în comun sunt un fapt la ordinea zilei pentru mai mult de o treime din locuitorii Marii Britanii. Dacă uneori o călătorie se transformă într-o aventură pentru un călător sau altul, expunerea la situații neașteptate este continuă pentru șoferii mijloacelor de transport public sau privat. Am aflat de la acești șoferi ce presupune condusul vehicolelor pline cu oameni, fie prin Londra, fie de peste țări și mări până la Londra. Ocupația lor, deși rutinieră din punct de vedere al repetitivității curselor, lasă loc imprevizibilului în fiecare moment. Transportând oameni, responsabilitatea șoferului se extinde asupra fiecărei persoane din vehicol, iar a face față tuturor cerințelor, pretențiilor și solicitărilor călătorilor se transformă într-o provocare zilnică. Aflați din reportajul nostru perspectiva din spatele volanului de autobuz și autocar și cum se îmbină regulile stricte cu factorul uman.

 

 

Între stres şi confort

 

Una dintre ocupaţiile în care responsabilităţile sunt mai mari decât autoritatea, remuneraţia şi drepturile angajatului este cea de şofer care transportă persoane. Ne-o arată legile, ne-o spun cei de la volan. Şoferia nu e un lucru greu, afirmă şoferii profesionişti, dar transportul de bunuri sau călători pune deja în cârca şoferului responsabilitatea întreagă asupra stării şi conţinutul maşinii. Când este vorba strict de transportul de persoane, responsabilităţile se înzecesc.

Jobul din spatele volanului oferă un anumit confort, însă sunt multe aspecte de care şoferul trebuie să ţină cont, toate pentru siguranţa oamenilor pe care îi conduce la destinaţie. De multe ori, după cum ne spun cei din breaslă, interacţiunea cu călătorii mişcă balanţa înclinată spre confortabil şi o trage înspre stresant. Ocupaţia dobândeşte, însă, şi o diversitate, spontaneitate, autenticitate dată de prezenţa oamenilor, care îngreunează şi, în acelaşi timp, înlesneşte activitatea la locul de muncă.

Gheorghe Suciu este şofer de autocar pe ruta România-Anglia şi spune că dacă faci transport de persoane, e potrivit să fii sociabil: „Am văzut şoferi ursuzi, care nu vor să interacţioneze cu călătorii. Dar mie îmi place să vorbesc, să mai fac câte o glumă. Cum mergem aceeaşi oameni pe drum două zile, se mai fac şi opririle, mai cunoşti oamenii şi mai afli poveşti, întâmplări. Dar măcar îţi faci ziua mai simplă, te mai destinzi. Pentru mine e mult mai bine să fii printre oameni decât printre paleţi de marfă.”

Un alt şofer de autocar se bucură de cursele lungi, liniştite, în care stresul se diminuează: autostrăzi în loc de staţii ponosite şi străzi sparte, călători care urcă la timp, fără ceartă la bilete. „E un job bun. Nu prea ţi se întâmplă nimic dintr-o dată, de obicei e cam la fel, să rezişti în trafic, atâta tot. Oamenii se tot schimbă, mai vorbeşti cu ei, mai afli una-alta”, ne spune Vasile Oproiu, care, în alt context, nu s-a bucurat prea mult de serviciul pe care îl avea. „Te erodează încet-încet, nu simţi. Eu am fost şofer de autobuz în Ploieşti 15 ani şi am văzut atâtea, bătăi, oameni beţi, violenţi, aroganţi, nervoşi, de toate felurile. Cu ăştia toţi trebuie să ai de-a face: poate fi oricine, copil sau un criminal. Trebuie să le explici; dacă nu au înţeles, să le explici iar; dacă nu vor să înţeleagă, trebuie să-i dai jos din autobuz, dar oricum nu poţi face prea mult pe viteazul. Şi ai şi tu un orar şi tot felul de întâmplări te ţin pe traseu, dereglezi programul, oamenii sunt şi mai furioşi, se tot adună. Seara, vii acasă ostenit, dar nu ştii de la ce. Efort n-ai făcut. E numai stresul”, ne povesteşte românul de 45 de ani.

„Am lăsat munca pe autobuz în oraş, am ales cursa lungă. Fac România-Anglia şi câteodată România-Italia. N-ai treabă cu călători grăbiţi, nervoşi, arţăgoşi. Ai îmbarcat o dată şi bine. Mai faci câteva opriri şi ai terminat treaba. E şi aici o problemă, că acum lipsesc mai mult de acasă. Patru zile şi jumătate când totul merge strună, până la cinci zile pe săptămână sunt plecat; să nu pot să îmi văd familia, ăsta e dezavantajul. Dar în general, e mult mai bine decât cu autobuzul prin oraş, nici nu se compară, sunt şi eu mai liniştit, atmosfera nu e haos şi gălăgie. Aşa şi conduci mai bine, serios vorbind. Iar la cum sunt drumurile, te-ai tot plimba prin Europa”, ne spune Vasile Oproiu.

————————————–

Călători recalcitranţi

 

„Să lucrezi pentru oameni este foarte greu, până nu am lucrat pe autobuz nu am ştiut că oamenii pot fi aşa de răi. Aveam un concept despre omenie total diferit. Cred că s-a ajuns la un nivel total deplasat: unii călători se poartă extrem de rău cu tine, te înjură, te insultă, strigă, e foarte stresant.

Ceea ce mulţi călători nu ştiu este că dacă nu au bilet, nu pot să îi las în autobuz, eu pot să-mi pierd jobul, iar firma să fie amendată. Unii încearcă să îşi dea «oyster card»-urile de la unul la altul, dar ei nu ştiu că nouă maşina de bilete ne arată acest lucru.”

Cornel Ştefănucă, şofer autobuz Londra

 

„Pe o cursă lungă, oamenii sunt mai liniştiţi, îşi caută ocupaţie sau dorm, dar sunt şi aceia care îţi tot cer să opreşti, care au tot felul de… urgenţe. Odată, unul a insistat să opresc şi fiindcă nu era programată o oprire decât peste trei ore, am încercat să-l mai amân. Dar omul a început să-i convingă pe ceilalţi din autobuz, să-i întrebe dacă nu au vreo nevoie, să-i convingă să îmi ceară şi ei să opresc. Altădată, un client panicat a insistat să opresc foarte curând după ce tocmai făcusem o pauză. Îşi uitase sticla de cola în parcarea unde oprisem şi trebuia neapărat să îşi cumpere alta.”

Gheorghe Suciu, şofer autocar ruta România-Italia

————————————–

 

 

Traficul, prin ochii şoferului de autocar

 

„Pe autostrăzi nu ai probleme cu traficul, pentru asta sunt făcute. Bineînţeles câte un «ştau» în Germania sau câte o coadă în Anglia se întâmplă, trebuie să ai răbdare. Dar în general, mergem fără probleme, pentru că noi ştim când se formează blocajele în trafic şi ruta pe care mergem e bine aleasă. Trebuie să fii atent totuşi, mai ales cu vitezomanii, şi să mergi prudent; până la urmă, ai 50 de oameni cu tine, asta-i la ce trebuie să te gândeşti. Chiar dacă ei sunt în spatele tău, ca şofer, tu trebuie să îi ai în faţă, să ştii tot timpul că pe ei îi duci, nu pe tine.

Dincolo de asta e foarte uşor să conduci în Europa; aici, în Londra, când ajungem suntem mai stresaţi de cum încăpem pe străzile astea. M-am băgat de multe ori în nişte curbe de unde nu mai puteam ieşi, decât cu multă răbdare, nu ştiu cum se descurcă autocarele pe aici, îţi trebuie ceva îndemânare pentru unele locuri. Noroc că oamenii ăştia nu claxonează sau fac alte gesturi, ei se dau înapoi şi aşteaptă cuminţi să ieşi tu din încurcătură. Fără stres. Aşa e şi în Germania şi Belgia şi în mai multe ţări, dar aici chiar că stau şi nu zic nimic, şi la sfârşit, încă îţi mulţumesc că în sfârşit i-ai lăsat să treacă. Dar prefer drumul larg oricând, eu evit scurtăturile, stau cât mai pe strada principală.”

Gheorghe Suciu

 

„Am păţit-o cu câţiva pe autostradă, la depăşiri, deşi eu mergem pe banda înceată, ei fac curse şi am tras de trei ori pe dreapta din cauza lor. În Austria şi aici, în Anglia, am întâlnit şoferi nebuni, care nu se gândesc la ceilalţi de pe drum. Am tras pe dreapta pentru că a venit cu viteză din spate şi s-a băgat în faţa mea pe banda mea, că din spate venea altul tot cu o viteză dublă decât a mea. Şi se întreceau, puneau frâne, nu era bine să fiu acolo cu autocarul la momentul acela. Eu aveam vreo 80 la oră, nu puteam să pun frână brusc, îi scuturam bine pe pasageri la viteza aceea. Ei nu vor să-şi pună centurile de siguranţă, care cât de cât ar mai amortiza din impactul frânei.”

Vasile Oproiu

 

————————————–

Călători amabili

 

„Am un mare respect pentru bătrâni. Dacă văd un om bătrân care aleargă să prindă autobuzul, întotdeauna aştept. Pentru bătrâni, nu contează cât timp trece, fac totul să primească un serviciu bun. Da, mai opresc şi pentru cei care văd că fac un efort, dar asta e la latitudinea şoferului; dacă ai apucat să închizi uşile sau dacă ai plecat de lângă bordură, ai dreptul să pleci din staţie. Sunt şi acei călători care îţi mulţumesc, bătrânii sau câte o doamnă, o domnişoară; cei mai educaţi, bine-crescuţi în general. Când ei spun «thank you driver», eu zâmbesc, chiar dacă ei nu văd.”

Cornel Ştefănucă, şofer autobuz Londra

 

„În principiu, noi, şoferii, nu trebuie să fim distraşi de pasageri, dar noi cum facem schimb de ture, când nu sunt la volan, îi ascult dacă vin şi au întrebări sau vreo cerinţă. Dacă mai e vreun copil care se plictiseşte pe scaun şi vine să stea cu şoferii sau face giumbuşlucuri pe lângă noi, sau când ajungem la destinaţie şi vine cineva şi ne spune un simplu «la revedere», lucrurile astea îmi fac ziua bună.”

Vasile Oproiu, şofer autocar ruta România-Italia

————————————–

 

 

… şi ai şoferului de autobuz

 

„Bicicliştii care nu poartă vestă reflectorizantă, far de bicicletă sau niciun echipament de protecţie sunt periculoşi în trafic. Apoi motocicliştii, şoferii de camionete şi taximetriştii. Şoferii de camionete transportă în general marfă sau unelte, nu le pasă. Pentru ei, nu contează cum conduc, numai să ajungă cât mai repede la destinaţie. Taximetriştii de «minicab» conduc ca-n deşert, opresc fără să semnalizeze, întorc în mijlocul străzii, îţi taie calea, opresc chiar în mijlocul staţiei de autobuz de n-ai unde să opreşti, n-au nicio regulă.

Autobuzele au prioritate, plus că sunt unele benzi doar pentru autobuze. Este foarte stresant să ai de-a face cu oameni care încalcă această regulă, iar a parca în staţia de autobuz mi se pare foarte grav. O dată, în Hounslow, era o maşină parcată în staţia unde trebuia să opresc şi erau doi care se sărutau înăuntru. Ea peste el acolo, a durat ceva până să iasă din maşină şi să pot să ajung în staţie. Rămân total şocat când văd lucruri de genul ăsta, pentru că mie îmi place să respect regulile, de aia am venit aici.”

Cornel Ştefănucă

 

————————————–

Examen şi experienţă

 

În Marea Britanie, legislaţia privind permisele de condus a fost schimbată în 2008, conform normelor europene, şi astfel, orice şofer de autobuz primeşte şi permisul pentru autocar, putând să conducă aceste feluri de autovehicule oriunde în UE. Această normă a dus, însă, la teste mult mai complicate: „Am avut momente când am crezut că nu voi trece, din cauza teoriei, este foarte grea. Aici a contat foarte mult că am ştiut limba engleză, sunt anumite cuvinte la care trebuie să le înţelegi sensul în context”, ne spune Cornel Ştefănucă, şofer de autobuz, Londra.

Permisele profesionale eliberate în România permit şi ele deţinătorilor lor să conducă oriunde în UE. Firmele româneşti care oferă servicii de transport pentru persoane în mai multe ţări angajează de obicei doar şoferi cu experienţă: „Am vrut să-l aduc pe un nepot la muncă aici, la firma unde lucrez, are carnetul de doi ani. Au zis că nu pot să îl iau la cursă aşa lungă, trebuie să mai facă cel puţin încă doi ani de condus”, a declarat Vasile Oproiu, şofer autocar ruta România-Italia.

————————————–

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

O parere la “EI CONDUC LUMEA”

  1. cristi Spune:

    Imi plac afirmatile domnului CORNEL STEFANUCA, l as ruga sa imi lase un mail sau un nr de tel…am nevoie de o informatie de la el.Multumesc

Spune-ti si tu parerea!